DECIZIE nr. 430 din 13 septembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Magna Holding" – S.R.L. în Dosarul nr. 3.379/2005 al Judecătoriei Ploieşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, statuând prin numeroase decizii, de exemplu prin Decizia nr. 160 din 30 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Decizia nr. 55 din 6 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 10 martie 2003, că acestea sunt constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.379/2005, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, întrucât, în măsura în care debitorul are posibilitatea de a valorifica dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă, creditorul este împiedicat în încercarea de a-şi valorifica drepturile, ajungându-se la concluzia că "cele două părţi, cu interese evident contrare, se bucură de avantaje diferite în faţa legii". Astfel, creditorul aflat în posesia unui titlu executoriu este împiedicat să îşi valorifice creanţa, drepturile conferite debitorului de art. 403 din Codul de procedură civilă avantajându-l pe acesta din urmă. De asemenea, textul de lege criticat vine în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, prin posibilitatea oferită debitorului de a solicita şi obţine suspendarea executării silite a titlului deţinut de creditorul său, prin valorificarea dispoziţiilor art. 399-403 din Codul de procedură civilă. "Dreptul de proprietate al unei persoane poate avea ca obiect multe categorii de bunuri, între care şi creanţele, astfel încât orice limitare în valorificarea acestora din urmă, prin posibilitatea oferită debitorului de a suspenda executarea lor silită, este echivalentă cu limitarea concomitentă a dreptului de proprietate". "Posibilitatea oferită unui debitor de a întârzia executarea silită a unui titlu" prin valorificarea dispoziţiilor art. 399-403 din Codul de procedură civilă reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 20 din Constituţie şi a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Ploieşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât din interpretarea dispoziţiilor art. 399-403 din Codul de procedură civilă rezultă că legiuitorul a reglementat cadrul legal al contestaţiei la executare, fără a aduce atingere drepturilor creditorilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive ori prin alte înscrisuri ce constituie, conform legii, titluri executorii, părţile aflându-se pe poziţii de egalitate, fiind stabilite atât drepturile, cât şi obligaţiile acestora. Suspendarea executării silite, ce poate fi dispusă de instanţe în condiţiile art. 403 din Codul de procedură civilă, este o măsură cu caracter provizoriu, care nu durează decât până la soluţionarea contestaţiei la executare în cadrul căreia s-a formulat cerere de suspendare, iar eventuala exercitare cu rea-credinţă a drepturilor de către debitor, prin solicitarea unei suspendări a executării silite ce a fost respinsă de instanţă, poate atrage acoperirea eventualului prejudiciu suferit de creditor din cauţiunea consemnată la dispoziţia instanţei de către debitor.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, legiuitorul este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie. Procedura de judecată a contestaţiei la executare se întemeiază tocmai pe aceste dispoziţii constituţionale, Constituţia consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiţie, permiţând stabilirea prin lege a anumitor condiţii, reguli de procedură, în privinţa exercitării acestui drept. În ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 16 din Constituţie, arată că normele cuprinse în textele de lege criticate sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, fără a exista vreo contradicţie între prevederile constituţionale invocate şi reglementările de lege criticate, tratamentul diferenţiat aplicabil părţilor raportului procesual civil decurgând din situaţiile diferite în care se află acestea, una în calitate de creditor, cealaltă în calitate de debitor. Stabilirea cauţiunii în sarcina debitorului care foloseşte procedura contestaţiei la executare reprezintă o garanţie instituită în favoarea creditorului pentru acoperirea pagubelor ce li s-ar aduce ca urmare a suspendării executării silite, având totodată funcţia de prevenire a exercitării abuzive a unor drepturi procesuale şi, prin aceasta, a tergiversării executării obligaţiilor lor, constatate printr-un titlu care se bucură de forţă executorie. De asemenea, arată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 44 din Constituţie, deoarece, potrivit art. 44 din Legea fundamentală, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, astfel încât regulile precise ale executării silite garantează inclusiv drepturile recunoscute creditorului.În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, arată că nu se poate reţine existenţa unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, întrucât conţinutul acestui drept nu este restrâns prin instituirea procedurii contestaţiei la executare, eventuala exercitare cu rea-credinţă a acestui drept de către debitor putând atrage acoperirea eventualului prejudiciu suferit de creditor din cauţiunea consemnată de către acesta la dispoziţia instanţei.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399-403 din Codul de procedură civilă, faţă de prevederile art. 16 din Constituţie, arată că aceasta nu poate fi reţinută, dispoziţiile de lege criticate nu creează vreo discriminare între părţile raportului juridic, întrucât nu se poate reţine o similitudine între situaţia juridică a debitorilor şi cea a creditorilor, de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferenţiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. De asemenea, arată că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile art. 399-403 din Codul de procedură civilă vin în contradicţie cu prevederile art. 44 din Constituţie, deoarece procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces. Pe cale de consecinţă, părţile interesate au posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a executării silite înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare. De altfel, dispoziţiile de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399-403 din Codul de procedură civilă, faţă de art. 20 din Legea fundamentală, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost valorificat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, arată că dispoziţiile legale indicate nu conţin norme contrare dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă. Dispoziţia de lege criticată a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Alin. 4 al art. 403 din Codul de procedură civilă a fost modificat ulterior sesizării Curţii Constituţionale prin Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.Textul de lege criticat are următorul conţinut:– Art. 403: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului.Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2 instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 şi 44 din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; … – Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. … (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. … (5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. … (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. … (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. … (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. … (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii." … De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu următorul conţinut:"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită.3. Orice acuzat are, în special, dreptul:a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; … b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; … c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; … d) să întrebe dacă să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; … e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, de exemplu prin Decizia nr. 160 din 30 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Decizia nr. 55 din 6 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 10 martie 2003, şi Decizia nr. 404 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004.Cu acele prilejuri Curtea a statuat că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silită până la soluţionarea contestaţiei la executare, dacă se depune o cauţiune al cărei cuantum este fixat de instanţă. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că relevant în cauză pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate este faptul că procedura executării silite, inclusiv contestaţia la executare, reglementată de "Cartea V – Despre executarea silită", face parte din Codul de procedură civilă – art. 371^1-580. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are latitudinea de a stabili modalitatea în care poate fi suspendată executarea silită, şi anume dacă să opereze de drept sau numai la cerere expresă şi cu plata unei cauţiuni. În consecinţă, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiţie, cât şi pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă trebuie apreciate în raport cu întregul sistem de garanţii procedurale instituite de lege pentru asigurarea posibilităţii debitorului de a se apăra prin mijloace judiciare, iar potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de suspendare poate fi atacată cu recurs, atât debitorul, cât şi creditorul beneficiind astfel de toate garanţiile accesului liber la justiţie. De altfel, chiar instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 16 din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 20 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, asupra cererilor de suspendare a executării silite instanţa se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, astfel încât cu prilejul exercitării acestei căi de atac partea interesată poate formula toate apărările pe care le consideră necesare. Aşa fiind, se constată că dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale privind dreptul la apărare, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil. În acest sens a statuat Curtea prin Decizia nr. 67 din 24 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 9 martie 2004.Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Magna Holding"- S.R.L. în Dosarul nr. 3.379/2005 al Judecătoriei Ploieşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește