DECIZIE nr. 424 din 10 aprilie 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 23/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 12 mai 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 583 07/06/2007
ActulREFERIRE LADECIZIE 400 24/04/2007
ActulREFERIRE LALEGE 224 01/06/2006
ActulREFERIRE LALEGE 302 28/06/2004
ActulREFERIRE LALEGE 302 28/06/2004 ART. 4
ActulREFERIRE LALEGE 302 28/06/2004 ART. 7
ActulREFERIRE LALEGE 302 28/06/2004 ART. 91
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 302 28/06/2004 ART. 85
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 302 28/06/2004 ART. 89
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 302 28/06/2004 ART. 90
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 14
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 156
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85, ale art. 89 şi ale art. 90 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85, 89 şi 90 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală , excepţie ridicată de Eugen Livezeanu în Dosarul nr. 291/54/2008 al Curţii de Apel Craiova – Secţia penală.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse de apărătorul autorului excepţiei de neconstituţionalitate prin care solicită acordarea unui termen de judecată, fiind în imposibilitate de prezentare din motive medicale. Anexează în acest sens o copie a adeverinţei medicale.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare, datorită termenelor scurte din cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare. De asemenea, arată că nu există împuternicirea avocaţială la dosar.Curtea, deliberând, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborate cu cele ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare a cauzei.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 291/54/2008, Curtea de Apel Craiova – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85, 89 şi 90 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Eugen Livezeanu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect executarea unui mandat european de arestare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu definesc exact conţinutul infracţiunilor la care se referă, nu se încadrează în cazurile în care, potrivit Constituţiei, arestarea este admisibilă şi nu asigură exercitarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare.Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât persoana solicitată are la îndemână o serie de garanţii procesuale de natură să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare: posibilitatea invocării unor motive obligatorii de refuz al executării; audierea persoanei arestate; posibilitatea de a formula recurs împotriva hotărârii cu privire la executarea mandatului de arestare etc. Judecătorul român hotărăşte asupra arestării persoanei solicitate, în temeiul legii, numai după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, dar nu se pronunţă cu privire la temeinicia urmăririi sau condamnării dispuse de autoritatea străină ori asupra oportunităţii arestării.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 85, 89 şi 90 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, modificate prin Legea nr. 224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006.Dispoziţiile criticate au în prezent următorul cuprins:– Art. 85: Fapte care dau loc la predare"(1) În cazul în care mandatul european de arestare a fost emis pentru una dintre faptele enumerate mai jos, indiferent de denumirea infracţiunii în statul membru emitent, şi care este sancţionată în statul membru emitent cu închisoarea sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate pe o perioadă de minimum 3 ani, predarea se va acorda chiar dacă nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări:1. participare la un grup criminal organizat;2. terorism;3. trafic de persoane;4. exploatare sexuală a copiilor şi pornografie infantilă;5. trafic ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;6. trafic ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;7. corupţie;8. fraudă, incluzând cea împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene, în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;9. spălare a produselor infracţiunii;10. contrafacere de monedă, inclusiv a monedei euro;11. fapte legate de criminalitatea informatică;12. fapte privind mediul înconjurător, inclusiv traficul cu specii de animale şi vegetale pe cale de dispariţie;13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;14. omor şi vătămare corporală gravă;15. trafic ilicit de organe şi ţesuturi umane;16. lipsire de libertate în mod ilegal, răpire şi luare de ostatici;17. rasism şi xenofobie;18. furt organizat sau armat;19. trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;20. înşelăciune;21. deturnare de fonduri;22. contrafacere şi piraterie de bunuri;23. falsificare de acte oficiale şi uz de acte oficiale falsificate;24. falsificare de mijloace de plată;25. trafic ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;26. trafic ilicit de materiale nucleare sau radioactive;27. trafic de vehicule furate;28. viol;29. incendiere cu intenţie;30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;31. sechestrare ilegală de nave şi aeronave;32. sabotaj.(2) Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), predarea poate fi subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.";– Art. 89: Arestarea persoanei solicitate"(1) În termen de cel mult 24 de ore de la reţinere, persoana solicitată este prezentată instanţei competente.(2) Instanţa informează persoana solicitată asupra existenţei unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conţinutului acestuia, asupra posibilităţii de a consimţi la predarea către statul membru emitent, precum şi cu privire la drepturile sale procesuale.(3) Instanţa dispune arestarea persoanei solicitate prin încheiere motivată.(4) Persoana arestată este depusă în arest.(5) Instanţa comunică autorităţii judiciare emitente arestarea persoanei solicitate.";– Art. 90: Audierea persoanei arestate"(1) Instanţa procedează la audierea persoanei solicitate în termen de cel mult 48 de ore de la arestarea acesteia.(2) Persoana arestată va fi întrebată, mai întâi, asupra consimţământului la predare.(3) Instanţa se asigură că persoana arestată a consimţit voluntar la predare şi în deplină cunoştinţă de cauză, cunoscând consecinţele juridice ale consimţământului, în special caracterul irevocabil al acestuia. În acelaşi fel procedează şi în cazul renunţării la efectele regulii specialităţii.(4) Dacă persoana arestată consimte la predare, se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de persoana solicitată, membrii completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public şi de grefier. În acelaşi proces-verbal se consemnează, dacă este cazul, şi renunţarea la drepturile conferite de regula specialităţii.(5) Dacă persoana arestată nu consimte la predare, instanţa procedează la audierea acesteia.(6) Opoziţia persoanei solicitate la predare se poate baza numai pe existenţa unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.(7) Instanţa poate fixa, cu respectarea termenelor maxime prevăzute la art. 95, un termen pentru administrarea probelor propuse de persoana arestată sau de procuror ori pentru transmiterea unor informaţii suplimentare de către autoritatea judiciară emitentă, cu privire la cauzele de refuz sau de condiţionare a predării.(8) Procurorul pune concluzii în toate cazurile.(9) În cursul procedurii, instanţa, ascultând şi concluziile procurorului, dispune, la fiecare 30 de zile, prin încheiere, asupra menţinerii măsurii arestării sau punerii în libertate a persoanei solicitate, în acest din urmă caz luând toate măsurile necesare pentru a evita fuga persoanei solicitate, inclusiv a măsurilor preventive prevăzute de lege.(10) În scopul luării unei decizii potrivit alineatului precedent, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare."Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 privind libertatea individuală şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 89 din Legea nr. 302/2004 prin Decizia nr. 400/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007, statuând că, în esenţă, dispoziţiile de lege criticate vizează punerea în executare a mandatului european de arestare, care, conform art. 4 şi 7 din Legea nr. 302/2004, se duce la îndeplinire potrivit dreptului procesual intern român, cu condiţia respectării preeminenţei dreptului internaţional, interesând cu precădere cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Aşa fiind, nu poate fi pus semnul egalităţii între privarea de libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare şi cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul român în condiţiile Codului de procedură penală.De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia art. 89 din Legea nr. 302/2004 contravine principiului egalităţii în drepturi, liberului acces la justiţie, care implică şi dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptului referitor la libertatea individuală, deoarece textul se aplică fără niciun fel de discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale. Totodată, măsura arestării provizorii dispusă în vederea predării către un stat membru al Uniunii Europene constituie o măsură privativă de libertate temporară, dispusă în acord cu art. 23 alin. (2) din Constituţia României, care satisface pe deplin exigenţele constituţionale prevăzute de art. 21, partea având la îndemână toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil, sens în care enumerăm cu titlu peremptoriu posibilitatea invocării unor motive obligatorii de refuz al executării, ascultarea persoanei arestate, existenţa posibilităţii de a formula recurs împotriva hotărârii referitoare la arestare etc.Cu privire la dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 583/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 25 iunie 2007, statuând că textul nu conţine nicio dispoziţie care să contravină dreptului la apărare sau libertăţii individuale. De altfel, art. 91 alin. (2) din legea criticată consacră în mod expres dreptul persoanei arestate de a fi asistată de un apărător ales sau numit din oficiu.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Referitor la dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, Curtea constată că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate a acestora se referă la aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de judecată, ceea ce nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85, ale art. 89 şi ale art. 90 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Eugen Livezeanu în Dosarul nr. 291/54/2008 al Curţii de Apel Craiova – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x