Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 20 mai 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zhao Jufeng în Dosarul nr. 2.317/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 6.826D/2009 al Curţii Constituţionale.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 7.265D/2009 şi nr. 7.266D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, respectiv a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi art. 103 lit. f) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă a Guvernului, ridicată de Chen Rugen şi Wang Haisen în dosarele nr. 2.127/2/2009 şi nr. 2.362/2/2009 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspund Zhao Jufeng şi Chen Rugen, autori ai excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 6.826D/2009 şi nr. 7.265D/2009, însoţiţi de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se constată lipsa celuilalt autor al excepţiei şi a părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent învederează Curţii că toate aceste dosare se află la al doilea termen de judecată.Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect al cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.Autorii prezenţi şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 7.265D/2009 şi nr. 7.266D/2009 la Dosarul nr. 6.826D/2009, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorilor prezenţi. Aceştia descriu împrejurările personale care justifică solicitările lor de a rămâne pe teritoriul României.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, precizând că prevederile de lege criticate au ca scop protejarea vieţii de familie, astfel că nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 27 mai 2009, 13 mai 2009 şi 10 iunie 2009, pronunţate în dosarele nr. 2.317/2/2009, nr. 2.127/2/2009 şi, respectiv, nr. 2.362/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.Excepţiile au fost ridicate de Zhao Jufeng, Chen Rugen şi Wang Haisen în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de acordare a regimului tolerării şederii acesteia pe teritoriul României sau de prelungire a acestuia.În motivările excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate nu menţionează explicit motivul vieţii de familie ca motiv de acordare a regimului tolerării, iar noţiunile "motive obiective" şi "împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi de neînlăturat" sunt prea vagi şi imprecise. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, legea trebuie să indice cu suficientă claritate limitele şi modalităţile de exercitare a marjei de apreciere acordate autorităţilor.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, reiterând argumentele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât tolerarea rămânerii pe teritoriul României a străinilor care nu au drept de şedere este o măsură legală, care nu impietează exercitarea dreptului persoanei la respectarea vieţii private şi de familie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conţinut:– Art. 102 alin. (1) şi (2): "(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege acele împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României."; … – Art. 103 lit. f): "Străinii prevăzuţi la art. 102 alin. (1) pot fi toleraţi în următoarele situaţii: (…)f) atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceştia se află în imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective." … În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Constituţie şi celor ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la viaţă familială şi privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a mai examinat constituţionalitatea prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate prin prisma aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi cele formulate în prezentele cauze conexate şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale. Prin mai multe decizii, instanţa de contencios constituţional a statuat că acestea nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate în motivarea excepţiilor. Dintre cele mai recente decizii pronunţate în acest sens poate fi menţionată Decizia nr. 75 din 21 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 23 februarie 2010, sau Decizia nr. 112 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţiile şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zhao Jufeng, Chen Rugen şi Wang Haisen în dosarele nr. 2.317/2/2009, nr. 2.127/2/2009 şi, respectiv, nr. 2.362/2/2009 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–––