Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 17 mai 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Amjad Islam Amjad în Dosarul nr. 9.898/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba engleză, doamna Elena Andrei.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, având în vedere jurisprudenţa constată în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 9.898/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Amjad Islam Amjad într-o cauză de contencios administrativ privind prelungirea duratei de luare în custodie publică.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt neconstituţionale, în măsura în care nu reglementează o procedură clară de prelungire a perioadei de luare în custodie publică, prin limitarea duratei procedurii, precum şi datorită faptului că soluţia prelungirii custodiei publice este impusă instanţei de judecată prin lege. Totodată, părţile nu pot beneficia de un proces echitabil, deoarece procedura exceptează reclamanta de la obligaţia plăţii taxei de timbru pentru acţiunea introdusă, iar pârâtului – cetăţean străin – nu îi sunt respectate garanţiile procesuale specifice procesului echitabil, constând în asigurarea unui translator în limba maternă, admiterea de probe, angajarea unui apărător şi aducerea la cunoştinţă a măsurilor adoptate împotriva sa, alături de drepturile şi obligaţiile ce îi revin în timpul şederii în centrele de cazare pentru străini. În plus, arată că măsura luării în custodie publică pe o perioadă de 5 luni este excesivă, având în vedere că în procesele penale măsura arestării se ia din 30 în 30 de zile. Or, pe parcursul celor 5 luni, instanţa nu are posibilitatea efectuării vreunui control pentru a verifica dacă autoritatea competentă face demersurile necesare pentru ca străinul să părăsească ţara, acesta din urmă fiind împiedicat, prin lipsirea de libertate şi a libertăţii de circulaţie, să facă el însuşi demersuri în acest sens. De asemenea, autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 şi sub aspectul lipsei de claritate şi precizie a acestora pentru a asigura suficiente garanţii că măsurile privative de libertate sunt legale.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece în cadrul procedurii de prelungire a duratei de luare în custodie publică a străinilor există toate garanţiile procesuale necesare desfăşurării unui proces echitabil, conform dreptului comun. Totodată, menţionează că această măsură are natură administrativă, de restrângere temporară a libertăţii de circulaţie a străinului care nu poate fi îndepărtat de pe teritoriul României în cadrul procedurilor legale, iar nu o măsură privativă de libertate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, având următorul conţinut:– Art. 97. – Luarea în custodie publică a străinilor: "(5) Prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuţi la alin. (2) care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanţa trebuie să se pronunţe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanţei este irevocabilă."Autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor, art. 21 care garantează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) referitoare la principiul inviolabilităţii libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, art. 24 consacrat dreptului la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 din Constituţie, referitoare la principiile în conformitate cu care se înfăptuieşte justiţia. De asemenea, prin raportare la art. 20 alin. (1) din Constituţie, sunt invocate dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la libertate şi la siguranţă.Analizând excepţia, Curtea Constituţională constată că asupra dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România a mai fost exercitat controlul de constituţionalitate, concretizat, de pildă, prin Decizia nr. 1.435 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 16 decembrie 2009. Pentru argumentele acolo reţinute, care, în lipsa unor elemente noi, relevate în prezenta cauză, îşi menţin valabilitatea, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, soluţie ce se impune şi în acest dosar.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Amjad Islam Amjad în Dosarul nr. 9.898/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi_____________