DECIZIE nr. 423 din 10 mai 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorMarinela Mincă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Juhos Valentin Francisc în Dosarul nr. 3.120/62/2006 al Tribunalului Braşov – Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent informează completul de judecată că, la dosar, autorul excepţiei a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că principiul egalităţii în faţa legii nu presupune un tratament juridic identic pentru persoane care se află în situaţii diferite. Totodată, mai arată că la adoptarea textului de lege criticat a fost avută în vedere condiţia psihofizică specială a femeii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.120/62/2006, Tribunalul Braşov – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Juhos Valentin Francisc într-o cauză ce priveşte soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei Judecătoriei Braşov prin care a fost respinsă cererea sa de liberare condiţionată în baza art. 60 alin. 2 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor art. 21 alin. (3) teza întâi şi ale art. 53 din Constituţie, ale art. 6 paragraful 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal restrânge dreptul la liberare condiţionată al condamnaţilor bărbaţi şi instituie o discriminare a acestora faţă de condamnatele femei, având la bază un criteriu exclusiv sexual.Totodată, mai arată că în cauza Schuler-Zgraggen împotriva Elveţiei (1993), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aplicarea unui regim diferenţiat pe criteriu sexual este contrară prevederilor art. 14 din Convenţie, mai ales că "progresul către egalitatea sexelor este un scop important al statelor membre ale Consiliului Europei".Tribunalul Braşov – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără diferenţieri pe considerente arbitrare.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că excepţia trebuie analizată exclusiv prin prisma prevederilor referitoare la interdicţia discriminării, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi nu prin prisma art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie. Aceasta, deoarece art. 60 alin. 2 din Codul penal se referă strict la dispoziţiile legate de condiţiile substanţiale ale liberării condiţionate. Totodată, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o diferenţă de tratament între persoane aflate în situaţii asemănătoare este contrară convenţiei dacă nu este întemeiată pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, justificare ce presupune urmărirea unui scop legitim şi existenţa unei relaţii rezonabile de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele utilizate. Autorităţile naţionale dispun de o marjă de apreciere care poate varia în funcţie de domeniul reglementării şi de circumstanţele cauzelor respective. Diferenţa de tratament între bărbaţi şi femei este întemeiată în acest caz pe o justificare rezonabilă, respectiv dificultatea sporită pentru femeile în vârstă de peste 55 de ani de a suporta condiţiile detenţiei în raport cu bărbaţii cu vârste cuprinse între 55 şi 60 de ani.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenţă, se arată că liberarea condiţionată nu este un drept al condamnaţilor, ci o vocaţie conferită prin lege. Totodată, textul legal criticat nu încalcă art. 16 din Constituţie, întrucât nu instituie diferenţieri pe criterii arbitrare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal, având următorul conţinut: "[…] condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1."Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.De asemenea, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia înţelege să invoce în susţinerea criticii sale şi prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.Examinând excepţia, Curtea Constituţională reţine următoarele:Textul de lege criticat reglementează acordarea liberării condiţionate după criteriul vârstei condamnatului, respectiv condamnatul să fi împlinit 60 de ani dacă este bărbat sau 55 de ani dacă este femeie. De acest criteriu se ţine seama cumulativ cu următoarele condiţii: să fi executat o treime din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau jumătate în cazul închisorii mai mari de 10 ani şi să fie stăruitor în muncă, disciplinat şi să dea dovezi temeinice de îndreptare. Totodată, se ţine seama şi de antecedentele sale penale.Curtea observă că nu poate fi reţinută critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi, ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru următoarele considerente:Prin Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a statuat că "principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite".Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iulie 1968, pronunţată în cauza "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, a statuat, referitor la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că "autorităţile naţionale competente se găsesc adesea în faţa unor situaţii sau probleme a căror diversitate reclamă soluţii juridice diferite; mai mult, unele inegalităţi de drept nu urmăresc decât să corecteze anumite inegalităţi de fapt".De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut că deosebirea de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, adică atunci când nu se urmăreşte un scop legitim sau nu se păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere. (Cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).Astfel, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (Cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea Constituţională constată că prin dispoziţiile art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal legiuitorul a instituit o măsură de protecţie specială a femeilor. Această măsură este justificată obiectiv şi rezonabil în raport de situaţia şi condiţia specială a femeilor în societate, urmăreşte un scop legitim şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere, fără a fi întemeiată pe o discriminare având la bază criteriul sexual.Pe de altă parte, Curtea reţine că textul de lege criticat nu conţine norme de procedură penală, ci o normă de drept penal substanţial, şi, prin urmare, aplicarea acesteia nu poate duce la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie şi ale 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât nu a fost reţinută o restrângere a exerciţiului drepturilor invocate de autor în susţinerea excepţiei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Juhos Valentin Francisc în Dosarul nr. 3.120/62/2006 al Tribunalului Braşov – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește