DECIZIE nr. 429 din 21 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Adamescu în Dosarul nr. 568/2004 al Tribunalului Constanţa – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece inexistenţa unei căi de atac împotriva hotărârii de declinare a competenţei nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din documentele internaţionale invocate de autor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 568/2004, Tribunalul Constanţa – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Ovidiu Adamescu prin apărător Teodor Niţă, în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe penale pronunţate de Judecătoria Constanţa, prin care aceasta şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul legal criticat îngrădeşte dreptul la apărare şi accesul liber la justiţie, deoarece nu prevede nici o cale de atac împotriva unei sentinţe vătămătoare dată în primă instanţă, deşi, potrivit dispoziţiilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice parte are dreptul la un recurs efectiv. De asemenea, consideră că art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală creează inegalitate între cetăţeni, prin aceea că în caz de respingere a declinării de competenţă partea nemulţumită poate contesta pe calea recursului, o dată cu fondul, şi încheierea prin care instanţa s-a recunoscut competentă, pe când în caz de admitere a declinării de competenţă partea nu mai are nici o cale de atac împotriva hotărârii.Tribunalul Constanţa – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele considerente:Prevederile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală contravin principiului egalităţii în drepturi, deoarece există diferenţe de reglementare între normele procesual civile şi cele procesual penale referitoare la hotărârea de declinare de competenţă a instanţei de judecată. Astfel, în timp ce în materie penală o astfel de hotărâre nu este supusă nici unei căi de atac, în materie civilă hotărârea de declinare a competenţei poate fi, potrivit art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, atacată pe calea recursului.În opinia instanţei, este evident că textul legal criticat îngrădeşte liberul acces la justiţie, dat fiind că, împotriva hotărârii de declinare a competenţei, partea ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate nu se poate adresa justiţiei pentru recunoaşterea şi respectarea drepturilor sale sau pentru restabilirea situaţiei de legalitate. În plus, potrivit art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană ale cărei drepturi sau libertăţi au fost încălcate are dreptul la un recurs efectiv, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Instanţa apreciază că textul legal contestat nu contravine principiului fundamental al dreptului la apărare şi nici art. 53 din Constituţie.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile procedural penale criticate potrivit cărora hotărârile de declinare a competenţei nu sunt supuse apelului sau recursului nu contravin prevederilor art. 126 şi art. 129 din Legea fundamentală, care atribuie exclusiv legiuitorului stabilirea competenţei, a procedurii de judecată şi a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.Nu este îngrădit nici exerciţiul dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, întrucât, pe parcursul procesului penal, sunt asigurate toate drepturile persoanei de a se apăra împotriva învinuirilor ce i se aduc, de a dovedi nevinovăţia sa şi de a avea posibilitatea de a fi asistată de un avocat.Textul de lege supus controlului Curţii Constituţionale nu restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. Prevederile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici dreptului la un proces echitabil sau dreptului la un recurs efectiv, deoarece conceptul de proces echitabil nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi nici exercitarea acestor căi de atac de către toate părţile din proces.Avocatul Poporului arată că legiuitorul are dreptul exclusiv de a institui regula potrivit căreia hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului, în considerarea faptului că, prin aceasta, instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a dosarului, cu consecinţa diminuării rolului preventiv şi educativ al procesului penal. Eventualele erori pe care le-ar conţine hotărârea de declinare a competenţei pot fi îndreptate de către instanţa de control judiciar cu ocazia exercitării căilor de atac împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei.Textul legal criticat nu contravine dreptului părţilor de a fi apărate în tot cursul procesului penal, iar dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, care are următorul conţinut: "Hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la liberul acces la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi, precum şi dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un recurs efectiv.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instituţia declinării de competenţă desemnează obligaţia stabilită prin lege pentru organul judiciar învestit cu soluţionarea cauzei de a trimite cauza organului judiciar competent ori de câte ori constată că instrumentarea acesteia nu intră în atribuţiile sale. Declinarea de competenţă nu are caracterul unei judecăţi – pentru că în cadrul acestei proceduri nu se soluţionează fondul cauzei -, ci al unui incident în administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionări a sistemului judiciar.Ţinând seama de natura instituţiei, ca şi de imperativul celerităţii procesului penal, nu se poate reţine, aşa cum fără temei susţine autorul excepţiei, că textul de lege prin care se dispune că hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului este de natură să încalce sau să restrângă dreptul la apărare al părţilor.Atât inculpatul, cât şi celelalte părţi îşi pot exercita dreptul la apărare şi celelalte drepturi procesuale în faţa instanţei competente, precum şi dreptul de a ataca prin mijloacele prevăzute de lege hotărârea prin care această instanţă va soluţiona cauza.În ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, nici aceasta nu poate fi primită, căci accesul la justiţie înseamnă accesul la instanţele de judecată înzestrate cu competenţa şi cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altă parte este impropriu să se afirme lipsa de acces la justiţie chiar în cadrul desfăşurării unui proces judiciar.Curtea Constituţională a reţinut, în mod constant, că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Or, critica avansată de autor sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 16 din Constituţie nu poate fi primită, deoarece prevederile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor părţilor din proces, fără a face nici o diferenţiere în cadrul acestei categorii.Prin urmare, nefiind încălcate nici unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale, nu se poate susţine că s-ar aduce atingere dreptului la un recurs efectiv prevăzut de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât dreptul intern oferă părţii interesate suficiente garanţii pentru repararea posibilelor încălcări ale drepturilor procesuale.Dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Adamescu în Dosarul nr. 568/2004 al Tribunalului Constanţa – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru________________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește