DECIZIE nr. 45 din 10 martie 1998

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorIoan Griga – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală, invocată de Bors Anton în Dosarul nr. 1.460/1997 al Tribunalului Harghita.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 26 februarie 1998 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 februarie 1998 şi apoi pentru data de 10 martie 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Tribunalul Harghita, prin Încheierea din 14 octombrie 1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionala a dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală, ridicată de Bors Anton.În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 48 alin. (3) din Constituţie, deoarece restrang la doua situaţii posibilitatea acordării de despăgubiri victimelor unor erori judiciare, şi anume când persoana condamnata nu a săvârşit fapta imputată sau aceasta nu exista. Or, art. 48 alin. (3) din Constituţie, în concordanta cu reglementările art. 3 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentate, instituie răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin orice eroare judiciară săvârşită în procesele penale. În reglementarea actuala, în cazul unei condamnări pentru o faptă fără intenţie infractionala, nu pot fi acordate despăgubiri, deoarece art. 504 din Codul de procedură penală nu prevede aceasta posibilitate. Totodată se arata ca sintagma "potrivit legii" din art. 48 alin. (3) din Constituţie se referă la întinderea răspunderii patrimoniale a statului şi nicidecum la înlăturarea răspunderii statului în ipoteza unor cazuri ce constituie erori judiciare.Exprimindu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este fondată.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/1997, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate privind art. 504 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece Constituţia transfera legii de procedura penală dreptul de a reglementa şi determina cazurile de erori judiciare ce atrag răspunderea patrimonială a statului. Pe de altă parte, în selectarea cazurilor de acordare a despăgubirilor de către stat, art. 504 din Codul de procedură penală a avut în vedere inexistenta faptei, nu şi celelalte situaţii în care fapta nu intra sub incidenţa legii penale, dar poate atrage o răspundere de alta natură. Prin urmare, numai o condamnare pentru o faptă care nu exista sau pe care o persoană nu a săvârşit-o poate fi considerată eroare judiciară care să atragă plata unor despăgubiri civile de către stat.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.Prin excepţia invocată se contesta legitimitatea constituţională a art. 504 din Codul de procedură penală, însă din conţinutul excepţiei rezultă ca sunt avute în vedere doar prevederile alin. 1 al acestui articol, potrivit căruia sunt considerate erori judiciare doar situaţiile în care fapta nu exista sau nu a fost săvârşită de cel condamnat. De aceea Curtea urmează să se pronunţe numai asupra prevederilor alin. 1 al art. 504 din Codul de procedură penală.Conform dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Constituţie, "statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale".Rezultă din acest text ca principiul responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. Circumstantierea "potrivit legii", nu priveşte posibilitatea legiuitorului de a restrânge răspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalităţilor şi condiţiilor în care angajarea acestei raspunderi urmează a se face pentru plata despăgubirilor cuvenite. Cu alte cuvinte, potrivit normei constituţionale menţionate, organul legislativ nu ar putea stabili ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, să fie suportate de aceasta.Soluţia constituţională este în concordanta cu reglementările prevăzute în art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, potrivit cărora, în cazul anulării unei condamnări definitive, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte ca s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despagubita conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte ca nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă.Prevederile art. 504 din Codul de procedură penală, ce fac obiectul excepţiei, instituie doua cauze care antreneaza răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale, şi anume când persoana condamnata nu a săvârşit fapta ori fapta imputată nu exista. Pe cale de consecinţa, rezultă ca aceasta dispoziţie legală exclude angajarea răspunderii statului pentru oricare alta eroare judiciară ce nu ar fi imputabilă victimei. Or, o asemenea limitare este neconstitutionala, întrucât art. 48 alin. (3) din Constituţie instituie numai competenţa legiuitorului de a reglementa despăgubirea şi nu de a alege erorile judiciare pentru care statul trebuie să răspundă.Dacă până la adoptarea Constituţiei răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale a constituit numai un principiu legal, adică reglementat exclusiv prin lege, prin Constituţia actuala el devine un principiu constituţional, reglementand astfel însăşi competenţa legiuitorului în determinarea condiţiilor de aplicare. Concluzia este aceeaşi şi în interpretarea prevederilor art. 3 din protocolul sus-menţionat, care, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, este aplicabil în caz de conflict cu reglementările interne existente.Prin urmare, se constată că organul legislativ nu a pus de acord prevederile art. 504 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 48 alin. (3) din Constituţie. Dacă ar fi făcut-o, s-ar fi putut, concretizandu-se dispoziţia constituţională, să se reglementeze atât condiţiile specifice de acordare de despăgubiri, cat şi cele privind calificarea unei soluţii juridice ca fiind o eroare judiciară.Curtea Constituţională nu se poate substitui organului legislativ pentru a stabili aceste aspecte, care ar depăşi statutul sau constituţional, afectand rolul legislator pozitiv al Parlamentului României, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie. De aceea, având în vedere rolul şi atribuţiile Curţii Constituţionale, potrivit art. 144 din Constituţie şi prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se poate pronunţa numai asupra caracterului constituţional al reglementării ce face obiectul excepţiei.În consecinţa, ţinând seama ca art. 504 din Codul de procedură penală instituie numai doua cazuri posibile de angajare a răspunderii statului pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale, rezultă ca aceasta limitare este neconstitutionala faţă de prevederile art. 48 alin. (3) din Constituţie, care nu permit o asemenea restrangere.Ţinând seama de cele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi şi cu opinia separată a domnului judecător Costica Bulai,CURTEAÎn numele legii DECIDE:Admite excepţia invocată de Bors Anton în Dosarul nr. 1.460/1997 al Tribunalului Harghita şi constata ca dispoziţiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţie.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 martie 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistra-asistent,Mihai Paul Cotta OPINIE SEPARATĂConsidera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală nu poate fi admisă, pentru următoarele motive:1. Atât dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Constituţia României, cat şi dispoziţiile din pactele şi tratatele internaţionale, privitoare la drepturile fundamentale ale omului, care l-au inspirat pe legiuitorul constituant român, cum sunt cele din art. 14 pct. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, aprobat de Adunarea Generală a O.N.U. la 16 decembrie 1966, sau cele din art. 3 al Protocolului nr. 7 adiţional al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat de Consiliul Europei la 22 noiembrie 1984, toate prevăd ca răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale are loc conform legii sau uzantei în vigoare în statul respectiv. Legea interna, la care dispoziţiile menţionate fac trimitere, reglementează nu numai limitele, dar şi condiţiile răspunderii patrimoniale a statului, precum şi cazurile în care statul este exonerat de răspundere. Insesi dispoziţiile din convenţiile internaţionale prevăd ca persoana condamnata dintr-o eroare judiciară nu are drep la despăgubiri din partea statului, dacă se dovedeşte ca "nedescoperirea, în timp util, a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte". În acelaşi sens este şi dispoziţia din art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală român, care prevede că "Nu are dreptul la prepararea pagubei persoana care, în cursul urmăririi penale sau al judecaţii, cu intenţie sau din culpa grava, a stânjenit sau a încercat sa stânjenească aflarea adevărului".Este deci în afară discuţiei faptul ca realizarea dreptului constituţional la repararea pagubei cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale are loc în condiţiile legii.2. Dreptul persoanei de a fi despagubita de stat pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale a fost prevăzut, pentru prima data, ca drept constituţional fundamental, în art. 48 alin. (3) al Constituţiei din 1991. În legislaţia penală română însă acest drept a fost prevăzut, pentru prima oara, în Codul de procedură penală din anul 1936, în cartea a IV-a, titlul III, capitolul II, secţiunea a II-a intitulata "Daunele cuvenite victimelor erorilor judiciare", cuprinzând art. 431 şi 432, precum şi în cartea a VI-a, titlul II, capitolul III, intitulat "Despăgubirea persoanelor deţinute în preventie pe nedrept", cuprinzând art. 556-571.Codul de procedură penală din anul 1968, în vigoare şi în prezent, a reglementat, de asemenea, acest drept, căruia i-a consacrat întregul capitol IV din titlul IV al părţii sale speciale, intitulat "Repararea pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept", cuprinzând art. 504-507. Este de remarcat ca noile reglementări au înlăturat unele restrangeri ale acestui drept, cum era aceea din art. 566 alin. 2 din Codul de procedură penală din anul 1936, care excludea de la dreptul la despăgubiri pe acela care a mai suferit condamnări în materie criminală sau corecţională. Dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală, care prevăd cazurile ce dau dreptul la reparatie, situaţiile în care acest drept este exclus şi unele consecinţe ale obţinerii reparatiei, dispoziţii care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, au fost în doua randuri modificate după 1989, şi anume, o dată prin Legea nr. 32/1990, când s-a precizat ca fac obiect de desdaunare prejudiciile cauzate prin orice măsură preventivă luată pe nedrept, şi a doua oara prin Legea nr. 104/1992, după intrarea în vigoare a Constituţiei, prin care s-a adăugat la formele de reparare a erorilor judiciare socotirea ca vechime în munca a duratei pedepsei închisorii, aplicată pe nedrept şi atunci când executarea acesteia s-a făcut la locul de muncă. Nici prin aceasta din urma modificare legislativă, nici cu ocazia adoptării Legii nr. 141/1996 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura penală nu s-a considerat necesară modificarea art. 504 din Codul de procedură penală, pentru a-l pune de acord cu prevederile Constituţiei. În orice caz, nu se poate susţine ca, în urma acestor modificări aduse dispoziţiilor legale în discuţie, acestea ar mai exprima voinţa legiuitorului din anul 1968.3. Din examinarea conţinutului dispoziţiei din art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală rezultă ca aceasta prevede dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite pentru orice persoană care a fost condamnata definitiv, dacă în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit, prin hotărâre definitivă, că nu a săvârşit fapta imputată ori ca acea fapta nu exista. Dintre cele 6 cazuri prevăzute în art. 10 lit. a)-e) din Codul de procedură penală, pentru care instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, pronunţa achitarea inculpatului, numai achitarea pentru cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a) şi c) angajează răspunderea patrimonială a statului. În conceptia legiuitorului, numai persoana absolut nevinovată care nu a săvârşit nici o faptă ilicită care să-i atragă răspunderea penală sau extrapenala are dreptul la despăgubire din partea statului. În consecinţa, în art. 12 din Codul de procedură penală s-a prevăzut ca, în cazurile arătate în art. 10 lit. b), d) şi e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire ori instanţa de judecată care pronunţa achitarea, dacă apreciază ca fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni, altele decât cele prevăzute de legea penală, sesizează organul competent.În cazul prevăzut în art. 10 lit. b), atunci când se constată că fapta nu are caracter ilicit şi deci nu poate atrage nici un fel de răspundere juridică a făptuitorului, aceasta echivaleaza cu inexistenta faptei, astfel încât condamnarea pe nedrept pentru o astfel de fapta da drept la despăgubire din partea statului, în condiţiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală.În ceea ce priveşte achitarea pentru cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. b^1), d) şi e) din Codul de procedură penală, potrivit art. 346 alin. 2 din acelaşi cod, instanţa poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile, soluţie posibila numai dacă în sarcina condamnatului ulterior achitat s-a constatat o culpa în cauzarea prejudiciului adus persoanei daunate.În fine, potrivit dispoziţiei din art. 345 alin. 4 din Codul de procedură penală, atunci când instanţa a constatat ca exista cazul prevăzut în art. 10 lit. b^1), o dată cu achitarea face şi aplicarea art. 18^1 alin. 3 din Codul penal, adică aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 din Codul penal: mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.Achitarea pe acest temei nu poate fi decât rezultatul unei aprecieri diferite a gravitatii faptei de către o alta instanţa judecătorească. În măsura în care fapta şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită au fost corect stabilite, deosebirile de apreciere a gradului de pericol social concret al faptei nu pot fi considerate ca erori judiciare şi nu pot pune problema vreunei reparaţii patrimoniale.Aceste consecinţe posibile şi uneori obligatorii ale achitării ulterioare a condamnatului au determinat restrangerea răspunderii materiale neconditionate a statului la cazurile prevăzute în art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală.În doctrina de specialitate este însă unanim admis ca, dacă cel condamnat pe nedrept a fost achitat pentru alte cazuri decât cele prevăzute în art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, el poate pe cale civilă, să obţină repararea prejudiciului de la persoanele arătate în art. 394 alin. 1 lit. b) şi d) şi în art. 507 din Codul de procedură penală.4. Analiza dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală dovedeşte ca acestea nu sunt neconstituţionale şi nu sunt în contradictie nici cu dispoziţiile din convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului. Reglementarea dreptului la despăgubiri al persoanei condamnate pe nedrept, respectiv a obligaţiei statului de a răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale, s-a făcut ţinându-se seama de cazurile în care, potrivit legii române, instanţa pronunţată achitarea, precum şi de consecinţele juridice ale achitării.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală, pentru că nu prevăd dreptul la repararea de către stat a pagubei şi în alte cazuri în care se pronunţa achitarea, aceasta nu poate fi primită, deoarece ea înseamnă critica unei omisiuni legislative. Or, Curtea Constituţională a decis, în mod constant, ca acceptarea unei astfel de critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 58 din Constituţie, care prevăd ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii (vezi, de exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 83 din 30 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 19 august 1997).Fără indoiala, la o viitoare modificare a Codului de procedura penală Parlamentul va putea sa dea o alta reglementare răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare în procesele penale, ţinând seama de reglementările în vigoare privitoare la cazurile în care instanţele judecătoreşti pronunţa achitarea. Până atunci însă, dispoziţiile legale în vigoare nu pot fi considerate neconstituţionale.Judecător,prof.univ.dr. Costica Bulai––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește