DECIZIE nr. 425 din 10 mai 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139^1 şi art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139^1 şi ale art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Mureşan în Dosarul nr. 9.040/117/2006 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 9.040/117/2006, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139^1 şi ale art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Mureşan într-o cauză privind soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive pe motive medicale şi a celei privind înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 139^1 din Codul de procedură penală îngrădesc posibilitatea inculpatului arestat preventiv de a se adresa direct unei instanţe de judecată pentru revocarea măsurii arestării, în situaţia în care, din cauza unor motive medicale, nu poate suporta regimul de detenţie. Arată că asupra temeiniciei unei astfel de cereri urmează să se pronunţe administraţia locului de deţinere.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că acestea generează o inegalitate de tratament juridic aplicat persoanei arestate, în raport cu mijloacele procedurale pe care le are la îndemână procurorul. Totodată, susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât persoana căreia i s-a respins, în faza de urmărire penală, o cerere de revocare a măsurii arestării preventive nu se poate adresa unei instanţe superioare, care să decidă asupra temeiniciei menţinerii stării de arest preventiv.Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori apreciază că dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală creează o inegalitate de tratament juridic prin aceea că procurorul are posibilitatea de a exercita o cale de atac împotriva unei încheieri prin care se dispune cu privire la măsurile preventive, în timp ce inculpatului îi este îngrădit dreptul de a se adresa unei instanţe superioare atunci când este nemulţumit de soluţia dată. De asemenea, instanţa consideră că dispoziţiile art. 139^1 din acelaşi cod instituie şi o inegalitate de tratament juridic între un inculpat arestat preventiv şi o persoană împotriva căreia s-a pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă, aceasta din urmă având posibilitatea de a sesiza instanţa în mod direct şi nemijlocit, în vederea expertizării medico-legale şi a constatării stării de sănătate a acesteia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconsti-tuţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul acesteia.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 139^1 şi ale art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale, nefiind de natură să îngrădească accesul liber la justiţie şi aplicându-se tuturor persoanelor, fără discriminări sau privilegii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 139^1 şi ale art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 139^1 : "În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii.";– Art. 140^3 alin. 1 teza finală: "[…] Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste dispoziţii de lege contravin textelor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodată, susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 5 paragraful 4 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la libertate şi la siguranţă, respectiv dreptul la un recurs efectiv.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:I. Prevederile art. 139^1 din Codul de procedură penală au ca finalitate ocrotirea sănătăţii persoanei deţinute, care poate fi tratată în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice, în măsura în care nu poate fi tratată în cea a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. O asemenea soluţie legislativă are şi rolul de a elimina posibilitatea revocării măsurii arestării preventive pe motive medicale, precum şi de a decongestiona rolul instanţelor de judecată.De altfel, în măsura în care există posibilitatea efectuării tratamentului atât în cadrul sistemului penitenciar, cât şi în cel al Ministerului Sănătăţii Publice, este lipsită de utilitate revocarea arestării preventive, o asemenea măsură putând avea şi repercusiuni serioase asupra desfăşurării urmăririi penale. Mai mult, la luarea măsurilor preventive, instanţa de judecată este datoare să aplice, din oficiu, prevederile art. 136 alin. 8 din Codul de procedură penală, în sensul că la luarea măsurii trebuie să aibă în vedere starea de sănătate a inculpatului.În ipoteza textului de lege criticat urmărirea penală se poate desfăşura în bune condiţii şi cu celeritate, fără a se afecta drepturile procesuale ale persoanei deţinute, iar în cazul în care, în mod nejustificat, administraţia locului de deţinere refuză efectuarea tratamentului, actul emis de aceasta, fiind tot unul administrativ, poate fi atacat în justiţie.Astfel, Curtea constată că prevederile art. 139^1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale.II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai format obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea respingând excepţia ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, Curtea a statuat următoarele: „Faptul că încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că ea poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.”De altfel, dublul grad de jurisdicţie se impune numai în ipoteza prevăzută de art. 2 paragraful 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la dreptul oricărei persoane "declarată vinovată de o infracţiune" de a cere "examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară", deci la dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care se constată vinovăţia penală a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs împotriva încheierilor privind măsurile preventive. De asemenea, nici art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu impune dublul grad de jurisdicţie.În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că acest text convenţional presupune existenţa posibilităţii efective de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de Convenţie (Cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) şi, în consecinţă, "nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac".Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală nu încalcă textele constituţionale invocate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139^1 şi ale art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Mureşan în Dosarul nr. 9.040/117/2006 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește