DECIZIE nr. 448 din 15 mai 2007

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 30 mai 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ActulREFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948
ActulREFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 89
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 114
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 528 05/07/2016
ActulREFERIT DEDECIZIE 1523 15/11/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 688 11/09/2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Gavra în Dosarul nr. 83/30/2006 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 83/30/2006, Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Gavra cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Tribunalul Timiş, având ca obiect examinarea cererii de instituire a sechestrului judiciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21 din Constituţie şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin aceea că nu asigură celeritatea soluţionării unor cauze al căror obiect se înscrie în procedurile speciale, urgente, prevăzute în mod expres de Codul de procedură civilă. De asemenea, consideră că există o vădită contradicţie între prevederile art. 114^1 alin. 3 şi cele ale art. 89 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte stabilirea unor termene care să asigure operativitatea procedurii de judecată.Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin normele de procedură referitoare la citarea părţilor nu se aduce atingere accesului liber la justiţie. Totodată, arată că nu pot fi primite nici susţinerile autorului excepţiei privind contradicţia dintre dispoziţiile art. 114^1 alin. 3 şi cele ale art. 89 din Codul de procedură civilă, întrucât primul text de lege se referă la citarea părţilor pentru primul termen de judecată, în timp ce al doilea priveşte citarea pentru următoarele termene.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu poate fi reţinută încălcarea art. 21 din Constituţie, iar în ceea ce priveşte posibila contrarietate între art. 114^1 alin. 3 şi art. 89 din Codul de procedură civilă, arată că eventualele necorelări legislative nu pot forma obiect al controlului constituţional.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile. Pentru termenele următoare şi primul termen fixat după casarea cu trimitere, determinată de necercetarea fondului, rămân aplicabile dispoziţiile art. 89 alin. 1."Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 care consacră liberul acces la justiţie, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că obligaţia părţilor de a-şi exercită drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea termenelor procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.În ceea ce priveşte contrarietatea dintre două texte de lege, şi anume a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă cu cele ale art. 89 din acelaşi act normativ, Curtea constată că o atare critică nu poate fi reţinută, întrucât în atribuţiile instanţei de contencios constituţional intră doar examinarea dispoziţiilor legale în raport cu prevederile şi principiile constituţionale, iar nu şi eventualele necorelări legislative.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Gavra în Dosarul nr. 83/30/2006 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x