DECIZIE nr. 443 din 15 aprilie 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 23/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 376 din 16 mai 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 541 07/06/2007
ActulREFERIRE LADECIZIE 456 15/05/2007
ActulREFERIRE LADECIZIE 8 10/01/2006
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 300
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 403
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 1068 14/07/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 163 25/02/2010
ActulREFERIT DEDECIZIE 489 20/04/2010
ActulREFERIT DEDECIZIE 502 07/04/2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. 1 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. 1 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Transport Public Local" – S.A. din Suceava în Dosarul nr. 4.939/39/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială.La apelul nominal răspunde consilierul juridic Marcel Iulian Gaftoneanu, cu delegaţie la dosar, pentru autorul excepţiei, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza de află în stare de judecată.Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, considerând că interesul general al serviciului public e prioritar şi că statul trebuie să sprijine dezvoltarea serviciului de transport public local, însă acest principiu nu are garanţii suficiente. De asemenea, consideră că suspendarea executării hotărârii judecătoreşti ar trebui să opereze ope legis.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.939/39/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 300 alin. 1 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Transport Public Local" – S.A. din Suceava în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei decizii a Curţii de Apel Suceava.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât interdicţia de a exercita o cale de atac împotriva încheierii date în baza textelor de lege atacate constituie o restrângere inadmisibilă a drepturilor consacrate prin textele constituţionale invocate.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, ale art. 3, ale art. 10 şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 300 alin. 1 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:– Art. 300 alin. 1: "Recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.";– Art. 403 alin. 4: "În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul."Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă – raportate la prevederile art. 21, art. 24 şi ale art. 53 din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 541/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 403 alin. 4 prevăd posibilitatea ca preşedintele instanţei să dispună, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, care se judecă potrivit regulilor de procedură din dreptul comun. Aşadar, suspendarea provizorie se dispune ca o măsură vremelnică, în scopul păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori al prevenirii unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Împrejurarea că împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus o asemenea suspendare provizorie nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la folosirea căilor de atac şi la înfăptuirea justiţiei, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 24 din Legea fundamentală, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 8/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 17 februarie 2006, că aceste susţineri sunt neîntemeiate, având în vedere, pe de-o parte, urgenţa care impune suspendarea provizorie a executării silite – urgenţă care nu îngăduie întârzieri generate de exercitarea vreunei căi de atac împotriva încheierii instanţei -, iar, pe de altă parte, faptul că măsura provizorie dispusă de preşedintele instanţei nu îl prejudiciază pe creditor în valorificarea pretenţiilor sale, acesta beneficiind de toate drepturile şi garanţiile procedurale, fiind apărat prin instituirea unei cauţiuni de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani, cauţiune menită să acopere eventualele daune cauzate acestuia prin suspendarea provizorie a executării silite.Referitor la încălcarea dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2) privind ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată, prin Decizia nr. 456/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 28 mai 2007, Curtea a reţinut că prevederea din art. 403 alin. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă, potrivit căreia, în cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea executării, reprezintă o măsură cu caracter vremelnic, dispusă tocmai în scopul protejării acestui drept.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru aceleaşi argumente, Curtea constată că dispoziţiile procedurale criticate nu contravin nici prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de această normă constituţională, întrucât nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale.Având în vedere că principala critică de neconstituţionalitate este aceea a inexistenţei căii de atac a încheierii prin care se dispune suspendarea provizorie a executării, Curtea constată, pentru aceleaşi motive ca şi cele reţinute mai sus, că nici dispoziţiile art. 300 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituţionale invocate.Cu privire la celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea reprezintă chestiuni de aplicare a legii, care intră în competenţa instanţelor judecătoreşti.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. 1 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Transport Public Local" – S.A. din Suceava în Dosarul nr. 4.939/39/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x