Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 889 din 5 octombrie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Toma – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Universal Selena” – S.R.L. din Dej în Dosarul nr. C64/2005 al Judecătoriei Dej.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 44 alin. (8) şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. C64/2005, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Universal Selena” – S.R.L. din Dej într-o cauză ce are ca obiect o contestaţie la executare silită pentru penalităţi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 89 alin.(1) din Legea nr. 76/2002 „sunt neconstituţionale în măsura în care prin aceste dispoziţii se prevede că penalitatea se plăteşte şi în situaţia în care creditul este rambursat în întregime, iar dobânda aferentă acesteia este plătită”. Consideră că, într-o astfel de interpretare, textul de lege criticat încalcă prevederile art. 44 alin. (8) din Constituţie, prevăzând în realitate confiscarea averii dobândite în mod licit. Încalcă, de asemenea, şi prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, fiind contrare obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, concurenţa loială şi crearea condiţiilor favorabile pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.Judecătoria Dej apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este "profund neîntemeiată", întrucât dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 nu sunt de natură să îngrădească libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, iar aceste dispoziţii legale, reglementând sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor de acordare a creditului, nu au nici o legătură cu prevederile art. 44 alin. (8) din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că penalitatea instituită de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 are natura juridică a unei sancţiuni legale speciale aplicabile angajatorului în cazul nerespectării uneia dintre condiţiile esenţiale în baza cărora se acordă credite în condiţii avantajoase, raţiunea acordării unor asemenea credite fiind aceea de a stimula încadrarea în muncă a şomerilor. Apreciază că penalitatea instituită nu are natura unei confiscări, devenind aplicabilă în cazul nerespectării unor obligaţii asumate de către beneficiarul creditului la încheierea contractului.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată că aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, fiind consecinţa unor încălcări ale legii, nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private. Consideră că aceste dispoziţii legale fac parte din măsurile adoptate de legiuitor pentru protecţia persoanelor supuse riscului de şomaj şi pentru asigurarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 107/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 19 aprilie 2004. Textul de lege criticat are următorul cuprins:– Art. 89 alin. (1): "În cazul nerespectării condiţiei prevăzute la art. 86 alin. (7) lit. c), angajatorul va suporta o penalitate egală cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncă creat şi neocupat."Dispoziţiile art. 86 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 76/2002, la care face referire textul de lege criticat, au următorul conţinut:– Art. 86 alin. (7) lit. c): "Beneficiarii de credite acordate în condiţiile prevăzute la alin. (2)-(4) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: […]c) pe cel puţin 50% din numărul locurilor de muncă nou-create prin înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii sau de unităţi cooperatiste să fie încadrat personal provenind din rândul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă." … Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 44 alin. (8) şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 44 alin. (8): "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.";– Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:Obligaţia suportării penalităţilor prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 intervine în cazul în care angajatorul a beneficiat, în situaţiile şi pentru motivele stabilite de art. 86 din aceeaşi lege, de credite în condiţii avantajoase din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar ulterior nu a respectat condiţia de a fi încadrat pe cel puţin 50% din locurile de muncă nou-create personal provenind din rândul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.Rezultă, deci, că penalitatea reprezintă o sancţiune contractuală pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale, la care angajatorul s-a supus de bunăvoie atunci când a solicitat acordarea creditului. Restituirea creditului, chiar şi a dobânzilor stabilite în condiţii avantajoase, nu-l absolvă de răspunderea pentru neîndeplinirea condiţiei referitoare la încadrarea în muncă a unui număr corespunzător de şomeri.Obligarea la plata unor sancţiuni pecuniare, la despăgubiri civile, la penalităţi sau la majorări legale nu lezează în nici un fel principiul constituţional al garantării şi ocrotirii proprietăţii private. De asemenea, nu reprezintă neîndeplinirea obligaţiei statului de a asigura cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Creditul în condiţii avantajoase a fost acordat în acest scop, pe lângă cel de a contribui la o mai bună ocupare a forţei de muncă, angajatorul fiind, în speţa de faţă, cel care nu a respectat condiţiile acordării creditului.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Universal Selena” – S.R.L. din Dej în Dosarul nr. C64/2005 al Judecătoriei Dej.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Toma––-