DECIZIE nr. 440 din 31 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi ale art. 252 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi ale art. 252 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Ioana Petrache în Dosarul nr. 3/98/2003 al Tribunalului Ialomiţa – Judecător-sindic.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia.Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu încalcă dreptul de proprietate privată al acţionarilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3/98/2003, Tribunalul Ialomiţa – Judecător-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi ale art. 252 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Ioana Petrache în cauza ce are ca obiect judecarea procedurii de faliment a Societăţii Comerciale „Antonio Com” – S.R.L. Slobozia.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 44 şi art. 53 din Constituţie. Se arată că, prin reglementările referitoare la numirea administratorului judiciar de către judecătorul-sindic, patrimoniul unei societăţi comerciale este lăsat în gestiunea unei persoane care dă dovadă de pasivitate şi toleranţă oficială şi care, în măsura în care are interese, poate subevalua bunurile patrimoniale. Totodată, este criticat art. 252 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale, deoarece legiuitorul a dat posibilitatea administratorului judiciar de a-şi îndeplini funcţia după depunerea semnăturii la oficiul registrului comerţului.Tribunalul Ialomiţa – Judecător-sindic apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că procedura colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă instituie anumite limitări ale dreptului de proprietate, dar acestea sunt în concordanţă cu art. 44 alin. (1) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, aşa cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2008, ce a preluat dispoziţiile art. 252 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004.Textele art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, considerate a fi neconstituţionale, reglementează procedura soluţionării recursului împotriva hotărârii pronunţate de judecătorul-sindic, atribuţiile comitetului creditorilor, desemnarea şi atribuţiile administratorului judiciar, precum şi procedura înlocuirii acestuia de către judecătorul-sindic.Dispoziţiile art. 252 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 prevăd reguli şi formalităţi pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului social.Se susţine că au fost încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Dispoziţiile de lege criticate din Legea nr. 85/2006 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 378 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2007, Decizia nr. 615 din 27 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iulie 2008, şi Decizia nr. 1.067 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 8 decembrie 2007, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi a respins, ca fiind neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate.În cuprinsul Deciziei nr. 378/2007, Curtea a arătat că procedura insolvenţei este o procedură specială, caracterizată de celeritate şi care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.Referindu-se la indisponibilizarea bunurilor şi a acţiunilor debitorului, la ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea şi de a-şi administra bunurile, precum şi la vânzarea unor active ale debitorului fără acordul acestuia, Curtea a reţinut că acestea, deşi constituie limitări ale exerciţiului dreptului de proprietate, a arătat că sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua şi cu dispoziţiile art. 136 alin. (5). Astfel, restrângerea exerciţiului dreptului debitorului în privinţa patrimoniului său este determinată de constatarea administrării nechibzuite a patrimoniului, a conducerii necorespunzătoare a afacerii sau chiar a unor acte frauduloase, care au dus la starea de insolvenţă. Scopul acestei restrângeri constă în prevenirea producerii unor noi pierderi prin conducerea şi administrarea afacerii mai eficient de către administratori sau lichidatori calificaţi, care să asigure protejarea şi reîntregirea activelor debitorului, în vederea îndestulării creanţelor creditorilor, ceea ce intră în sfera obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protejarea concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În consecinţă, prevederile art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 nu încalcă dispoziţiile art. 44 şi 53 din Constituţie.Dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală invocate în susţinerea excepţiei nu au incidenţă în cauză.În ceea ce priveşte modalitatea în care legiuitorul a reglementat art. 252 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990, care prevede că numai după îndeplinirea unor formalităţi lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul comerţului şi vor exercita această funcţie, Curtea constată că aceasta este o problemă de opţiune, fără să contravină textelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, art. 17, art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi ale art. 252 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Antonio Com” – S.R.L. Slobozia în Dosarul nr. 3/98/2003 al Tribunalului Ialomiţa Judecător-sindic.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 martie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește