Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 106 din 31 mai 1995
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
Vasile Gionea – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorAntonie Iorgovan – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRaul Petrescu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistentPe rol soluţionarea recursului declarat de Liga Apărării Drepturilor Omului împotriva Deciziei nr. 6 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 17 ianuarie 1995, prin care a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Guvernului nr. 459 din 28 aprilie 1990, invocată de recurenta în Dosarul nr. 4.308/1994 al Tribunalului Municipiului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal făcut de magistratul-asistent se constată că procedura este completa, fiind prezente Liga Apărării Drepturilor Omului, prin avocat Nicolae Stefanescu-Draganesti, şi Academia Română, prin consilier juridic Robu Ion.Magistratul-asistent face referatul cauzei.Curtea Constituţională constata ca dosarul este în stare de judecată şi da cuvintul părţilor.Recurenta, Liga Apărării Drepturilor Omului, prin reprezentantul sau, motivând recursul, arata ca Hotărârea Guvernului nr. 459 din 28 aprilie 1990, care nu a fost contrasemnata de ministrul de resort şi nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României până la data de 24 aprilie 1992, are efecte retroactive. Dispoziţiile legale pe care se întemeiază recursul sunt art. 304 pct. 6 şi pct. 8 din Codul de procedură civilă, art. 107 şi art. 149 din Constituţia din 1991 şi art. 69, art. 79 şi art. 84 din Constituţia din 1965. În concluzie, solicita admiterea recursului şi constatarea ca hotărârea sus-menţionată nu poate produce efecte decît de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 25 aprilie 1992.Luând cuvintul, reprezentantul Academiei Române solicita respingerea recursului, întrucît motivele invocate nu justifica infirmarea soluţiei date prin decizia recurată şi considera ca în materie se aplică dispoziţiile art. 1 lit. a) din Decretul nr. 409/1955, neabrogat.În continuare, procurorul, domnul Raul Petrescu, solicita respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate considerind ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională nu este competenţa în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a hotărîrilor guvernamentale invocate în faţa instanţelor judecătoreşti.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 6 septembrie 1994, pronunţată în Dosarul nr. 4.308/1994 de Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Guvernului nr. 459 din 28 aprilie 1990, invocată de Liga Apărării Drepturilor Omului.Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 1995, a respins ca vadit nefondata excepţia cu care a fost sesizată, în esenta, pentru motivul ca numai instanţele judecătoreşti au competenţa de a exercita controlul legalităţii unei hotărâri guvernamentale, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea prevederilor Constituţiei.Liga Apărării Drepturilor Omului a declarat recurs împotriva deciziei sus-menţionate în temeiul art. 304 pct. 6 şi pct. 8 din Codul de procedură civilă, art. 107 din Constituţia din 1991, art. 67, art. 79 şi art. 84 din Constituţia din 1965, susţinând ca decizia ar fi trebuit să se pronunţe asupra legalităţii Hotărârii Guvernului nr. 459 din 28 aprilie 1990, îndeosebi la efectele retroactive.În scopul soluţionării recursului , Curtea Constituţională, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul de vedere exprimat, apreciază ca, deoarece "printre actele supuse controlului Curţii Constituţionale nu figurează şi hotărârile emise de Guvern, acesta referindu-se numai la legi şi ordonanţe", excepţia de neconstituţionalitate invocată este nefondata.Camera Deputaţilor şi Senatul nu şi-au exprimat punctele lor de vedere.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd decizia atacată, cererea de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile recurentului şi ale intimatei, concluziile procurorului, Hotărârea Guvernului nr. 459 din 28 aprilie 1990, raportată la prevederile constituţionale, dispoziţiile Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele:Curtea, la fond, a apreciat ca, fiind vorba de un act individual al Guvernului, acesta nu intră în competenţa sa, soluţionarea cauzei aparţinând instanţei de judecată.Calificarea la speta a hotărârii Guvernului ca fiind act individual sau act normativ nu interesează în cauza, deoarece, chiar dacă ar fi vorba de un act normativ, Curtea Constituţională tot nu ar avea competenţa de a soluţiona excepţia ridicată, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, competenţa acesteia privind exclusiv neconstituţionalitatea legilor şi ordonanţelor. În acest sens este şi practica jurisdicţională a Curţii, asa cum rezultă şi din deciziile nr. 7 din 2 martie 1993 şi nr. 37 din 6 iulie 1993.Nefiind competenţa să soluţioneze excepţia invocată, desigur problema de fond nu poate fi analizata.Faţa de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, ale art. 1, 3, 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23, 25 şi 26 din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiD E C I D E:Respinge recursul declarat de Liga Apărării Drepturilor Omului împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 6 din 17 ianuarie 1995, ca nefondat.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 2 mai 1995.Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof.dr. VASILE GIONEA Magistrat-asistent,Doina Suliman––––––