DECIZIE nr. 447 din 15 mai 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria-Irina Drăguşanu în Dosarul nr. 20.680/1/2003, de Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu, Daniela Gafencu şi Anca Violeta Gafencu în Dosarul nr. 6.796/2/2006, precum şi de Vasile Mirel Axinte şi Dumitriţa Axinte în Dosarul nr. 40.189/1/2004, toate înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi de Ilie Lucian şi Ilie Luminiţa Gabriela în Dosarul nr. 15.918/1/2003 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei Maria-Irina Drăguşanu, prin avocat Adrian Nica, şi Ioan Gafencu, precum şi părţile Roza Călin şi Mirna Elena Cecilia Haifler, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.245D/2006, nr. 2.351D/2006 şi nr. 2.411D/2006 la Dosarul nr. 2.241D/2006, care a fost primul înregistrat, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este identic.Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea celor trei dosare.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Mariei Irina Drăguşanu solicită admiterea excepţiei, întrucât textele de lege criticate încalcă o serie de principii constituţionale, precum liberul acces la justiţie, controlul ierarhic al hotărârilor judecătoreşti, dreptul la apărare şi neretro-activitatea legii civile. Aceleaşi concluzii de admitere a criticii le susţine şi Ioan Gafencu.În ceea ce priveşte părţile Roza Călin şi Mirna-Elena Cecilia Haifler, acestea solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autori.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a justifica o schimbare a jurisprudenţei Curţii în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 20.680/1/2003, Încheierea din 8 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 6.796/2/2006 şi prin Încheierea din 23 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 40.189/1/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria-Irina Drăguşanu, Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu, Daniela Gafencu şi Anca Violeta Gafencu, precum şi de Mirel Axinte şi Dumitriţa Axinte.De asemenea, prin Încheierea din 13 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 15.918/1/2003, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Ilie Lucian şi Ilie Luminiţa Gabriela.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la folosirea căilor de atac, întrucât, prin acordarea competenţei de soluţionare a apelului şi recursului aceleiaşi instanţe de judecată, părţile nu beneficiază de un control judiciar real, exercitat de către o instanţă superioară. Mai mult, prin trimiterea dosarelor de la o instanţă la alta pe cale administrativă se încalcă atât principiul separaţiei puterilor în stat, cât şi principiile oralităţii şi contradictorialităţii dezbaterilor, elemente esenţiale ale unui proces echitabil. Autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate lezează şi dreptul la apărare, prin privarea de un grad de jurisdicţie, fapt ce este de natură a contraveni şi art. 53 din Constituţie, dreptul de a exercita calea de atac a recursului fiind în mod evident şi nejustificat restrâns.Pe de altă parte, se mai susţine că textele de lege criticate aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, întrucât, în cauzele deduse judecăţii, aceste dispoziţii produc efecte şi pentru trecut.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa consideră că norma de competenţă materială criticată nu contravine prevederilor constituţionale invocate, având caracterul unei măsuri adoptate în materia administrării actului de justiţie.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază, de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate este lipsită de temei, deoarece prevederile criticate nu contravin accesului liber la justiţie şi nici dreptului la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, neîngrădind dreptul părţilor de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a promova căile de atac stabilite prin lege. Chiar dacă aceeaşi instanţă este chemată să soluţioneze ambele căi de atac, şi anume apelul şi recursul, acest aspect nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor, întrucât cele două căi de atac sunt guvernate de reguli procedurale distincte.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt în deplin acord cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129, care încredinţează legiuitorului dreptul de a stabili căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. În acest context, prevederile legale criticate nu sunt de natură a îngrădi dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a beneficia de toate garanţiile menite să le asigure dreptul la un proces echitabil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Textele de lege criticate au următorul cuprins: „(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care consacră accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (1) referitoare la instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 137/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006. Cu acel prilej a reţinut că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.Potrivit art. II din Legea nr. 219/2005, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanţele competente potrivit legii noi se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunţa o hotărâre de declinare a competenţei. Soluţia trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluţionării cauzelor.Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept.Totodată, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei nu aduc nicio atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra recursului. Cele două căi de atac – apelul şi recursul – sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria-Irina Drăguşanu în Dosarul nr. 20.680/1/2003, de Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu, Daniela Gafencu şi Anca Violeta Gafencu în Dosarul nr. 6.796/2/2006, precum şi de Vasile Mirel Axinte şi Dumitriţa Axinte în Dosarul nr. 40.189/1/2004, toate înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi de Ilie Lucian şi Ilie Luminiţa Gabriela în Dosarul nr. 15.918/1/2003 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data 15 mai 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește