DECIZIE nr. 433 din 13 septembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Rece în Dosarul nr. 1.244/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, apărătorul ales, domnul avocat Mircea Stănculescu, precum şi consilierul juridic, doamna Oana Scrobotă, pentru partea Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei arată că un parlamentar nu poate fi trimis în judecată fără încuviinţarea Camerei din care face parte. Prin urmare, nu se poate concepe ca un act, fie el şi procedural, să se poată aplica diferit unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică – de fost sau actual parlamentar. De asemenea, noţiunea de lege din art. 126 alin. (2) din Constituţie include şi Legea fundamentală şi de aceea nu se poate deroga printr-un act normativ de rang inferior, cum ar fi Codul de procedură penală, de la dispoziţiile constituţionale referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale. În final, în considerarea motivării existente la dosar, apărătorul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia.Reprezentantul părţii Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece, considerând că ipoteza art. 72 alin. (2) din Constituţie vizează calitatea de parlamentar din momentul desfăşurării procesului penal, art. 40 din Codul de procedură penală ilustrează la nivel de lege organică ipoteza constituţională. De asemenea, textul legal criticat se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.244/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de inculpatul Traian Rece în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 72 alin. (2), deoarece, de vreme ce Legea fundamentală stabileşte în mod univoc că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este competentă să judece cauzele cu inculpaţi senatori ori deputaţi, nu se poate deroga prin lege de la această reglementare în funcţie de pierderea calităţii. Deci, singurul moment în care contează calitatea de parlamentar, pentru stabilirea competenţei, este cel al trimiterii în judecată, şi competenţa astfel determinată ar fi trebuit să rămână valabilă în tot cursul judecăţii chiar dacă inculpatul a pierdut acea calitate.Autorul excepţiei mai arată că art. 40 din Codul de procedură penală încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), deoarece inculpatul, printr-un simplu act de voinţă, poate deroga de la norma fundamentală potrivit căreia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege". Or, în ipoteza în care inculpatul (senator, deputat, magistrat etc.) este trimis în judecată potrivit procedurii speciale referitoare la competenţa ratione personae, iar mai apoi acesta demisionează din funcţia deţinută, ar trebui ca, potrivit textului legal criticat – dacă nu este cazul situaţiilor prevăzute de art. 40 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală -, instanţa să constate că, faţă de lipsa calităţii astfel generată, nu mai este competentă şi să trimită dosarul instanţei competente, potrivit celorlalte reguli privitoare la materie. Prin urmare, s-ar ajunge la situaţia nelegală şi neconstituţională ca, în cursul judecăţii, competenţa de soluţionare a cauzei să nu fie stabilită de lege, ci să fie lăsată la latitudinea inculpatului. Tot acelaşi rezultat s-ar produce şi în cazul în care, în cursul judecăţii, inculpatul ar fi destituit din funcţia respectivă, pentru că, în această situaţie, competenţa de judecată ar fi stabilită de autoritatea care a luat măsura respectivă.De asemenea, dispoziţiile legale criticate aduc atingere şi prevederilor art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât se poate ajunge la situaţia în care două persoane care au fost trimise în judecată la aceeaşi dată să fie judecate, din motive independente, de instanţe diferite. Astfel, în ipoteza în care, spre finele mandatului, doi parlamentari au fost trimişi în judecată dar, din motive obiective, faţă de unul dintre aceştia s-a pronunţat o hotărâre judecătorească, ar urma ca acesta din urmă să fie în continuare judecat de instanţă potrivit regulii speciale, iar celălalt de instanţa competentă potrivit dreptului comun.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu numai că nu contravin Constituţiei, dar au în vedere noua reglementare privind imunitatea parlamentară.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate vizează competenţa ratione personae în cazul schimbării calităţii inculpatului intervenite în timpul judecăţii. Prin art. 72 din Constituţie au fost reglementate două categorii de măsuri de protecţie a deputaţilor şi senatorilor, pe durata exercitării mandatului, şi din interpretarea acestui text rezultă că prevederile care stabilesc competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-i judeca pe parlamentari reprezintă o continuare a tezei ce reglementează activităţile procesuale pentru care deputatul sau senatorul beneficiază de imunitate, precum şi procedura ridicării acesteia. Rezultă că ar fi lipsit de raţiune să se admită că legiuitorul constituant a urmărit asigurarea unei judecăţi imparţiale numai pentru cei ce se află în curs de judecată în perioada exercitării mandatului, în temeiul unor acţiuni judiciare pornite anterior.Nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate aduc atingere principiului egalităţii în drepturi, întrucât, în realitate, ceea ce se protejează prin art. 72 din Constituţie nu este persoana fizică, ci mandatul pe care această persoană îl deţine.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece imunitatea parlamentară reprezintă un mijloc de protecţie a parlamentarului împotriva pericolului de a fi supus represiunii penale ori contravenţionale în mod abuziv sau şicanator, ca urmare a atitudinii sale politice, asigurându-i independenţa, sub aspect juridic, în exercitarea mandatului încredinţat de corpul electoral. Ca urmare, imunitatea parlamentară este o garanţie constituţională a mandatului reprezentativ, deci a opţiunii electoratului prin votul căruia acest mandat a fost încredinţat. De asemenea, faptul că dobândirea calităţii de senator sau deputat după săvârşirea infracţiunii determină, potrivit art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, schimbarea competenţei reprezintă o concretizare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la imunitatea parlamentară.În plus, prevederile legale criticate referitoare la competenţa instanţei de judecată în caz de schimbare a calităţii inculpatului sunt norme procedurale şi reprezintă opţiuni ale legiuitorului, conforme cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:"Când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; … b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă. … Dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 72 alin. (2) privind competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru infracţiunile săvârşite de parlamentari, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 126 alin. (2) privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege. Acest text constituţional consacră principiul libertăţii legiuitorului de a reglementa în domeniile menţionate, cu condiţia existentă în art. 1 alin. (5) din Constituţie de a respecta toate celelalte norme şi principii prevăzute în Legea fundamentală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale atacate – în virtutea cărora competenţa materială stabilită în considerarea calităţii inculpatului încetează în cazul în care, după săvârşirea infracţiunii, acesta nu mai are acea calitate, iar fapta nu are legătură cu atribuţiile sale de serviciu, ori s-a pronunţat o hotărâre în primă instanţă – contravin, în ceea ce îi priveşte pe deputaţi şi senatori, dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Constituţie, în conformitate cu care competenţa de judecată a acestora pentru fapte penale aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Această susţinere nu poate fi primită, dat fiind că prevederile art. 72 alin. (2) din Constituţie se referă în mod exclusiv la inculpaţii care, în cursul judecăţii, au calitatea de senatori şi deputaţi, indiferent de data la care au comis faptele penale pentru care sunt judecaţi şi de natura acestor fapte, iar nu şi la inculpaţii care au pierdut această calitate.De asemenea, prevederile art. 40 din Codul de procedură penală nu instituie nici un fel de discriminări între persoanele care au calitatea de parlamentar, ele aplicându-se în mod egal tuturor învinuiţilor ori inculpaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, astfel că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia ar fi încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Rece în Dosarul nr. 1.244/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește