Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 12 iulie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Smaranda Dobrescu în Dosarul nr. 46.143/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.199D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 46.143/3/2010, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.Excepţia a fost ridicată de Smaranda Dobrescu cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că textele de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât fac o diferenţă nejustificată de tratament între parlamentari şi magistraţi sub aspectul acordării dreptului la pensie de serviciu. În acest sens, arată că şi parlamentarii sunt ţinuţi de o serie de incompatibilităţi, asemănător magistraţilor, astfel că ar trebui să beneficieze de pensie de serviciu aşa cum beneficiază şi aceştia din urmă. În acelaşi timp, dispoziţiile de lege criticate aduc atingere principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, întrucât afectează drepturi câştigate în temeiul unor reglementări anterioare. De asemenea, este încălcat şi principiul "neatingerii drepturilor câştigate". Astfel, arată că dreptul la pensie este câştigat la momentul deciziei de pensionare. În sfârşit, susţine că Statutul deputaţilor şi senatorilor se reglementează prin lege organică, iar Guvernul nu avea drept de iniţiativă legislativă într-un domeniu în care doar Parlamentul României putea să legifereze printr-o procedură specială şi extraordinară. Pe de altă parte, fiind de natură organică, modificarea Statutului trebuie să se facă cu cel puţin 236 de voturi. Or, Legea nr. 119/2010, asupra căreia Guvernul şi-a asumat răspunderea, a fost promovată prin respingerea moţiunii de cenzură, care nu a întrunit numărul de 236 de voturi. În acelaşi timp, asumarea răspunderii Guvernului nu se poate face asupra mai multor proiecte de legi, astfel că se încalcă art. 114 alin. (1) din Constituţie.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că diferenţa de tratament juridic criticată de autorul excepţiei este contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1, art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, dispoziţii potrivit cărora:– Art. 1: "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:a) pensiile militare de stat; … b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor; … c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; … d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular; … e) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari; … f) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor; … g) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă; … h) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi."; … – Art. 3: "(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. … (3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului."; … – Art. 4: "(1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează:a) într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b); … b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h). … (2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz.” … Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile şi art. 65 alin. (2) referitor la situaţiile când Camerele Parlamentului îşi desfăşoară activitatea în şedinţă comună şi art. 69-72 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. De asemenea, invocă încălcarea art. 41 din Constituţie, având în vedere, în realitate, dispoziţiile art. 44, referitor la dreptul de proprietate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că unele dintre aspectele invocate de autorul acesteia au mai fost examinate de Curtea Constituţională cu prilejul examinării conformităţii prevederilor Legii nr. 119/2010 cu dispoziţiile Legii fundamentale.Astfel, referindu-se la diferenţa de tratament juridic instituită de lege între magistraţi şi parlamentari sub aspectul dreptului de a beneficia de pensia de serviciu, Curtea, prin Decizia nr. 1.579 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 17 ianuarie 2012, a arătat că existenţa unor interdicţii sau incompatibilităţi asemănătoare nu este de natură să pună un semn de egalitate între activitatea şi statutul magistraţilor în raport cu cele ale parlamentarilor. În timp ce magistratul, aflat în exerciţiul profesiei sale, dedicată înfăptuirii justiţiei, este ţinut de o serie de obligaţii care asigură imparţialitatea actului de justiţie, ca o trăsătură definitorie a acestuia, interdicţii care se întind pe întreaga carieră în justiţie, parlamentarul, chemat să reprezinte poporul în cadrul autorităţii legiuitoare, este ţinut numai pe perioada exercitării mandatului de anumite interdicţii care urmăresc asigurarea unui vot cât mai ferit de influenţa unor interese personale. În acest din urmă caz însă nu se poate vorbi de o imparţialitate absolută, aşa cum se cere în justiţie, amprenta politică fiind de esenţa opţiunii votului parlamentar”.De asemenea, Curtea a constatat că însăşi afirmaţia potrivit căreia magistraţii şi parlamentarii se supun unui statut asemănător este infirmată de dispoziţiile art. 71 alin. (2) din Constituţie.În concluzie, a reţinut că, deşi cele constatate cu privire la statutul şi activitatea parlamentarilor au reprezentat şi pot reprezenta în viitor temeiuri ale acordării unei pensii de serviciu, aceste temeiuri sunt diferite de cele reţinute cu privire la magistraţi prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 şi care au determinat acordarea în continuare a pensiilor de serviciu.Referitor la criticile privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, dar şi a unor drepturi câştigate, Curtea, prin aceeaşi decizie, a arătat că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială". Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, "ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia". Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială "nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita".Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Autorul excepţiei invocă însă şi critici noi de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 raportate la prevederile art. 65 alin. (2), art. 69-72 şi art. 114 alin. (1) din Constituţie. Aceste critici pun în discuţie constituţionalitatea extrinsecă a legii amintite şi nu au mai fost analizate de Curtea Constituţională.Astfel, autorul excepţiei arată, pe de o parte, că Legea nr. 119/2010, cuprinzând reglementări ce afectează statutul parlamentarilor, nu putea fi adoptată prin procedura prevăzută de art. 114 din Constituţie, iar, pe de altă parte, că, potrivit acestui articol constituţional, Guvernul nu-şi putea asuma răspunderea pentru mai multe proiecte de legi.Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, Curtea a arătat că dispoziţiile constituţionale referitoare la angajarea răspunderii Guvernului nu disting cu privire la natura proiectului de lege, astfel că el poate fi de natura legilor organice sau a legilor ordinare, cu excluderea legii constituţionale de revizuire a Constituţiei, pentru care există o procedură specială, în cadrul căreia Guvernul nu poate avea calitatea de iniţiator. Prin urmare, Curtea a reţinut că adăugarea unei alte restricţii nu poate avea decât semnificaţia modificării textului constituţional amintit.De asemenea, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Curtea a arătat că „expresia «unui proiect de lege» trebuie înţeleasă în sens larg, angajarea răspunderii putându-se face şi cu privire la două sau mai multe proiecte de lege sau la un pachet de asemenea proiecte, care pot fi simple ori complexe, singura cerinţă impusă de textul constituţional fiind cea referitoare la specia ori clasa actelor asupra cărora Guvernul îşi poate angaja răspunderea, adică un program, o declaraţie de politică generală ori un proiect de lege”.Având în vedere cele arătate, Curtea apreciază că susţinerile autorului excepţiei privind încălcarea dispoziţiilor art. 65 alin. (2), art. 69-72 şi art. 114 alin. (1) din Constituţie sunt lipsite de temei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,*1)__________*1) A se vedea opinia separată de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Smaranda Dobrescu în Dosarul nr. 46.143/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea________