DECIZIE nr. 432 din 15 aprilie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), art. 63 şi 84 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), art. 63 şi 84 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Viorica Zaiat în Dosarul nr. 392/39/2009 al Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei, arătând că textele de lege criticate nu contravin dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, ci au menirea de a sancţiona acele situaţii în care căsătoria ar urmări alte scopuri decât cele legale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 392/39/2009, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), art. 63 şi art. 84 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Viorica Zaiat într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a deciziei de returnare a acesteia de pe teritoriul României.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege care condiţionează prelungirea dreptului de şedere de împrejurarea ca soţii să locuiască împreună contravine dispoziţiilor art. 25 din Constituţie, care asigură fiecărui cetăţean dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară. Aşadar, obligarea unor persoane de a avea aceeaşi locuinţă contravine libertăţii de stabilire a domiciliului şi încalcă dreptul la liberă circulaţie. În ceea ce priveşte prevederile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, precizează că lipsa contribuţiei efective la îndeplinirea obligaţiilor născute prin căsătorie nu poate fi considerată un element pe baza căreia o căsătorie să fie declarată de convenienţă. Mai arată că aprecierea unei căsătorii ca fiind de convenienţă are ca efect declararea nulităţii absolute a acesteia, or, singura autoritate competentă să constate nulitatea sau ineficacitatea unui act juridic civil de această natură este instanţa judecătorească, iar nu un organ administrativ cum este Oficiul Român pentru Imigrări. Referitor la prevederile art. 84 din ordonanţa de urgenţă amintită, arată că este încălcat dreptul la recurs, ca drept fundamental, prin faptul că sentinţa pronunţată este irevocabilă, astfel că părţile nu se pot adresa unei instanţe superioare printr-o cale ordinară de atac în scopul casării pentru eventuale motive de netemeinicie şi nelegalitate a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond.Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 încalcă dispoziţiile art. 26 şi 48 din Constituţie, întrucât, „printr-o cale deturnată, fără a se constata nulitatea căsătoriei sau fără ca aceasta să fie desfăcută prin divorţ, se ajunge la separarea soţilor, posibil chiar în mod definitiv, ca urmare a returnării unuia dintre soţi. Prin returnarea soţului nu se produc efecte exclusiv asupra dreptului de şedere, ci şi asupra statutului civil, care nu poate fi privit doar formal, prin simpla existenţă a căsătoriei”. În ceea ce priveşte celelalte texte de lege criticate, apreciază că excepţia este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege ce formează obiect al excepţiei sunt constituţionale. Precizează că protecţia generală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor şi ocrotirea familiei sunt garantate în baza prezumţiei de bună-credinţă a acestora în raport cu statul român, prezumţie care implică şi ideea potrivit căreia căsătoria nu trebuie să fie de convenienţă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), art. 63 şi 84 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:– Art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii): "Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei(1) Străinilor intraţi în România în conformitate cu prevederile art. 46, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 46 alin. (16), li se poate prelungi dreptul de şedere, astfel: … a) pentru soţul/soţia sponsorului, dacă: (…) … (iii) soţii locuiesc împreună."Străinii prevăzuţi la art. 46 sunt cei cărora li s-a acordat viza de lungă şedere pentru reîntregirea familiei.– Art. 63: "Căsătoria de convenienţă(1) Oficiul Român pentru Imigrări refuză prelungirea dreptului de şedere obţinut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de convenienţă. … (2) Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele: … a) coabitarea matrimonială nu există; … b) soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei; … c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie; … d) soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi; … e) există date că anterior unul dintre soţi a încheiat o căsătorie de convenienţă; … f) soţii sunt inconsecvenţi în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia; … g) încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plată unei sume de bani între soţi, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dotă. … (3) Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofiţerul de interviu. Aceste elemente pot rezultă din: … a) datele obţinute în urma interviului; … b) înscrisuri; … c) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe persoane; … d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare."; … – Art. 84: "Contestarea deciziei de returnare(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis decizia de returnare. … Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este irevocabilă.(2) În cazul străinilor prevăzuţi la art. 82 alin. (5), decizia de returnare sub escortă poate fi contestată la curtea de apel competentă teritorial pe raza căreia se află centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicării. Instanţa se pronunţă în termen de 5 zile, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă. … (3) Contestaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) suspendă executarea măsurii de îndepărtare. … (4) Contestarea deciziei de returnare formulată de către străinii luaţi în custodie publică nu suspendă măsura luării în custodie publică." … Străinii la care se referă art. 82 alin. (5) sunt cei care au intrat ilegal, a căror şedere pe teritoriul României a devenit ilegală, a căror viză sau drept de şedere a fost anulat sau revocat, cei cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară, cei cărora le-a încetat dreptul de şedere permanentă, precum şi foştii solicitanţi de azil.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 1 – "Statul român", art. 18 – "Cetăţenii străini şi apatrizii", art. 25 – "Libera circulaţie", art. 26 – "Viaţa intimă, familială şi privată", art. 48 – "Familia", art. 53 – "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi" şi art. 129 – "Folosirea căilor de atac".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare, pentru motivele care se vor arăta în continuare:În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), motivată de faptul că obligarea unor persoane de a avea aceeaşi locuinţă contravine libertăţii de stabilire a domiciliului şi încalcă dreptul la liberă circulaţie, Curtea constată că nu o poate reţine.În primul rând, Curtea observă că prevederile art. 25 alin. (2) din Constituţie se adresează exclusiv cetăţenilor români în ceea ce priveşte asigurarea, prin intermediul Legii fundamentale, a dreptului de stabilire a domiciliului în orice localitate din ţară. Străinii şi apatrizii trebuie să se conformeze exigenţelor legale sub aspectul stabilirii domiciliului pe teritoriul României. Prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii) din Ordonanţa de urgenţă nr. 194/2002 conferă străinilor care au obţinut viza de lungă şedere pentru reîntregirea familiei posibilitatea de a obţine prelungirea dreptului de şedere temporară în vederea realizării aceluiaşi scop, anume reîntregirea familiei. Textul criticat se referă la soţul sau soţia sponsorului, care poate obţine acest drept dacă, printre altele, este îndeplinită condiţia coabitării. Prin urmare, atât sponsorului – care, potrivit art. 2 lit. e) din ordonanţa de urgenţă, este străinul cu şedere legală pe teritoriul României, care depune cerere pentru reîntregirea familiei -, cât şi soţului acestuia, i se impune să dovedească faptul că locuiesc împreună pentru a putea beneficia de reîntregirea familiei. Dar, prin ipoteză, nici sponsorul, nici soţul sau soţia acestuia nu sunt cetăţeni români, astfel că nu este relevantă, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, invocarea prevederilor art. 25 alin. (2) din Constituţie, care, aşa cum s-a arătat, au în vedere numai cetăţenii români.În continuare, Curtea constată că textul art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii) din Ordonanţa de urgenţă nr. 194/2002 nu este susceptibil de a fi analizat prin prisma prevederilor art. 25 alin. (1) din Constituţie, care garantează dreptul la liberă circulaţie. Aceasta, întrucât nu există nicio legătură între obligaţia soţilor de a locui împreună şi libertatea de mişcare de care aceştia beneficiază, în condiţiile stabilite de legislaţia corespunzătoare, astfel cum prevede art. 25 alin. (1) din Constituţie.În ceea priveşte dispoziţiile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, Curtea observă că a mai analizat problema căsătoriei de convenienţă din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 132 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al România, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, analizând susţinerea potrivit căreia stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă înseamnă practic nulitatea absolută a căsătoriei, Curtea a constatat că nu este întemeiată, întrucât, pe de o parte, nulitatea absolută a căsătoriei poate fi constatată numai prin hotărâre judecătorească şi reprezintă acea sancţiune civilă aplicabilă căsătoriei încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de Codul familiei, iar, pe de altă parte, căsătoria de convenienţă este constatată de o autoritate specializată, organizată în subordinea unui minister, şi produce efecte exclusiv asupra dreptului de şedere a străinilor în România, iar nu asupra statutului civil al persoanelor în cauză.De asemenea, prin Decizia nr. 350 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte căsătoria de convenienţă, se instituie o prezumţie relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că solicitantul dreptului de şedere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probă, caracterul efectiv şi neechivoc al căsătoriei a cărei existenţă a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Introducerea prevederii referitoare la căsătoria de convenienţă are menirea de a sancţiona acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele fireşti şi legale.De altfel, Curtea observă că legiuitorul român a adoptat aceleaşi criterii de evaluare a unei căsătorii în vederea stabilirii caracterului său autentic sau convenţional ca şi cele prevăzute în legislaţia Uniunii Europene. Astfel, elementele enumerate în cuprinsul art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 au fost preluate integral din Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene din 4 decembrie 1997 cu privire la măsurile ce pot fi adoptate pentru combaterea căsătoriilor de convenienţă (97/C 382/01), care se referă la căsătoriile încheiate între cetăţeni ai statelor membre sau rezidenţi legali pe teritoriul acestora şi persoane care au naţionalitatea unui stat terţ. În plus, art. 35 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE permite statelor membre ca, în caz de abuz de drept sau în caz de fraudă, aici fiind incluse căsătoriile de convenienţă, să adopte măsurile necesare pentru a refuza, anula sau retrage orice drept conferit prin directiva menţionată.Totodată, prin Decizia nr. 1.264 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 23 decembrie 2008, Curtea a statuat că „Protecţia generală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituţional, are semnificaţia garantării exercitării, de către aceştia, a tuturor drepturilor şi libertăţilor, cu excepţia celor pentru care Constituţia sau legea impune calitatea de cetăţean român, însă în egală măsură are şi semnificaţia că aceeaşi categorie de persoane trebuie să se supună legislaţiei naţionale şi să îndeplinească obligaţiile corelative acestor drepturi şi libertăţi. Prin urmare, nu este contrar spiritului drepturilor şi libertăţilor garantate de art. 18 alin. (1) şi art. 26 din Constituţie ca, prin lege specială, să fie reglementate condiţiile în care cetăţenii străini sau apatrizii pot beneficia de protecţia generală a statului român, sub toate formele sale.” În ceea ce priveşte invocarea art. 1 din Legea fundamentală, Curtea reţine că acest text consacră valorile supreme ale statului român, ca stat de drept, democratic şi social, precum şi principiile pe care acesta se organizează, iar textul de lege criticat nu se opune niciunei astfel de valori ocrotite.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 84 din Ordonanţa de urgenţă nr. 194/2002, Curtea observă că s-a mai pronunţat sub aspectul pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 129 din Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 6 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2008, Curtea Constituţională a constatat, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), art. 63 şi 84 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Viorica Zaiat în Dosarul nr. 392/39/2009 al Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește