DECIZIE nr. 430 din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2, art. II şi art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Jurgen Knobel în Dosarul nr. 5.435/102/2010 al Tribunalului Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.314D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.325D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Platon Corina Sanda, Munteanu Ovidiu Lazăr şi Biroul Notarial Public „Platon Corina şi Munteanu Ovidiu” în Dosarul nr. 50.444/3/CA/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.314D/2011 şi nr. 1.325D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.325D/2011 la Dosarul nr. 1.314D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.435/102/2010, Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2, art. II şi art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Jurgen Knobel într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului o diferenţă de impozit auto, aferent anului 2010.Prin Încheierea din 19 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 50.444/3/CA/2010, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Platon Corina Sanda, Munteanu Ovidiu Lazăr şi Biroul Notarial Public „Platon Corina şi Munteanu Ovidiu” într-o cauză ce are ca obiect anularea unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă contravin prevederilor art. 115 alin. (4), (5) şi (7) şi art. 139 alin. (2) din Constituţie, deoarece nu a fost aprobată prin lege de către Parlament. De asemenea, susţin că în cuprinsul ordonanţei de urgenţă nu este justificată situaţia extraordinară ce a determinat adoptarea acesteia, ceea ce contravine prevederilor constituţionale invocate. Totodată, se susţine că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă încalcă dreptul de proprietate privată, principiul egalităţii în drepturi şi afectează în mod grav nivelul de trai, deoarece "impune sarcini mai mari pe cei care au mai multe proprietăţi". Ordonanţa de urgenţă contravine prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 115 alin. (1) şi (4) deoarece reglementează în domeniul legii organice. În final, susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor Codului fiscal şi principiilor de drept fiscal.Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. III din ordonanţa de urgenţă sunt neconstituţionale, în condiţiile în care prin aplicarea acesteia se produce o modificare a regulilor fiscale în mijlocul anului fiscal, prin introducerea unor noi obligaţii fiscale, ceea ce exclude ideea de stabilitate a raporturilor juridice fiscale. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 139 alin. (1), deoarece ordonanţa de urgenţă a fost emisă în domeniul impozitelor şi taxelor, adică într-un domeniu în care se precizează expres "legea" ca instrument de legiferare.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. m) şi ale art. 78, apreciază că acestea nu au incidenţă în cauză.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010. Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată prin Legea nr. 88/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 10 iunie 2011.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 47 referitoare la nivelul de trai, art. 56 alin. (2) referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale, art. 73 alin. (3) lit. m) referitoare la regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii, art. 78 referitoare la intrarea în vigoare a legii, art. 115 alin. (1), (4), (5) şi (7) referitoare la delegarea legislativă şi art. 139 referitoare la impozite, taxe şi alte contribuţii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 din Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit normei constituţionale a art. 115 alin. (1), interdicţia de a reglementa în domeniul legilor organice priveşte ordonanţele simple, şi nu ordonanţele de urgenţă. De altfel, prin Decizia nr. 619 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, Curtea a arătat că Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă în domeniile legilor organice, prevăzute la art. 73 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Interdicţia Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referă, în mod expres, numai la ordonanţele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condiţiile alin. (1)-(3) ale aceluiaşi art. 115, nu şi la ordonanţele de urgenţă.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" ( Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public.Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a statuat, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (…). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăţi insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate – situaţia extraordinară -, a cărui respectare este prin definiţie supusă controlului Curţii, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil”.Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că Guvernul a motivat urgenţa ca fiind determinată de:– nivelul veniturilor bugetare, care a fost profund afectat de criza economică şi financiară;– necesitatea realizării unui echilibru între nivelul veniturilor şi al cheltuielilor, corelat cu obiectivele macroeconomice;– necesitatea implementării unor măsuri de lărgire a bazei de impozitare, precum şi de majorare a unor impozite în domeniul impozitelor şi taxelor locale;– necesitatea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele internaţionale, absolut necesare pentru asigurarea finanţării cheltuielilor publice şi a menţinerii încrederii investitorilor în climatul socioeconomic românesc.Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, precum şi motivele invocate de Guvern, Curtea reţine că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului. Pentru aceste motive, Curtea constată că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie .În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate referitoare la dreptul de proprietate privată, principiul egalităţii în drepturi şi afectarea în mod grav a nivelului de trai, Curtea constată că nici acestea nu pot fi reţinute.Astfel, regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective.Întrucât stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea criticată, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale.În continuare, Curtea constată că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia se realizează o neconcordanţă între prevederile legale ale Codului fiscal şi cele ale ordonanţelor de urgenţă criticate. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile ordonanţei de urgenţă criticate contravin prevederilor art. 115 alin. (4), (5) şi (7) şi art. 139 alin. (2) din Constituţie, deoarece nu a fost aprobată prin lege de către Parlament, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 88/2011.În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. m) referitoare la regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii şi ale art. 78 referitoare la intrarea în vigoare a legii, Curtea constată că acestea nu au relevanţă în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Jurgen Knobel în Dosarul nr. 5.435/102/2010 al Tribunalului Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi de Platon Corina Sanda, Munteanu Ovidiu Lazăr şi Biroul Notarial Public „Platon Corina şi Munteanu Ovidiu” în Dosarul nr. 50.444/3/CA/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu_____

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește