DECIZIE nr. 435 din 26 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorDana Titian – procurorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Iordache în Dosarul nr. 14.035/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, susţinând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 129, şi nici celor ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 105/2004.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 14.035/2003, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Vasile Iordache într-o cauză civilă având ca obiect divorţ şi partaj.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 129, precum şi celor ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, "prin art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanţa de fond este obligată să pronunţe o încheiere irevocabilă, limitând astfel accesul la o cale de atac, prin care se poate executa controlul judecătoresc exercitat de instanţa superioară şi astfel să se îndrepte o eroare săvârşită de judecătorii primei instanţe".Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa arată că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât încheierea prin care se soluţionează cererea de acordare a asistenţei juridice este o încheiere interlocutorie, iar instanţa poate reveni asupra ei în situaţia în care s-au schimbat împrejurările avute în vedere la soluţionarea sa.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul legal criticat trebuie privit în contextul întregii reglementări a asistenţei judiciare gratuite, concepută de legiuitor ca o modalitate de garantare a accesului la justiţie, a exercitării drepturilor procesuale ale părţilor, şi nicidecum ca un mijloc de îngrădire a acestora. Astfel, arată că procedura de judecată, în ansamblul său, se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, republicată, texte constituţionale care lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea competenţei, a procedurii, precum şi a căilor de atac. În acest context, consideră că "textul criticat nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la realizarea drepturilor în justiţie, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării acestora (…), asigurând, în mod real, accesul liber la justiţie". În ceea ce priveşte înfrângerea art. 16 din Constituţie, republicată, Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu creează discriminări între cetăţeni, întrucât normele acestuia "sunt aplicabile tuturor cauzelor de acest fel, precum şi tuturor părţilor din aceste cauze, în egală măsură".Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciată ca fiind în concordanţă cu practica jurisdicţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului, arată că dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată, întrucât regimul juridic diferit este determinat de specificul domeniului reglementat. În ceea ce priveşte contrarietatea textului legal dedus controlului faţă de prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 129, prin raportare la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Avocatul Poporului apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. În final, arată că invocarea dispoziţiilor art. 16 alin. (3) şi (4) din Constituţie, republicată, nu are relevanţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "Încheierea cu privire la cererea de asistenţă sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei căi de atac".În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 129, care au următorul conţinut:– Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege. … (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. … (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. … (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."; … – Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."Autorul excepţiei invocă, de asemenea, încălcarea dispoziţiilor referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, cuprinse în art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încălcării principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi al accesului liber la justiţie, precum şi al înfrângerii dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, republicată, referitoare la folosirea căilor de atac.Astfel, prin Decizia nr. 105 din 9 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 6 aprilie 2004, Curtea a respins, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, statuând că acestea nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 129.Cu acel prilej, Curtea Constituţională a constatat că textul de lege dedus controlului nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât nu face nici o diferenţiere între părţile aflate în proces. Împrejurarea că, în această materie, s-a prevăzut, prin derogare de la dreptul comun, că încheierile prin care s-a respins cererea de asistenţă judiciară sau s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu sunt supuse nici unei căi de atac, nu justifică o asemenea critică, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, Curtea a făcut trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat că semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De aceea instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a reitera cererea de asistenţă judiciară în faţa aceleiaşi instanţe, în măsura în care au intervenit elemente noi de natură a impune şi a justifica admiterea unei asemenea cereri.În sfârşit, pentru aceleaşi argumente expuse mai sus, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă ar aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 129, referitoare la folosirea căilor de atac. Sub acest aspect opţiunea legiuitorului a fost impusă de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii.Întrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente noi de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte înfrângerea art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu conţine nici o prevedere prin care s-ar aduce atingere dreptului persoanei de a beneficia de o judecată echitabilă, publică şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Iordache în Dosarul nr. 14.035/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește