DECIZIE nr. 431 din 26 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen Cătălina Gliga – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 52/2007, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie ridicată de Gavril Muscă, Irina Nisipescu şi Clara-Stela Georgescu în Dosarul nr. 4.655/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde personal autorul Gavril Muscă, asistat de avocatul Valeriu Stoica, pentru ceilalţi autori răspunde acelaşi apărător, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar au fort depuse de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor precizări prin care lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza este în stare de judecată.Apărătorul ales al autorilor excepţiei solicită admiterea acesteia. Face precizarea că motivele de neconstituţionalitate privesc doar prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, raportate la dispoziţiile constituţionale ale art. 16. În continuare, reiterează criticile de neconstituţionalitate formulate prin notele scrise depuse la instanţa de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.655/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 52/2007 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Excepţia a fost ridicată de Gavril Muscă, Irina Nisipescu şi Clara-Stela Georgescu într-o acţiune în contencios administrativ având ca obiect anularea unor acte emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că atâta timp cât prevederile art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, în unica interpretare dată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Decizia nr. 52/2007, nu permit persoanelor ale căror măsuri reparatorii prin echivalent au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească să beneficieze de procedura de reevaluare pe care acest text o instituie, sunt neconstituţionale. În interpretarea obligatorie a acestei legi, dacă notificarea este soluţionată înainte de intrarea ei în vigoare fără să fi fost contestată în termenul legal ori dacă despăgubirile sunt stabilite după acest moment, acestea urmează să fie reevaluate pe baza raportului de evaluare făcut de către un evaluator sau o societate de evaluare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmând să emită titlul de despăgubire. În schimb, potrivit deciziei menţionate, art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor, respectiv dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul legal. Arată că Legea nr. 247/2005, având conţinutul stabilit prin Decizia nr. 52/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, creează o diferenţă de tratament între persoanele care au formulat notificări atât în funcţie de momentul soluţionării acestora, cât şi în funcţie de exercitarea sau neexercitarea căii de atac a contestaţiei împotriva deciziilor, respectiv a dispoziţiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001. Astfel, diferenţa de tratament reiese, în primul rând, din aceea că temporizarea momentului soluţionării notificării avantajează persoanele ale căror cereri sunt soluţionate cu întârziere, întrucât pe piaţa imobiliară trecerea timpului echivalează cu creşterea valorii de piaţă a unui imobil, iar, în al doilea rând, pe planul costurilor, persoana îndreptăţită a cărei notificare este soluţionată mai rapid este dezavantajată, deoarece nu beneficiază de o evaluare gratuită a imobilului în cadrul procedurii prevăzute de titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci trebuie să suporte sumele necesare pentru întocmirea unui raport de evaluare. Aşadar, o persoană care a rămas în pasivitate şi nu a exercitat contestaţie împotriva deciziei, respectiv dispoziţiei emise de entitatea învestită cu soluţionarea notificărilor, este favorizată, prin lege, faţă de persoana care a înţeles să îşi exercite drepturile legitime şi care a obţinut o hotărâre judecătorească irevocabilă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. În fine, arată că diferenţele de tratament create prin aplicarea textelor de lege criticate, în interpretarea obligatorie dată de Decizia nr. 52/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu pot fi justificate prin criterii obiective şi raţionale.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că neconstituţionalitatea prevederilor art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005, în interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 52/2007, pronunţată în recursul în interesul legii de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constituie o problemă de drept şi care, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, este obligatorie pentru instanţă.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate a art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 faţă de art. 16 din Constituţie, întrucât legiuitorul a înţeles să facă distincţie între notificările ce erau deja soluţionate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziţii a sumelor ce urmau să fie acordate ca despăgubire şi notificările care nu erau încă soluţionate într-o asemenea modalitate, în privinţa cărora s-a reglementat, în cuprinsul alin. (2), să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de documente cu propuneri de acordare a despăgubirilor. Observă, de asemenea, că Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunţat Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Constată că, prin interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu au suferit nicio modificare de natură legislativă, ci numai de aplicare a legii. Arată că, în practica sa, Curtea Constituţională a reţinut că „asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impusă şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deci inclusiv a autorităţii judecătoreşti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia şi aceleiaşi legi, soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii.” Totodată, apreciază că, prin criticile de neconstituţionalitate invocate, este vizat modul de interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce excedează controlului de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Prin încheiere, instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 52/2007 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din notele scrise ale autorului rezultă, însă, că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din cap. V „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” al titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Alin. (2) al art. 16 a fost modificat prin pct. 23 al alin. (1) din articolul unic al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007.Textele de lege criticate au următorul conţinut:"(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acordă ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.” … Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar cap. V al titlului VII, din care fac parte şi prevederile de lege criticate, reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, valorificarea titlurilor de despăgubire, stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea şi căile de atac împotriva deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.Analizând motivele de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:În esenţă, autorul excepţiei susţine că prevederile art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt neconstituţionale, întrucât nu permit persoanelor ale căror măsuri reparatorii prin echivalent au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească să beneficieze de procedura de reevaluare pe care acest text o instituie. În acest sens, invocă Decizia nr. 52/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a reţinut că „prin notificări soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi nu pot fi înţelese decât acele notificări pe baza cărora entităţile învestite au emis decizii sau dispoziţii motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în instanţă în termenul prevăzut în art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare). De aceea, deciziile sau dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.”Curtea constată, însă, că soluţia legislativă de restrângere a sferei de aplicare a procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor reglementate prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 doar pentru notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 „care nu au fost soluţionate până la intrarea în vigoare a legii” ori care au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi şi pentru care entităţile învestite au emis decizii sau dispoziţii motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în instanţă în termenul prevăzut în art. 24 din Legea nr. 10/2001, este una corectă.În caz contrar, prevederile criticate ar contraveni principiului constituţional al neretroactivităţii legii, în măsura în care prin aplicarea noilor reglementări s-ar lipsi de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care cuantumul despăgubirilor a fost stabilit ca urmare a contestării dispoziţiilor emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor anterior intrării în vigoare a legii. Astfel, legea nouă nu poate, fără a retroactiva, să se aplice şi situaţiilor litigioase rezolvate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.Deşi principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituţional, încălcarea lui printr-o normă legală ar contraveni separaţiei puterilor în stat. În acest sens, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, că, în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are competenţa de a interveni în procesul de realizare a justiţiei. Astfel, dreptul de a legifera al Parlamentului se exercită numai cu respectarea autorităţii de lucru judecat şi fără a împiedica instanţele judecătoreşti de a-şi exercită atribuţiile prevăzute de art. 124 din Constituţie, de realizare a justiţiei. În acelaşi sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 1.055 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 30 octombrie 2008.De altfel, persoanele îndreptăţite ale căror notificări au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin emiterea de către entitatea învestită de lege a unei decizii sau dispoziţii motivate prin care s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, contestate în instanţă şi soluţionate, au beneficiat de toate garanţiile reglementate de legea specială în vigoare, instanţa pronunţându-se asupra cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.A recunoaşte acestor persoane posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaşte o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". De altfel, constant s-a decis în doctrină şi jurisprudenţă că hotărârea judecătorească este supusă condiţiilor de fond şi de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunţată, fără ca legea nouă să se poată aplica acesteia. Aşa fiind, şi dreptul privind exercitarea căilor de atac este stabilit de legea în vigoare în momentul pronunţării ei.Totodată, autorul consideră că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În jurisprudenţa sa (Raicu împotriva României, 19 octombrie 2006, şi Androne împotriva României, 22 decembrie 2004), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că "dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele ca soluţia dată de o manieră definitivă în orice litigiu de către instanţe să nu mai fie repusă în discuţie. În baza acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii cu singurul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie în privinţa sa. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului respectiv nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză."În fine, Curtea constată că normele legale criticate nu operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Gavril Muscă, Irina Nisipescu şi Clara-Stela Georgescu în Dosarul nr. 4.655/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 martie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește