DECIZIE nr. 45 din 7 februarie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (2) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorLucian Stangu – judecătorNicolae Popa – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorClaudia Miu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68, art. 69 alin. (2) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cerealcom” – S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 34/1999 COM al Tribunalului Iaşi – Judecătorul-sindic.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2001 în prezenta autorului excepţiei şi a părţilor: Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, Sucursala zonala Iaşi, Societatea Comercială "Oltchim" – S.A. Ramnicu Valcea, Societatea Comercială "Moldocor" – S.A. Neamt, Aurica Rangu, Georgeta Chiru, Vasile Roman şi Radu Romascanu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţa din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 6 februarie şi apoi la 7 februarie 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 10 mai 2000, pronunţată în Dosarul nr. 34/1999 COM, Tribunalul Iaşi – Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68, art. 69 alin. (2) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cerealcom” – S.A. din Iaşi în cauza ce are ca obiect cererea introdusă de autorul excepţiei, în calitate de debitor, pentru declanşarea procedurii reorganizării judiciare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 68 din Legea nr. 64/1995 încalcă principiul înscris în art. 123 din Constituţie, referitor la înfăptuirea justiţiei, întrucât „luarea hotărârii privind respingerea sau aprobarea planului de reorganizare a unei societăţi comerciale se ia prin voinţa (votul) creditorilor, judecătorul nefacand altceva decât sa confirme acea voinţa”, iar posibilitatea „ca viaţa unei societăţi sa depindă doar de voinţa unor alţi comercianţi, numai pentru ca au poziţie de creditor faţă de societatea respectiva”, contravine garanţiilor libertăţii comerţului şi protecţiei concurentei loiale, prevăzute la art. 134 alin. (2) din Constituţie. Se arata ca o asemenea „decizie hotărâtoare pentru continuarea activităţii unei societăţi comerciale printr-o reorganizare nu trebuie să fie atributul altor interese”. În opinia autorului excepţiei aceleaşi principii constituţionale sunt incalcate şi de art. 69 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, care „dispune în mod imperativ începerea procedurii falimentului de către judecătorul-sindic, dacă nici un plan de reorganizare nu este confirmat”. Se mai susţine ca dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, prin care se da dreptul creditorului „sa ceara judecătorului-sindic ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce propria activitate”, încalcă prevederile art. 49 şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie, întrucât se restrânge exerciţiul dreptului debitorului de a-şi administra activitatea.Tribunalul Iaşi – Judecătorul-sindic, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este neîntemeiată, pentru ca "Debitorul aflat în încetare de plati nu este supus unor constrângeri neconstituţionale atunci când creditorii nu accepta planul, ci unei sancţiuni justificate pentru prezentarea unui proiect necorespunzător sau pentru o conduita culpabilă". Se mai arata ca "judecătorul-sindic se supune numai legii, pronunţând o soluţie de infirmare a planului, şi nu numai voinţei nemijlocite a creditorilor, deoarece se au în vedere şi celelalte elemente obligatorii pentru plan", iar începerea obligatorie a procedurii falimentului vizează tocmai atingerea scopului legii, acela de instituire a unei proceduri pentru plata pasivului debitorului.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia ridicată nu este intemeiata, întrucât "Examinarea principalelor atribuţii ale judecătorului-sindic, conferite de art. 10 din lege, indica faptul ca acesta are rolul de a efectua un control de legalitate a procedurii. Faptul ca, potrivit art. 68 din lege, judecătorul-sindic confirma planul acceptat de anumite categorii de creditori nu îi afectează statutul juridic". Se mai arata ca numai creditorii "ale căror interese patrimoniale sunt în cauza, iar nu judecătorul-sindic, pot evalua oportunitatea unui plan". În ceea ce priveşte prevederile art. 49 din Constituţie, se arata ca acestea se referă strict la drepturile şi libertăţile fundamentale stabilite în titlul II din Constituţie, iar "Dreptul unui comerciant debitor – persoana fizica sau societate comercială – de a-şi conduce activitatea comercială nu poate fi subsumat, în mod expres, drepturilor şi libertăţilor fundamentale, consacrate constituţional". Se apreciază ca Legea nr. 64/1995 reprezintă un instrument juridic destinat: „sa protejeze libertatea comerţului, prin eliminarea, în ultima instanţa, de pe piaţa, a comercianţilor care obstructioneaza sistemul economic”; „sa menţină concurenta loiala, prin ocrotirea creditului şi a creditorilor diligenti”; „sa creeze cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, prin reintroducerea în circuitul comercial a bunurilor rezultate din reorganizare, lichidare sau faliment”.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază, de asemenea, ca excepţia ridicată nu este intemeiata, deoarece "Libertatea comerţului, protejata de prescripţiile constituţionale, nu poate avea un sens univoc şi nu se poate metamorfoza, în nici un caz, într-o permisiune acordată debitorilor de a se folosi în mod abuziv de anumite mecanisme pentru a întârzia sau a nu plati deloc datoriile care le incumba". Pe de altă parte, se arata în acelaşi punct de vedere, "Gradul de implicare a instanţei de judecată în validarea unui plan de redresare nu este influentat şi nu influenţează dreptul creditorilor de a hotărî asupra viabilitatii planului respectiv, întrucât este vorba de protejarea creanţelor pe care aceştia trebuie să le încaseze de la debitorul lor". Interzicerea administrării societăţii de către debitor, se arata în continuare, reprezintă o limitare a prerogativelor adunării generale sau ale administratorului societăţii, "impusa de interesul general în cauza, respectiv protejarea creditorilor de acţiunea debitorului de risipire a averii sale, în mod abuziv sau neintentionat".Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, susţinerile autorului excepţiei şi ale părţilor prezente, concluziile procurorului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Prin Încheierea din 10 mai 2000, pronunţată în Dosarul nr. 34/1999, Tribunalul Iaşi – Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68, art. 69 alin. (2) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999.Cu privire la dispoziţiile art. 68 din legea menţionată Curtea observa ca, deşi atât în încheierea de sesizare, cat şi în cuprinsul cererii prin care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate se face referire la ansamblul dispoziţiilor cuprinse în acest articol, din motivarea excepţiei rezultă însă ca în realitate se critica numai alin. (1) al acestuia.Prin urmare, Curtea retine ca dispoziţiile legale ce fac obiectul controlului de constituţionalitate sunt cuprinse în art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (2) şi art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, textele având următorul cuprins:– Art. 68 alin. (1): "Un plan va fi confirmat de judecătorul-sindic, dacă cel puţin două dintre categoriile de creditori menţionate la art. 67 alin. (4) accepta planul.";– Art. 69 alin. (2): "Dacă nici un plan nu este confirmat, tribunalul va dispune ca judecătorul-sindic sa înceapă de îndată procedura falimentului, în condiţiile art. 77 şi următoarele.";– Art. 79: "(1) În lipsa unui plan de reorganizare, confirmat de judecătorul-sindic în condiţiile art. 68, debitorul, un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerţ şi industrie teritorială poate adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea.(2) Judecătorul-sindic va examina, în termen de 10 zile, o astfel de cerere, într-o şedinţa la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor şi camera de comerţ şi industrie teritorială. Cererea va putea fi admisă numai motivat, printre motive figurand pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan raţional de activitate. … (3) Dacă cererea este admisă, judecătorul-sindic va dispune şi aplicarea de îndată a dispoziţiilor prezentei secţiuni." … Prin critica de neconstituţionalitate se susţine ca ar fi incalcate dispoziţiile art. 49, 123 şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie. Din analiza motivarii excepţiei Curtea retine însă ca privitor la dispoziţiile art. 134 alin. (2) din Constituţie autorul excepţiei a avut în vedere doar pe cele cuprinse la lit. a) a alin. (2). Aceste dispoziţii constituţionale prevăd:– Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 123: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(2) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."; … – Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;" … Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca dispoziţiile legale criticate conţin norme de natura procedurala. În consecinţa, având în vedere dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", Curtea retine ca intră în competenţa exclusiva a legiuitorului stabilirea normelor procedurale, inclusiv a termenelor în care anumite acte procedurale trebuie îndeplinite spre a putea produce efecte.În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 123 din Constituţie, se observa ca, în lumina reglementărilor Legii nr. 64/1995, republicată, întreaga procedura a reorganizării judiciare şi a falimentului se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti legal constituite, în conformitate cu prevederile constituţionale, care pronunţa hotărâri întemeiate pe reglementările legale în vigoare, hotărâri ce sunt supuse controlului judiciar ierarhic prin exercitarea căilor legale de atac. Asa fiind, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 123 din Constituţie. Judecătorul-sindic, confirmand sau infirmand planul de reorganizare ori de lichidare, o face printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în temeiul legii, ceea ce impune judecătorului sa ia în considerare acordul creditorilor. Asa cum rezultă din prevederile art. 68 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, confirmarea unui plan (indiferent dacă acesta este depus de debitor sau de unii dintre creditori) este condiţionată de acceptarea sa de către „cel puţin două dintre categoriile de creditori menţionate la art. 67 alin. (4)” din aceeaşi lege. Aceste categorii de creditori sunt, conform alin. (4) al art. 67: „a) creditorii având garanţii reale; b) creditorii menţionaţi la art. 108 pct. 3 şi 6; c) creditorii chirografari.” Este echitabil ca planul de reorganizare sau de lichidare să fie confirmat numai dacă el este acceptat de creditorii cei mai importanti, pentru considerentul ca numai aceştia sunt în măsura sa aprecieze dacă acel plan corespunde sau nu intereselor lor legitime, precum şi dacă el este de natura sa garanteze recuperarea într-un timp cat mai scurt a creanţelor lor.Cu privire la dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, text care prevede obligaţia tribunalului de a dispune începerea procedurii falimentului în cazul în care nici un plan nu este confirmat, Curtea retine ca aceasta prevedere are drept scop asigurarea desfăşurării cu operativitate a procesului în vederea realizării intereselor legitime ale creditorilor. Neinceperea procedurii falimentului după trecerea termenului prevăzut pentru depunerea şi confirmarea unui plan de reorganizare sau de lichidare, în cazul în care nu s-a depus şi nu s-a confirmat un plan corespunzător, ar împiedica în mod evident finalizarea procedurii falimentului, realizarea scopului acestuia şi ar prelungi starea de incertitudine în detrimentul bunei funcţionari a economiei. Curtea retine ca obligaţia statului, înscrisă în art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, de a asigura, printre altele, crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, vizează deopotrivă pe toţi agenţii economici, atât pe debitori, ale căror datorii trebuie executate în condiţiile legii, cat şi pe creditori, faţă de care statul trebuie să creeze condiţii adecvate pentru recuperarea creanţelor.Pe de altă parte, nerezolvarea situaţiilor de insolvabilitate poate leza interesele generale ale societăţii, întrucât aceasta determina existenta în lant a arieratelor, diminuarea capacităţii de plată şi a posibilităţii continuării activităţii şi a altor agenţi economici, inclusiv a posibilităţilor realizării veniturilor bugetului de stat şi ale bugetelor locale. Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.Cu referire la susţinerea ca prevederile art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, încalcă dispoziţiile art. 49 din Constituţie, se constată că în realitate acestea nu dispun restrangerea exerciţiului vreunui drept. Acest text legal prevede posibilitatea oricărui creditor, a comitetului creditorilor, precum şi a camerei de comerţ şi industrie teritoriale ca, în lipsa unui plan de reorganizare confirmat, sa ceara ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea. O asemenea cerere urmează să fie examinata de judecătorul-sindic în prezenta tuturor părţilor interesate şi va putea fi admisă motivat, în scopul stoparii pierderilor continue din averea debitorului. Este adevărat ca în cazul admiterii cererii hotărârea judecătorului-sindic ingradeste exerciţiul dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, dar acest drept nu se încadrează în categoria celor la care se referă art. 49 din Constituţie şi prin urmare nu se poate retine încălcarea acestui text constituţional. Posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenta loiala şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.Faţa de toate aceste considerente, Curtea urmează sa respingă excepţia de neconstituţionalitate, ca fiind nefondata.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (2) şi ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cerealcom” – S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 34/1999 COM al Tribunalului Iaşi – Judecătorul-sindic.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 februarie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent şef,Claudia Miu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește