DECIZIE nr. 439 din 15 aprilie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Muhammad Kamil Khudeir Al Mayali în Dosarul nr. 7.717/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul de limbă arabă, desemnat în cauză spre a asigura traducerea, domnul Dalati Bassam.Magistratul-asistent informează Curtea asupra faptului că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis la dosar punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, solicitând, în final, respingerea acesteia ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, arătând că acestea nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Precizează, în sensul criticilor de neconstituţionalitate formulate, că procedura audierii nu este interzisă de textul de lege, dar nici obligatorie, ea depinzând de probatoriul administrat în cauza dedusă judecăţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 7.717/302/2007, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.Excepţia a fost ridicată de Muhammad Kamil Khudeir Al Mayali într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat şi pentru acordarea unei forme de protecţie subsidiară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine dreptului la apărare, drept absolut garantat de Constituţie, Convenţia privind statutul refugiaţilor, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece lasă la libera apreciere a judecătorului cauzei posibilitatea şi oportunitatea audierii solicitantului de azil. Or, în materia acordării protecţiei umanitare şi a drepturilor refugiaţilor, principiile speciale cum sunt credibilitatea şi prezumţia de bună-credinţă joacă un rol esenţial. Audierea străinului în cadrul procedurilor judecătoreşti oferă instanţei posibilitatea de a cerceta în mod direct şi nemijlocit întregul material probator ce contribuie la lămurirea împrejurărilor cauzei şi de a-şi forma astfel o opinie, deci nu exclusiv pe baza constatărilor "ex propriis sensibus" şi a afirmaţiilor unui funcţionar al Oficiului Român pentru Imigrări.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti opinează în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. Reglementarea posibilităţii de a se audia solicitantul de azil numai dacă instanţa de judecată consideră că audierea este utilă soluţionării cauzei nu constituie o restrângere a exerciţiului dreptului la apărare, legiuitorul putând impune anumite condiţii pentru exercitarea acestui drept.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România sunt constituţionale, acestea nefiind de natură să restrângă exercitarea liberului acces la justiţie sau a dreptului la apărare. Textul de lege criticat conţine norme de procedură, fiind în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, şi prevede reguli speciale, proprii procedurii specifice în materia azilului, şi anume a soluţionării plângerii formulate de solicitantul de azil împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu următorul conţinut:– Art. 63. – Audierea: "Instanţa poate dispune audierea solicitantului de azil atunci când apreciază că aceasta este utilă soluţionării cauzei."Autorul excepţiei consideră că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate, în ordinea invocării lor, prevederile art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, ratificată de România prin Legea nr. 46/1991, privind dreptul de a sta în justiţie, art. 18 alin. (2) din Constituţie privind dreptul de azil care se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor la care România este parte, precum şi art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, fără a preciza un text anume al acesteia.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Autorul excepţiei apreciază că neconstituţionalitatea art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România constă în caracterul dispozitiv al normelor legale criticate, în sensul că acestea nu impun instanţei de judecată obligaţia audierii solicitantului de azil, ci o lasă la libera apreciere a judecătorului, care dispune în funcţie de utilitatea acestui mijloc de probă pentru soluţionarea cauzei. Sunt restrânse, în opinia autorului excepţiei, exercitarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de a sta în justiţie, consacrate prin art. 24 alin. (1) din Constituţie, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 16 pct. 1 şi 2 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată.Procedura acordării unei forme de protecţie umanitară, reglementată de Legea nr. 122/2006, are un caracter special, derogatoriu de la normele de drept comun. Acordarea unei forme de protecţie umanitară se realizează în două etape: prima, cea administrativă, desfăşurată în faţa autorităţii specializate – Oficiul Român pentru Imigrări -, în cadrul căreia are loc intervievarea solicitantului şi analizarea motivelor invocate, în urma cărora autoritatea dispune în sensul admiterii sau respingerii cererii, şi a doua etapă, cea judecătorească, declanşată prin plângerea solicitantului împotriva deciziei autorităţii competente. Etapa judecătorească este guvernată de principiile celerităţii şi confidenţialităţii, având în vedere natura cauzelor ce urmează a fi soluţionate. Astfel de cauze se judecă, potrivit art. 62 din lege, „cu precădere faţă de celelalte cauze civile”, în cadrul unor termene procedurale scurte, imperativ fixate de lege, „dezbaterile au loc în şedinţă secretă”, astfel cum prevede art. 58 alin. (1), iar exercitarea drepturilor procedurale „se face numai personal sau prin asistenţa unui apărător” (art. 59).Examinând prevederile legale ce reglementează procedura acordării unei forme de protecţie umanitară, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a dreptului la apărare, a liberului acces la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil. Dreptul de a sta în faţa instanţei, prevăzut şi de art. 16 pct. 1 şi 2 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, este asigurat prin însăşi reglementarea etapei judecătoreşti succesive celei administrative, precum şi prin instituirea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti. În cadrul etapei judecătoreşti, solicitantul beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procedurale specifice unui proces echitabil, drepturi pe care le exercită "numai personal sau prin asistenţa unui apărător". Instanţa soluţionează cauza pe baza susţinerilor cuprinse în plângerea solicitantului-reclamant, a celor arătate de intimaţi în întâmpinare, a afirmaţiilor martorilor, dacă este cazul, şi, în măsura în care este utilă cauzei, a audierii solicitantului.Prin urmare, audierea solicitantului, care a constituit elementul principal al etapei administrative, desfăşurate în faţa autorităţii competente, specializate în materia acordării azilului, este reluată în faţa instanţei doar dacă aceasta apreciază că este de natură a aduce noi lămuriri asupra cauzei, în cadrul controlului judecătoresc. Legea nu interzice audierea străinului, dar nici nu o impune ca obligatorie, depinzând de probatoriul administrat în cauză, în funcţie de circumstanţele specifice acesteia. Totodată, este de remarcat că utilitatea reprezintă un criteriu pentru admisibilitatea probei în faţa instanţei. Nu în ultimul rând, ar fi contrar principiului celerităţii, predominant în materie, ca în faţa instanţei de judecată să fie în mod obligatoriu reluată audierea solicitantului de azil, fără a fi apreciată în concret utilitatea ei, întrucât ar putea să nu aducă informaţii noi, suplimentare faţă de cele înregistrate în faza administrativă a procedurii acordării azilului, singurul efect fiind, în acest caz, doar tergiversarea soluţionării cauzei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Muhammad Kamil Khudeir Al Mayali în Dosarul nr. 7.717/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește