DECIZIE nr. 442 din 15 aprilie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia”, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trust President” – S.R.L. în Dosarul nr. 9.187/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Având în vedere Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 sunt neconstituţionale, acesta pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la aceste texte de lege, respectiv de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II pct. 1, 5 şi 9 din aceeaşi lege, astfel cum a constatat Curtea prin decizia menţionată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 9.187/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia”. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială „Trust President” – S.R.L. într-o cauză privind soluţionarea unui apel formulat într-o acţiune având ca obiect obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că legea criticată dispune trecerea din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale a unor bunuri imobile şi mobile fără ca acestea să fie declarate ca fiind bunuri de uz sau de interes public local, încălcând astfel dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Constituţie şi prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. De altfel, acest din urmă act normativ – legea organică în materia proprietăţii publice „nu prevede nicio modalitate de trecere a unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţii administrativteritoriale”, ceea ce prevede, în schimb, Legea nr. 303/2008.Totodată, "nu există şi nu poate exista potrivit Constituţiei şi Legii nr. 213/1998 un domeniu public sau privat al autorităţii administrativ-teritoriale”, astfel cum prevede „art. II pct. 9 din Legea nr. 303/2008„, şi nici subiectul de drept public determinat de „sectoarele municipiului Bucureşti”, deoarece unităţile administrativ-teritoriale, menţionate în art. 136 alin. (2) din Constituţie, reprezintă, potrivit art. 21 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, „comuna, oraşul şi judeţul”.Autorul excepţiei mai susţine că dispoziţiile art. II pct. 5 din legea atacată încalcă principiul autonomiei locale, statuat de art. 120 alin. (1) din Constituţie, deoarece "consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale beneficiare este obligat să îşi însuşească, prin hotărâre, preluarea unui bun, în proprietate publică, doar pe baza voinţei primarului şi a reprezentantului Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România-Film", exprimată prin intermediul unui simplu protocol".Textele de lege criticate contravin şi principiului statuat de art. 136 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile". Astfel, cu toate că prin art. II pct. 1 din legea examinată sălile şi grădinile de spectacol cinematografic sunt trecute din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, iar prin pct. 9 al aceluiaşi articol se interzice autorităţilor administraţiei publice locale trecerea imobilelor preluate în temeiul acestor prevederi legale din domeniul public în domeniul privat al respectivelor autorităţi, totuşi, la pct. 11 se dispune că autorităţile administraţiei publice locale pot iniţia procedura de privatizare în favoarea titularului contractului de închiriere a respectivului imobil. Cu privire la bunurile mobile rezultate prin investiţiile contractantului, se arată că, "deşi pct. 1 al art. II din Legea nr. 303/2008 dispune că bunurile mobile trec în domeniul public, la pct. 2 al aceluiaşi articol se arată că aceste bunuri trec, în acelaşi timp, şi în proprietatea privată a unităţilor administrativteritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora”. Se realizează astfel o naţionalizare, un transfer silit de proprietate care operează din patrimoniul Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor «România-Film», ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie.Se mai arată că Legea nr. 303/2008 a fost adoptată cu încălcarea art. 76 alin. (1) din Constituţie, deoarece prevederile art. II din Legea nr. 303/2008 au fost introduse şi adoptate în Camera Deputaţilor, după ce legea fusese dezbătută şi adoptată în Senat ca primă Cameră sesizată, iar la adoptarea legii nu a fost întrunit cvorumul necesar, respectiv votul majorităţii fiecărei Camere, ci votul majorităţii membrilor prezenţi, necesar adoptării legilor ordinare.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată doar în ceea ce priveşte dispoziţiile "art. II pct. 11 din Legea nr. 303/2008„, care încalcă art. 136 alin. (4) din Constituţie, deoarece prevăd posibilitatea ca autorităţile locale să iniţieze procedura de privatizare asupra unor bunuri ce aparţin domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, şi, deci, sunt inalienabile.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată doar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr. 303/2008, întrucât contravin prevederilor art. 44 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (4) din Constituţie, aducând atingere principiului protecţiei proprietăţii private şi principiului inalienabilităţii bunurilor ce constituie obiect al proprietăţii publice. Totodată, consideră că prevederile art. II pct. 1, 5 şi 9 din aceeaşi lege sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 27 iulie 2006. Aceste texte au fost modificate şi completate prin art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 15 februarie 2008, astfel cum dispoziţiile art. II pct. 1 din această ordonanţă au fost, la rândul lor, modificate şi completate prin articolul unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 30 decembrie 2008. Textele de lege criticate au următorul conţinut:"Art. II. – 1. La data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România-Film”, împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective.2. Bunurile mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.(…)5. Punerea în aplicare a dispoziţiilor pct. 1-4 se face pe baza unui protocol încheiat între primarul unităţii administrativteritoriale beneficiare şi reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor «România-Film», în acest scop, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Protocolul încheiat va fi asumat de către consiliile locale respective prin hotărâre.(…)9. Prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, se interzice autorităţilor administraţiei publice locale trecerea imobilelor preluate în baza prezentei legi din domeniul public în domeniul privat al respectivelor autorităţi administrativ-teritoriale.(…)11. În cazul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic care la data preluării fac obiectul unui contract de închiriere ce prevede în mod expres obligativitatea difuzării de film cinematografic, autorităţile administraţiei publice locale pot iniţia procedura de privatizare în favoarea contractantului, în baza dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, dacă difuzarea de film cinematografic s-a făcut constant şi au fost respectate toate clauzele contractuale.12. În termen de maximum 30 de zile de la preluarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, în baza prezentei legi, beneficiarii contractelor de închiriere pot să notifice intenţia de cumpărare consiliului local al autorităţii administrativ-teritoriale respective, cu respectarea prevederilor în vigoare."Autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii respectării sale şi a legilor, art. 44 alin. (1) referitor la principiul garantării dreptului de proprietate privată, art. 73 alin. (3) lit. m) conform cărora regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii se reglementează prin lege organică, art. 76 alin. (1) care prevăd că "Legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere", art. 120 alin. (1) referitor la principiul autonomiei locale şi ale art. 136 – "Proprietatea".Analizând excepţia, Curtea Constituţională constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, prin care s-a constatat, pe de o parte, că dispoziţiile art. II pct. 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi dispoziţiile art. II pct. 2, în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor şi al grădinilor de spectacol cinematografic, sunt neconstituţionale. Totodată, cu acelaşi prilej Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, 5 şi 9 din aceeaşi lege.În decizia sus-menţionată, Curtea a constatat, în esenţă, următoarele:– Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. m), art. 76 alin. (1), respectiv ale art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea a conchis, din examinarea procesului legislativ de adoptare a Legii nr. 303/2008, că acestea au fost respectate, în sensul că votul final, acordat în Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională, a întrunit majoritatea necesară pentru adoptarea legilor organice.Totodată, a arătat, în cadrul aceleiaşi analize, că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, şi-a exprimat votul, în sensul respingerii proiectului de lege, iar Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, l-a adoptat, cu unele amendamente care aparţin, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, competenţei sale sub aspectul votului definitiv, astfel că nu se poate reţine încălcarea principiului bicameralismului.– În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, raportate la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 44, art. 120 alin. (1) şi ale art. 136 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată numai în privinţa dispoziţiilor art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006, în sensul că aceste texte contravin prevederilor art. 44, respectiv art. 136 alin. (4) din Constituţie. Astfel, a statuat că dispoziţiile art. II pct. 2, potrivit cărora „Bunurile mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora” sunt neconstituţionale în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor şi al grădinilor de spectacol cinematografic. Curtea a mai constat că dispoziţiile art. II pct. 11 din Legea nr. 328/2006, reglementând posibilitatea ca, prin procedura de privatizare, bunuri ce au intrat în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale să poată fi înstrăinate către terţi, prin vânzare-cumpărare, încalcă flagrant principiul inalienabilităţii, consacrat de art. 136 alin. (1) din Constituţie. Dispoziţiile art. II pct. 12 din aceeaşi lege au fost constatate ca fiind neconstituţionale în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în sensul că acestea nu se pot disocia de cele ale art. II pct. 11.– În ceea ce priveşte dispoziţiile art. II pct. 1, 5 şi 9 din Legea nr. 328/2006, Curtea a constatat că acestea nu contravin prevederilor art. 44 alin. (1), (2) şi (3), art. 120 alin. (1) şi nici celor ale art. 136 din Constituţie. Acestea reglementează modalitatea practică prin care unitatea administrativ-teritorială preia în proprietate publică şi spre administrare bunurile mobile şi imobile prevăzute la pct. 1-4 din actul normativ criticat şi interzic totodată autorităţilor administraţiei publice locale trecerea respectivelor bunuri imobile din domeniul public în domeniul lor privat, ceea ce nu poate reprezenta o încălcare a principiului protecţiei proprietăţii private, a principiului autonomiei locale sau a principiului inalienabilităţii proprietăţii publice.Curtea constată că, la momentul pronunţării prezentei decizii, Decizia nr. 269 din 16 martie 2010 nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”, iar în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevăd că „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Sub acest aspect, împrejurarea că decizia anterioară nu a fost încă publicată până la momentul pronunţării prezentei decizii nu are relevanţă faţă de Curte, soluţia prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 fiindu-i opozabilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trust President” S.R.L. în Dosarul nr. 9.187/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, 5 şi 9 din aceeaşi lege, invocată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe de judecată.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește