DECIZIE nr. 428 din 21 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2.384/2004 al Tribunalului Olt – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textul legal criticat ar trebui analizat din perspectiva principalului obiectiv al procesului penal, şi anume adevărul. Or, Ministerul Public este, potrivit art. 131 din Constituţie, republicată, reprezentantul intereselor generale ale societăţii şi apărătorul ordinii de drept. În virtutea acestui mandat procurorii conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, ceea ce presupune că aceştia trebuie să aibă posibilitatea funcţională de a strânge probele necesare aflării adevărului şi identificării persoanelor care au comis infracţiuni.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.384/2004, Tribunalul Olt – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în dosarul menţionat, având drept obiect soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă pronunţate la data de 17 mai 2004 de Judecătoria Slatina, prin care s-a respins cererea parchetului de efectuare a unei percheziţii domiciliare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că în faza de urmărire penală procurorul supraveghează activitatea de urmărire penală sau realizează efectiv această activitate în condiţiile art. 209 din Codul de procedură penală. În exercitarea acestui rol poate cere instanţei de judecată să dispună efectuarea unei percheziţii domiciliare, dacă sunt suficiente indicii, în sensul că aceasta este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor utile pentru stabilirea situaţiei de fapt reale. Potrivit textului legal criticat, judecătorul se pronunţă prin încheiere asupra cererii, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Această încheiere nu este supusă însă căilor de atac ordinare, situaţie care este de natură a încălca dispoziţiile art. 129 din Constituţie, republicată.În realitate, autorul excepţiei nu critică redactarea textului legal invocat, ci forma eliptică a acestuia, care nu permite Ministerului Public şi părţilor interesate să conteste încheierea instanţei. Propune, de lege ferenda, introducerea unei norme care să permită procurorului să exercite o cale de atac împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de efectuare a unei percheziţii domiciliare.Tribunalul Olt – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece, deşi, potrivit art. 27 din Constituţie, republicată, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile, percheziţia domiciliară poate contribui la rezolvarea cauzelor penale, importanţa acesteia, ca procedeu de investigaţie, fiind subliniată în literatura de specialitate, unde se arată că asigură procurarea unor probe indispensabile, iar uneori unice pentru rezolvarea cauzei. Instanţa apreciază că pentru aceste motive este necesar ca procurorul să aibă posibilitatea de a exercita căi de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de efectuare a unei percheziţii domiciliare.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, potrivit art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea regulilor de desfăşurare a procesului este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Această soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". De asemenea, potrivit art. 129 din Constituţie, republicată, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate, referitoare la procedura dispunerii percheziţiei domiciliare în cursul urmăririi penale, nu contravin prevederilor constituţionale invocate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă sub nici un aspect regula constituţională potrivit căreia, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Pe cale de consecinţă, căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. În plus, dispoziţiile legale criticate se constituie în norme de procedură a căror reglementare este, conform art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, de nivelul legii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, care are următorul conţinut: "Percheziţia domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 129, referitoare la folosirea căilor de atac.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea dispunerii percheziţiei domiciliare în cursul primei faze a procesului penal, şi anume în faza de urmărire penală. Aceasta se dispune, în acord cu prevederile constituţionale ale art. 27 alin. (3), de către judecător, în condiţiile şi în formele prevăzute de Codul de procedură penală.Curtea Constituţională constată că nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate susţinută de autorul excepţiei, deoarece prevederile art. 129 din Constituţie, republicată, circumscriu legii – în speţă Codului de procedură penală – condiţiile în care se pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Or, dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală se constituie în norme de procedură care, în virtutea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", pot fi stabilite exclusiv de legiuitor.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu critică textul art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală pentru ceea ce conţine, ci, pentru ceea ce nu prevede, respectiv, posibilitatea exercitării de către procuror a unei căi de atac împotriva încheierii instanţei, prin care s-a respins cererea de a se dispune efectuarea percheziţiei domiciliare, urmărind completarea textului în acest sens.Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului” şi, prin urmare, nu are competenţa de a cenzura o redactare eliptică a textului legal criticat şi nici de a face propuneri de lege ferenda. În sensul acestor reglementări legale, excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2.384/2004 al Tribunalului Olt.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura TutunaruOPINIE SEPARATĂÎn dezacord cu soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, adoptată cu votul majorităţii membrilor Curţii, opinez că art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţia României, republicată.Considerentele sunt următoarele:În sistemul Codului de procedură penală, percheziţia constituie un procedeu de descoperire a mijloacelor materiale de probă. Deosebit de importantă în investigarea infracţiunilor a căror latură obiectivă se caracterizează prin elementul deţinere, percheziţia asigură procurarea probelor indispensabile stabilirii adevărului privind săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.Luând în considerare importanţa percheziţiei ca mijloc procedural de aflare a adevărului în cauzele penale, iar, pe de altă parte, principiul inviolabilităţii domiciliului, Constituţia României a prevăzut în art. 27 alin. (3) că percheziţia se dispune exclusiv de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.În ceea ce priveşte consacrarea constituţională a libertăţii legiuitorului de a reglementa condiţiile şi formele în care se efectuează percheziţia, ca şi atribuţia legiuitorului de a stabili prin lege procedura de judecată sau condiţiile de exercitare a căilor de atac, aceasta nu poate fi înţeleasă ca o recunoaştere a libertăţii nelimitate de legiferare în aceste materii, ci, ţinând seama de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, republicată, privind supremaţia Constituţiei, ca o definire de atribuţii, care trebuie exercitate în deplină concordanţă cu celelalte norme şi principii prevăzute în Legea fundamentală.Din această perspectivă, dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură posibilitatea atacării de către procuror a încheierii prin care judecătorul respinge cererea acestuia de efectuare a percheziţiei domiciliare, căci, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, republicată, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", iar exercitarea de către procuror a acestui rol este cu desăvârşire imposibilă, în cazul în care i se refuză dreptul de a ataca încheierea de respingere a cererii de efectuare a percheziţiei domiciliare.Neconstituţionalitatea dispoziţiei legale menţionate este cu deosebire evidentă în cazul infracţiunii de deţinere de materii explozive având ca obiect o cantitate mai mare de 1 kg de trotil (art. 280 alin. 3 din Codul penal), al infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc (art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri), al infracţiunilor privitoare la regimul armelor şi muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor radioactive (art. 279 – art. 279^1 din Codul penal) şi al altor infracţiuni cu grad ridicat de pericol public, fapte care, prin interzicerea exercitării de către procuror a căilor de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de efectuare a percheziţiei, nu ar putea fi urmărite şi sancţionate, cu riscuri inacceptabile pentru interesul general al societăţii şi pentru apărarea ordinii de drept.În consecinţă, apreciez că dispoziţia legală este neconstituţională, în măsura în care înlătură posibilitatea atacării de către procuror a încheierii prin care judecătorul respinge cererea acestuia de efectuare a percheziţiei domiciliare.Judecător,Nicolae Cochinescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește