DECIZIE nr. 437 din 15 septembrie 2005

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 15/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 7 octombrie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 216 17/11/1998
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG 65 28/08/1997 ART. 14
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 25
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 45
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, excepţie ridicată de Mihai Dumitru în Dosarul nr. 438/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat J. Friedmann Nicolescu, cu delegaţie depusă la dosar, constatându-se lipsa părţii Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate şi în motivarea formulată în scris la dosarul instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât consideră că prevederile de lege criticate ca fiind neconstituţionale nu încalcă dispoziţiile art. 25, 45 şi 53 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 438/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 216/1998.Excepţia a fost ridicată de Mihai Dumitru într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect cererea de suspendare a executării măsurii dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997.În motivarea excepţiei se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 25, 45 şi 53, contrarietatea constând în: conflictul evident între a garanta libertatea de deplasare, ca drept fundamental, şi restricţia, de ordin penal, stabilită prin textul de lege obiect al excepţiei, deşi cauza în care măsura a fost aplicată are caracter civil; aplicarea măsurii are caracter "măcar discreţionar dacă nu intempestiv sau violent" şi "este lăsată exclusiv la îndemâna poliţiei/serviciului paşapoarte"; conflictul "istoric între debitori şi creditori". Se mai arată că, "prin natura sa, obligaţia de a despăgubi/restitui civil este o obligaţie legată direct de patrimoniul persoanei şi nu de persoana însăşi, constrângerea corporală fiind abandonată în modernitate şi nu numai la noi, ci de toate sistemele de drept actualizate cât de cât".Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că art. 14 alin. (1) lit. d) din ordonanţa criticată nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate, întrucât art. 25 din Constituţie prevede că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile exercitării dreptului la circulaţie şi poate institui restrângeri ale exerciţiului în limitele art. 53 din aceasta. Mai arată că art. 14 alin. (1) lit. d) din ordonanţă "se înscrie în limitele art. 53 din Constituţie şi nu afectează libertatea economică garantată de art. 45 din Constituţie".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că "măsura dispusă prin dispoziţiile a căror constituţionalitate se contestă, chiar dacă instituie o restrângere a dreptului la libera circulaţie, este necesară pentru apărarea drepturilor cetăţenilor, respectiv a creditorilor persoanei căreia i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului, iar dacă acesta i-a fost eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia". În consecinţă, consideră că art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 nu este contrar prevederilor art. 25, 45 şi 53 din Constituţie, iar excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate sunt în deplină concordanţă cu art. 25 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, iar prevederile art. 25 alin. (2) şi art. 45 din aceasta nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 216/1998, al căror cuprins este următorul: „Cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când: […]; d) este urmărit pentru creanţe exigibile mai mari de 25 milioane lei, datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantată; în acest caz, măsura se ia la cererea celor interesaţi, dacă plata creanţelor a fost dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă.”În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 25 privind "Libera circulaţie", art. 45 privind "Libertatea economică" şi ale art. 53 privind "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.Astfel, în legătură cu invocarea încălcării art. 25 din Constituţie privind "Libera circulaţie", Curtea reţine că, potrivit alin. (1) al acestui articol, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, legiuitorul având competenţa exclusivă de reglementare. Or, textul de lege criticat a fost adoptat de legiuitor, iar prin dispoziţiile sale constând în refuzul temporar de eliberare a paşaportului, retragerea acestuia în cazul în care a fost eliberat sau suspendarea dreptului de folosire a paşaportului se are în vedere, chiar în sensul art. 53 din Constituţie, restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie pentru "[…] apărarea […] drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor". O asemenea situaţie este cea prevăzută la alin. (1) lit. d) a art. 14 din ordonanţă, în care cetăţeanul român "[…] este urmărit pentru creanţe exigibile mai mari de 25 milioane lei, datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantată […]". Aşadar, dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 nu numai că nu încalcă, aşa cum susţine autorul excepţiei, art. 25 şi 53 din Constituţie, ci sunt chiar în sensul acestora, aşa încât critica urmează să fie respinsă.În ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 45 din Constituţie, referitor la "Libertatea economică", Curtea constată că acesta nu este relevant în cauză, întrucât dispoziţiile de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate privesc regimul paşapoartelor în România.Celelalte aprecieri formulate de autorul excepţiei, referitoare la modul de aplicare a prevederilor legii sau situaţia de fapt din cauza în care a fost ridicată excepţia, nu reprezintă critici de neconstituţionalitate, astfel că acestea nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, excepţie ridicată de Mihai Dumitru în Dosarul nr. 438/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x