DECIZIE nr. 444 din 31 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Gabriel Armand Bobocea în Dosarul nr. 3.248/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspund Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi, prin consilieri juridici, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi solicită respingerea excepţiei. Se arată că autorul excepţiei a interpretat eronat hotărârea contestată. În ceea ce priveşte dispoziţiile legale criticate, acestea sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, fiind invocată, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.248/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, excepţie ridicată de Gabriel Armand Bobocea în cauza ce are ca obiect judecarea acţiunii în contencios administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 2, 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2), art. 75 alin. (1), (4) şi (5), art. 117 alin. (3), art. 140 alin. (1), precum şi cu cele ale art. 126 alin. (5) din Constituţie.Se arată că art. 2 din aceeaşi ordonanţă nu face distincţie clară între dreptul la muncă şi dreptul la libertatea de exercitare a unei profesii liberale. Totodată, se apreciază că sunt încălcate, prin art. 16 din ordonanţă, dispoziţiile constituţionale ale art. 75 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 117 alin. (3), deoarece autoritatea publică Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost înfiinţată prin ordonanţă, şi nu prin lege organică.În ceea ce priveşte critica prevederilor art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 30 din aceeaşi ordonanţă prin raportare la art. 117 alin. (3) şi art. 140 alin. (1) din Constituţie, se susţine că înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a făcut fără avizul Curţii de Conturi, iar avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, necesar bugetului acestei autorităţi publice, indică o subordonare în raport cu Ministerul Economiei şi Finanţelor.Referitor la art. 20 alin. (8), (9) şi (10) din ordonanţă, se arată că prevederile legale încalcă dispoziţiile art. 126 alin. (5) din Constituţie, întrucât Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării are caracter de instanţă extraordinară.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007. Aceste prevederi legale au următorul cuprins:– Art. 2: "(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe. … (3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. … (4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale. … (5) Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv. … (6) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanţă agravantă la stabilirea răspunderii contravenţionale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidenţa legii penale. … (7) Constituie victimizare şi se sancţionează contravenţional conform prezentei ordonanţe orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării. … (8) Prevederile prezentei ordonanţe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie şi a dreptului la informaţie. … (9) Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe. … (10) În înţelesul prezentei ordonanţe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin: … a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor; … b) mediere prin soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârşirii unor acte/fapte de discriminare; … c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispoziţiile alin. (1)-(7). … (11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) – (7) atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile legii."; … – Art. 16: "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte.";– Art. 20: "(8) Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15 zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării.(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii. … (10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu."; … – Art. 23: "(1) Colegiul director al Consiliului este organ colegial, deliberativ şi decizional, responsabil pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.(2) Colegiul director este compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, propuşi şi numiţi, în şedinţă comună, de cele două Camere ale Parlamentului."; … – Art. 30: "(1) Bugetul Consiliului face parte integrantă din bugetul de stat. Proiectul de buget se întocmeşte de Consiliu, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.(2) Salarizarea funcţionarilor publici şi a personalului încadrat cu contract individual de muncă din cadrul Consiliului se face la nivelul corespunzător celorlalte autorităţi publice autonome aflate sub controlul Parlamentului, potrivit anexei nr. I la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, respectiv anexei nr. I la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare. … (3) Pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă în exercitarea funcţiei, personalul din aparatul Consiliului primeşte lunar un spor de confidenţialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Consiliului. … Se susţine că au fost încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (1) şi (2), art. 75 alin. (1), (4) şi (5) privind sesizarea Camerelor, art. 117 alin. (3) privind înfiinţarea autorităţilor administrative autonome, art. 140 alin. (1) referitoare la atribuţiile Curţii de Conturi, precum şi art. 126 alin. (5) referitor la interzicerea înfiinţării instanţelor extraordinare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, însă din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate decât cele existente în cauza de faţă, prin Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.Având în vedere cele de mai sus, considerăm că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, referitoare la inadmisibilitatea excepţiei în cazul în care prevederile supuse controlului de constituţionalitate au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară, deoarece criticile autorului excepţiei au la bază raţiuni diferite faţă de cele avute în vedere în Decizia nr. 1.325/2008.În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate în cauză, Curtea reţine următoarele:Susţinerea autorului excepţiei că art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu face distincţie clară între dreptul la muncă şi dreptul la libertatea de exercitare a unei profesii liberale nu este o problemă de neconstituţionalitate, ci de interpretare a legii de către instanţa de judecată.Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 16 din ordonanţă, prin invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 75 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 117 alin. (3), Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Prin reglementarea iniţială a Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost conceput ca un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului. Însă această reglementare a ridicat problema existenţei unor eventuale presiuni politice asupra Consiliului de natură a afecta neutralitatea şi autonomia sa în raporturile cu Guvernul şi cu administraţia de stat subordonată acestuia, cu prilejul activităţii de combatere a discriminării. Pentru aceste motive, prin Ordonanţa Guvernului nr. 77/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 30 august 2003, Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a fost completată, prevăzându-se că, „în exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îşi desfăşoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie îngrădită sau influenţată de către alte instituţii ori autorităţi publice”. Ulterior, în vederea asigurării unei autonomii reale a Consiliului, prin modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 prin Legea nr. 324/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006, lege adoptată cu respectarea art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, acest organ a fost plasat sub controlul Parlamentului. În consecinţă, sunt constituţionale dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării fiind o autoritate publică autonomă, aflată sub controlul Parlamentului, şi nu în subordinea Guvernului. În acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.096/2008.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 20 alin. (8), (9) şi (10) din lege faţă de art. 126 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că este neîntemeiată. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se bucură de independenţa necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicţional. Cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, fiind astfel respectate prevederile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (5), care interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare. În acest sens, menţionăm Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Gabriel Armand Bobocea în Dosarul nr. 3.248/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 martie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește