DECIZIE nr. 442 din 30 mai 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorMarinela Minca – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Panaitescu, Manole Teodoridis, Mircea Marian şi Vlaicu Leontin Constantin în Dosarul nr. 5.884/2005 al Judecătoriei Buftea.La apelul nominal sunt prezenţi autorii excepţiei Ion Panaitescu şi Manole Teodoridis, personal şi asistaţi de avocat Costel Toroiman, lipsind ceilalţi autori ai excepţiei, precum şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Având cuvântul, apărătorul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate solicita admiterea acesteia asa cum a fost formulată.Reprezentantul Ministerului Public, referindu-se la jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 22 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5.884/2005, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Panaitescu, Manole Teodoridis, Mircea Marian şi Vlaicu Leontin Constantin în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca dispoziţiile art. 145^1 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 23 din Constituţie privind libertatea individuală, în măsura în care sunt interpretate în sensul că obligaţia de a nu părăsi ţara pe parcursul judecaţii nu este limitată în timp, ci durează până la soluţionarea dosarului. Totodată, se arata ca textul de lege criticat contravine art. 25 şi 53 din Legea fundamentală, referitoare la libera circulaţie, respectiv la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi "în sensul că restrânge exercitarea dreptului la libera circulaţie în mod discriminatoriu, în faza de urmărire penală fiind limitată în timp, iar pe parcursul judecării cauzei durează până la soluţionarea definitivă a acesteia".Judecătoria Buftea apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat nefiind în contradictie cu prevederile constituţionale invocate ca fiind incalcate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, referindu-se la jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază ca textul de lege criticat este constituţional, iar criticile autorilor excepţiei sunt neintemeiate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 145^1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Măsura obligării de a nu părăsi ţara consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului, de procuror, în cursul urmăririi penale, sau de instanţa de judecată în cursul judecaţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură.Dispoziţiile art. 145 se aplică în mod corespunzător şi în cazul măsurii obligării de a nu părăsi ţara.Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a încheierii instanţei, rămasă definitivă, se comunică, după caz, învinuitului sau inculpatului şi secţiei de poliţie în a carei raza teritorială locuieşte acesta, organelor competente sa elibereze pasaportul, precum şi organelor de frontieră. Organele în drept refuza eliberarea pasaportului sau, după caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata măsurii".În motivarea excepţiei se invoca prevederile constituţionale cuprinse în art. 23 privind libertatea individuală, în art. 25 referitoare la libera circulaţie şi în art. 53 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost ridicată, Curtea constata ca s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate în prezenta cauza, în raport de aceleaşi prevederi din Legea fundamentală şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 352 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 14 octombrie 2004, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a statuat ca măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara reprezintă o restrangere a exerciţiului dreptului la libera circulaţie, în deplina concordanta cu prevederile art. 53 din Constituţie. Aceasta măsura se impune pentru desfăşurarea în bune condiţii a instrucţiei penale, iar legea reglementează cazurile şi condiţiile în care ea este aplicabilă, în acord cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, fără a aduce atingere existenţei dreptului. De asemenea, Curtea a reţinut ca instituirea de către legiuitor, numai pentru faza urmăririi penale, a unei durate maxime de 30 de zile în care invinuitul sau inculpatul este supus măsurii obligării de a nu părăsi ţara, nu poate conduce la concluzia ca în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificată a persoanelor aflate în faza judecaţii, faţă de care instanţa poate dispune luarea măsurii preventive pe întreaga durata a desfăşurării procesului. Aceasta împrejurare este justificată de necesitatea soluţionării cu celeritate a procesului penal şi pentru evitarea obstructionarii cercetării judecătoreşti. Câtă vreme situaţiile în care se afla aceste persoane nu sunt similare, tratamentul juridic nu poate fi decât diferenţiat.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţată în decizia menţionată, cat şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauza.Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia art. 145^1 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 23 din Constituţie, restrangerea, în condiţiile legii, a exerciţiului dreptului la libera circulaţie neavând semnificatia încălcării libertăţii individuale a persoanei. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 139 din Codul de procedură penală, exista oricând posibilitatea revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai exista temei pentru menţinerea acestei măsuri preventive. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură penală, încheierea data în prima instanţa şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive, cum este şi cea a obligării de a nu părăsi ţara, poate fi atacată separat cu recurs în situaţia în care se apreciază, de către partea interesată, ca această măsură a fost dispusă în mod nelegal.Pentru cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Panaitescu, Manole Teodoridis, Mircea Marian şi Vlaicu Leontin Constantin în Dosarul nr. 5.884/2005 al Judecătoriei Buftea.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 mai 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește