DECIZIE nr. 428 din 15 aprilie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă în Dosarul nr. 458/83/2005 al acestei instanţe.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 180D/2008, care are acelaşi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Ilie Şerban, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, având în vedere faptul că sunt îndeplinite cerinţele conexării prevăzute de art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.Apărătorul părţii prezente nu se opune conexării celor două dosare.Reprezentantul Ministerului Public este de acord ca aceste dosare să fie conexate.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 180D/2008 la Dosarul nr. 1.166D/2007, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Avocatul părţii prezente solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise anexate la încheierea de sesizare a Curţii. Totodată, invocă şi încălcarea prevederilor Cartei Europene a Drepturilor Omului.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 458/83/2005, şi Încheierea din 16 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.738/97/2007, Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă şi Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.Excepţia a fost ridicată din oficiu de Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă şi de Cristian Martin Florian Niedermayer.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente au fost aduse modificări unor legi speciale din domeniile proprietăţii în ceea ce priveşte termenul de depunere a cererilor având ca obiect dreptul de proprietate, în sensul stabilirii unui nou termen. În cazul Legii nr. 10/2001 nu a mai fost stabilit un nou termen pentru depunerea acestor cereri, or, acest lucru reprezintă o încălcare a prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie. În plus, mai susţin că termenul prevăzut de textul de lege criticat, fiind un termen de decădere, împiedică instanţa de judecată să aplice regulile specifice instituţiei prescripţiei, şi anume întreruperea sau suspendarea şi chiar repunerea în termen.Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă apreciază că textul de lege criticat este în acord atât cu dispoziţiile Constituţiei, cât şi cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, respectiv, cu cele ale Primului Protocol adiţional la convenţie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului de restituire de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea persoanei juridice deţinătoare a imobilului. Acest termen nu este însă de natură să aducă atingere dreptului de proprietate. În sensul celor arătate, invocă jurisprudenţa Curţii constituţionale în materie.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional. În acest sens, arată că prevederile criticate sunt norme procedurale pentru exercitarea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, care sunt conforme cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 50/2007, nr. 1.215/2007 şi nr. 1.036/2007.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, având următorul cuprins: „Nerespectarea termenului de 6 luni*) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.”Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (2), potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie, şi ale art. 44 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului.Analizând excepţia, Curtea reţine că prin art. 22 şi următoarele din Legea nr. 10/2001 a fost instituită o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor – terenuri sau construcţii – de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie sau dispoziţie motivată a organelor sale de conducere.Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului. Acest termen nu este, însă, de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale (de exemplu în Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003), s-a statuat că „recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare (…)”.Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, iar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 737 din 26 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, şi Decizia nr. 1.215 din 18 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2008), „legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat”.Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă în Dosarul nr. 458/83/2005, şi de Cristian Martin Florian Niedermayer în Dosarul nr. 1.738/97/2007 al Tribunalului Hunedoara – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește