DECIZIE nr. 44 din 23 martie 1999

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 13/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 7 mai 1999
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 129 16/10/1996
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 5
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 13
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 23
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 24
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 41
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 144
ActulREFERIRE LALEGE 9 22/11/1972
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEADECRET 203 16/05/1953
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 326 14/06/2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 265/1949 privind obligativitatea contractelor scrise şi reglementarea plăţilor între întreprinderi şi organizaţii economice şi ale Decretului nr. 203/1953 privind unele derogări de la art. 3 al Decretului nr. 265/1949



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 265/1949 privind obligativitatea contractelor scrise şi reglementarea plăţilor între întreprinderi şi organizaţii economice şi ale Decretului nr. 203/1953 privind unele derogări de la art. 3 al Decretului nr. 265/1949, ridicată de Societatea Comercială „Ring Oil Investment” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.604/1997 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal au răspuns avocat Barla Graziela, pentru autorul excepţiei, şi Societatea Comercială "Romtelecom" – S.A. din Bucureşti, prin consilier juridic Tomescu Marcel.Procedura este legal îndeplinită.Faţa de declaraţia părţilor că nu au cereri prealabile de formulat, se constata cauza în stare de judecată şi se da cuvântul în fond.Avocat Barla Graziela arata ca, faţă de împrejurarea ca actele normative atacate ca neconstituţionale sunt abrogate, excepţia ridicată este lipsită de obiect şi, în consecinţa, se impune respingerea acesteia.Având cuvântul, reprezentantul Societăţii Comerciale "Romtelecom" – S.A. din Bucureşti solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibila.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În susţinerea concluziilor arata ca, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) coroborate cu alin. (6) al aceluiaşi articol din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila atunci când actul normativ atacat nu mai este în vigoare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin Încheierea din 27 ianuarie 1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Decretului nr. 265/1949 şi a Decretului nr. 203/1953, ridicată de Societatea Comercială „Ring Oil Investment” – S.R.L. din Bucureşti.Curtea Constituţională constata ca, deşi încheierea pronunţată în Dosarul nr. 4.604/1997, prin care a fost sesizată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, este din 27 ianuarie 1998, dosarul a fost trimis la Curte abia la 22 decembrie 1998, deci după 11 luni de la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate.În motivarea excepţiei autorul acesteia a susţinut ca prevederile decretelor atacate încalcă dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 41 din Constituţie, potrivit cărora dreptul de proprietate este garantat şi proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Totodată s-a susţinut ca sunt incalcate şi prevederile alin. (7) ale aceluiaşi articol, potrivit cărora averea dobandita licit nu poate fi confiscată.Instanţa de judecată şi-a exprimat opinia în sensul că "cele doua decrete nu sunt constituţionale".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibila. Se arata ca Decretul nr. 265/1949 a fost abrogat prin Legea nr. 9/1972, iar Decretul nr. 203/1953 a fost abrogat prin Decretul nr. 311/1987. Se apreciază ca „intervenţia Curţii Constituţionale în aprecierea constituţionalităţii unor norme juridice care şi-au încetat existenta înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei ar fi contrară rolului şi funcţiilor sale constituţionale, dar şi o încălcare a principiului neretroactivitatii legii”. De aceea, se arata în continuare, pentru a fi caracterizată ca o excepţie de neconstituţionalitate în sensul art. 144 lit. c) din Constituţie, este necesar ca ea sa priveasca o norma în vigoare şi contrară Constituţiei.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia invocată este inadmisibila, deoarece la data invocarii ei decretele nr. 265/1949 şi nr. 203/1953 erau abrogate.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.În temeiul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a solicitat Consiliului Legislativ date referitoare la menţinerea în vigoare a actelor normative atacate ca neconstituţionale. În răspunsul primit, prin Adresa nr. 77 din 15 februarie 1999, se precizează ca Decretul nr. 265/1949 a fost abrogat expres prin Legea finanţelor nr. 9/1972, iar Decretul nr. 203/1953 a fost abrogat prin Decretul nr. 311/1987 (nepublicat), decret care a fost ulterior abrogat prin Legea nr. 129/1996.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, comunicarea preşedintelui Consiliului Legislativ, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată.Excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Ring Oil Investment" – S.R.L. din Bucureşti are ca obiect dispoziţiile Decretului nr. 265/1949 privind obligativitatea contractelor scrise şi reglementarea plăţilor între întreprinderi şi organizaţii economice, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 25 iunie 1949, şi ale Decretului nr. 203/1953 privind unele derogări de la art. 3 din Decretul nr. 265/1949, publicat în Buletinul Oficial al României nr. 16 din 16 mai 1953. Derogarile menţionate, astfel cum rezultă din comunicarea preşedintelui Consiliului Legislativ, se referă la faptul ca întreprinderile şi organizaţiile economice de stat, care beneficiază de prestaţiile serviciilor P.T.T., făcând plata prin decontare, sunt obligate sa vireze în contul Ministerului Postelor şi Telecomunicatiilor avansuri spre decontare reprezentând contravaloarea aproximativă a prestaţiilor din luna expirată.Curtea Constituţională constata ca Decretul nr. 265/1949 a fost abrogat expres prin art. 234 din Legea finanţelor nr. 9 din 22 noiembrie 1972. De asemenea, constata ca Decretul nr. 203/1953 a fost abrogat expres prin Decretul nr. 311 din 14 decembrie 1987 privind aprobarea tarifelor în transporturi, posta şi telecomunicaţii, decret care nu a fost publicat, astfel cum reiese din adresa Consiliului Legislativ. La rândul sau, Decretul nr. 311/1987 a fost abrogat prin Legea nr. 129/1996 privind transportul pe căile ferate române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 30 octombrie 1996.Faţa de aceasta situaţie instanţa de judecată trebuia să constate ca dispoziţiile legale atacate sunt abrogate şi, pe cale de consecinţa, sa respingă excepţia ca inadmisibila, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit acestor prevederi, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţa, numai dacă acestea sunt în vigoare, iar atunci când nu sunt îndeplinite aceste condiţii, instanţa de judecată însăşi trebuie să respingă excepţia ca inadmisibila.În consecinţa, Curtea Constituţională constata că nu se poate exercita controlul de constituţionalitate a unor dispoziţii legale abrogate şi ca se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibila.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 265/1949 privind obligativitatea contractelor scrise şi reglementarea plăţilor între întreprinderi şi organizaţii economice şi ale Decretului nr. 203/1953 privind unele derogări de la art. 3 al Decretului nr. 265/1949, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ring Oil Investment” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.604/1997 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 1999.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina Geangu––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x