DECIZIE nr. 431 din 8 iulie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968



Augustin Zegrean – preşedinteValer Dorneanu – judecătorToni Greblă – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorDaniel Marius Morar – judecătorMona Maria Pivniceru – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Simona Buzilă în Dosarul nr. 56.338/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti – Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 118D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 judecătorul nu pronunţă o hotărâre care vizează vinovăţia, ci verifică exclusiv legalitatea actelor procurorului de netrimitere în judecată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 29 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 56.338/301/2013, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală din 1968. Excepţia dispoziţiilor art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968 a fost ridicată de Simona Buzilă cu ocazia soluţionării unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei sentinţe penale pronunţate în procedura plângerii prevăzute de art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968 încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public şi ale art. 132 referitor la statutul procurorilor, în măsura în care nu permit exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor prin care este soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, în cadrul procedurii prevăzute de art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968. Consideră că sintagma "de către instanţa de recurs" este neconstituţională, întrucât hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 nu poate fi atacată pe calea contestaţiei în anulare – chiar dacă la termenul la care s-a judecat cauza partea a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare -, în condiţiile în care legiuitorul a suprimat în această materie recursul. Astfel, arată că, modificând art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 prin Legea nr. 202/2010, legiuitorul nu a modificat şi dispoziţiile de lege criticate, în sensul eliminării sintagmei „de către instanţa de recurs”. Este opţiunea permisă de Constituţie legiuitorului să elimine calea de atac a recursului, dar este neconstituţională restrângerea dreptului de a exercita calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, ce constituie în prezent singurul remediu pentru conservarea drepturilor prevăzute de art. 21 şi art. 24 din Constituţie în cazul imposibilităţii prezentării la termenul când a avut loc judecata. Restrângerea acestor drepturi nu este justificată prin niciuna din situaţiile prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală. Face trimitere, în acest sens, la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 482/2004. De asemenea, consideră că au fost încălcate şi prevederile art. 131 şi art. 132 din Constituţie, care impun efectuarea unui control de legalitate a actelor procurorului de către o instanţă judecătorească. Deşi legiuitorul a instituit procedura reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală, controlul de legalitate este ineficient, având în vedere imposibilitatea desfiinţării hotărârii definitive şi rejudecării pe calea contestaţiei în anulare în ipoteza prevăzută de dispoziţiile de lege criticate.6. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – Secţia penală, exprimându-şi opinia, apreciază ca fiind întemeiată excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect art. 386 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală din 1968, fără a ridica însă din oficiu o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 386 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968. Consideră că, în actuala reglementarea a contestaţiei în anulare, sunt încălcate dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, cât timp, în situaţia hotărârilor definitive pronunţate în plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală, nu există un remediu legal de înlăturare a vătămării produse prin neîndeplinirea procedurii de citare sau în cazul imposibilităţii obiective de prezentare la termenul de judecată. În consecinţă, instanţa apreciază ca neconstituţionale dispoziţiile art. 386 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală raportate la art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală şi la art. 21, art. 24, art. 53 şi art. 129 din Constituţie. Face trimitere, în acest sens, la Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L. împotriva României, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, determinată de lipsa diligenţei instanţei de judecată de a se asigura că reclamanta a primit citaţia pentru termenul de judecată.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autoarea acesteia solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor de lege criticate. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 603/2012.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.11. Potrivit Încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 386 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală din 1968. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte, în realitate, numai dispoziţiile art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968, care a fost abrogat la 1 februarie 2014 prin Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968, care, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii, sunt supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: […] b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;”.12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public şi ale art. 132 referitor la statutul procurorilor.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea excepţiei solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor de lege criticate, în sensul de a prevedea că hotărârea pronunţată de judecător în cadrul procedurii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 poate fi atacată pe calea contestaţiei în anulare. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.14. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Simona Buzilă în Dosarul nr. 56.338/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti – Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește