Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 4 mai 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la constituţionalitatea Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
Cu adresa nr. 51/1526 din 26 martie 2007, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL 392/2006 – reexaminare în urma D.C.C. nr. 147/2007), formulată de un număr de 50 de deputaţi, şi anume: Gheorghe I. Albu, Roberta Alma C. Anastase, Nicolae N. Bara, Gheorghe G. Barbu, Cornel Ştefan C. Bardan, Iulian-Gabriel P. Bîrsan, Anca-Daniela C. Boagiu, Ionela I. Bruchental-Pop, William Gabriel S. Brânză, Daniel I. Buda, Costică N. Canacheu, Bogdan C. Cantaragiu, Alexandru A. Ciocâlteu, Anca M. Constantinescu, Radu-Cătălin Drăguş, Stelian N. Duţu, Ionesie P. Ghiorghioni, Ion I. Gonţea, Dan N. Grigore, Monica Maria C. Iacob Ridzi, Traian Constantin A. Igaş, Valentin Adrian M. Iliescu, Graţiela Denisa M. Iordache, Radu V. D. Lambrino, Dănuţ E. Liga, Mircea Man, Marian-Jean J. G. Marinescu, Laurenţiu C. Mironescu, Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Alexandru E. Mocanu, Petru P. Movilă, Dorin-Liviu D. Nistoran, Ioan C. Oltean, Aurel A. Olarean, Constantin M. Petrea, Cosmin Gabriel C. Popp, Cezar Florin Gh. Preda, Ioan Dumitru I. Puchianu, Dumitru Gh. Puzdrea, Romeo Marius Gh. Raicu, Cristian I. Rădulescu, Marius I. Rogin, Marcel Laurenţiu M. Romanescu, Gheorghe G. Sârb, Mugurel Liviu S. Sârbu, Petre Străchinaru, Valeriu I. Tabără, Horia C. Văsioiu, Augustin A. Zegrean, Cristian B. Ilie.Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2.790 din 27 martie 2007 şi constituie obiectul Dosarului nr. 402A/2007.Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. În realitate, sesizarea priveşte Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care cuprinde un articol unic, potrivit căruia: «Articolul 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 10. – Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.”»În motivarea sesizării, se arată că "legea criticată nu acordează dispoziţiile legii declarată neconstituţională cu conţinutul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 147/2007, astfel că este contrară prevederilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, care obligă Parlamentul să reexamineze dispoziţiile declarate neconstituţionale pentru punerea lor de acord cu Decizia Curţii Constituţionale.” Aşa fiind, se consideră că art. 10, în redactarea adoptată prin legea supusă controlului de constituţionalitate, încalcă şi prevederile „art. 81 şi 95 din Constituţia României pentru considerentele arătate de Curte în motivarea Deciziei nr. 147/2007„, întrucât prin intrarea sa în vigoare „s-ar ajunge la situaţia în care un preşedinte, ales în condiţiile art. 81 alin. (2) din Constituţie, să fie demis cu majoritate relativă de voturi”, putându-se ajunge la situaţia în care, „dacă la referendum participă trei cetăţeni şi doi ar vota pentru demitere, preşedintele ar fi demis.”Se mai arată că textul de lege adoptat are caracter retroactiv, fiind aşadar contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că "stabileşte o altă modalitate de demitere a Preşedintelui decât cea prevăzută de lege la data alegerii sale în funcţie" şi "astfel de modificări esenţiale nu pot interveni în timpul exercitării mandatului". Se invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 61/2007. De asemenea, se arată că, deşi prin art. 83 din Constituţie, astfel cum a fost modificat prin Legea de revizuire din 2003, durata mandatului Preşedintelui României s-a prelungit la 5 ani, această prevedere se aplică, potrivit art. 155 alin. (3) din Legea fundamentală, începând cu următorul mandat prezidenţial. În sfârşit, se apreciază că în situaţia adoptării unei legi prin care demiterea preşedintelui poate fi hotărâtă prin referendum cu o altă majoritate decât majoritatea absolută, posibilitate avută în vedere de Decizia Curţii Constituţionale nr. 147/2007, o asemenea lege „nu ar putea fi aplicabilă preşedintelui în funcţie la data adoptării, ci doar următorului mandat, pentru considerentele deja expuse”.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul de vedere exprimat, arată următoarele: art. 10 din Legea nr. 3/2000 a fost modificat în sensul celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 147/2007 şi invocarea ei de către autorii sesizării pentru susţinerea neconstituţionalităţii textului în actuala redactare „este irelevantă, întrucât decizia respectivă privea un alt text legal şi se baza pe argumentarea potrivit căreia este neconstituţional ca prin lege să se stabilească două regimuri juridice distincte pentru demiterea prin referendum a Preşedintelui României”. În continuare, se arată că, potrivit deciziei menţionate, „nimic nu împiedică legiuitorul să stabilească condiţii diferite de valabilitate a condiţiilor de organizare a unui referendum, indiferent ce obiect ar avea acesta şi, implicit, să instituie o anumită majoritate de voturi valabil exprimate, necesară pentru adoptarea unei anumite decizii printr-o procedură referendară, singura cerinţă fiind aceea ca majoritatea respectivă să fie cerută pentru toate situaţiile similare supuse consultării populare. O astfel de situaţie o poate constitui demiterea din funcţie a şefului statului printr-un referendum, indiferent care a fost majoritatea de voturi necesară pentru alegerea sa în această demnitate”. De asemenea, se arată că, în sensul aceleiaşi decizii, care nu exclude posibilitatea ca legiuitorul să opteze pentru o majoritate de voturi relativă cât priveşte demiterea Preşedintelui României, Parlamentul, prin derogare de la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, „a stabilit un regim juridic special şi unic pentru demiterea Preşedintelui României prin referendum”.În legătură cu susţinerile privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că art. 10 din legea supusă controlului de constituţionalitate "nu instituie o nouă modalitate de demitere, ci stabileşte doar o altă majoritate cerută pentru demitere, ceea ce este cu totul altceva". În plus, potrivit principiului aplicării legii în timp, dispoziţiile acesteia "devin operabile doar pentru situaţiile care ipotetic pot să apară după intrarea sa în vigoare".Guvernul, în punctul de vedere exprimat, consideră că "dispoziţiile prin care se modifică procedura de demitere a Preşedintelui României sunt retroactive, fiind similare celor constatate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 61/2007„, care statuează că „în condiţiile în care legea îşi propune să modifice statutul dobândit la data începerii mandatului, prin instituirea unui nou caz de încetare a acestuia, legea devine retroactivă”, întrucât „schimbarea procedurii de demitere a Preşedintelui României nu poate avea aplicabilitate în cursul mandatului acestuia”. În legătură cu susţinerile autorilor sesizării referitoare la încălcarea art. 147 alin. (2) din Constituţie, constând în neconcordanţa dintre legea criticată şi decizia Curţii Constituţionale, arată că, într-adevăr, „prin textul adoptat de Camera Deputaţilor se menţine neconstituţionalitatea în raport cu art. 81 din Constituţie care stabileşte procedura de demitere a Preşedintelui României”. În acest sens, apreciază că principiul legitimităţii şi reprezentativităţii trebuie respectat nu numai cu prilejul alegerii Preşedintelui, ci şi cu privire la procedura de demitere a acestuia. Or, textul de lege criticat nu pleacă de la această premisă, „ci are în vedere asigurarea simetriei juridice”, neadmisă în dreptul public, în care se aplică principiul analogiei.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată.CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, raportată la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie articolul unic al Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în legătură cu care se susţine că încalcă, în ordinea invocării lor, prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (2), art. 81, art. 95 şi art. 15 alin. (2), potrivit cărora:– Art. 147 alin. (2): "În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.";– Art. 81: "(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. … (3) În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. … (4) Nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive." … – Art. 95: "(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. … (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui."; … – Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."Curtea Constituţională, examinând conţinutul sesizării şi prevederile legii supuse controlului de constituţionalitate, în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate, constată că niciuna dintre obiecţiunile de neconstituţionalitate nu este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:În legătură cu critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, datorită nepunerii de acord cu decizia Curţii Constituţionale a legii declarate ca fiind neconstituţională şi reexaminată, Curtea constată că prin Decizia nr. 147 din 21 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, a fost declarată neconstituţională „Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului”. În acea decizie Curtea a reţinut că legea „este neconstituţională în ansamblul său, având în vedere că pct. 1 şi pct. 2 analizate epuizează cuprinsul normativ al articolului său unic”.Potrivit prevederilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, "În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale". Cele două Camere ale Parlamentului au dat curs acestor prevederi constituţionale.Astfel, primul punct al articolului unic al legii care, prin completarea art. 5 cu un nou alineat, reglementa anumite interdicţii privind organizarea în timp a referendumului a fost eliminat în urma reexaminării.Cel de al doilea punct, modificând art. 10 din Legea nr. 3/2000, stabilea o majoritate diferenţiată de voturi pentru demiterea Preşedintelui României, în raport cu majoritatea de voturi cu care a fost ales. Această reglementare a fost declarată ca fiind neconstituţională, întrucât statutul juridic al Preşedintelui României este identic, indiferent dacă a fost ales în primul sau în cel de al doilea tur de scrutin.Curtea Constituţională a precizat, însă, că "nu exclude posibilitatea ca legiuitorul să opteze pentru o majoritate de voturi relativă pentru demiterea Preşedintelui României în toate cele trei situaţii".În urma reexaminării legii, motivul de neconstituţionalitate mai sus arătat a fost înlăturat printr-o nouă redactare a art. 10, în care se prevede, pentru toate situaţiile, o singură majoritate de voturi prin care Preşedintele României poate fi demis, dacă s-a întrunit "majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum".În raport cu motivele de neconstituţionalitate reţinute şi cu precizarea făcută în Decizia nr. 147/2007, Curtea constată că noua redactare a art. 10 din Legea nr. 3/2000 este în concordanţă cu decizia sa anterioară.Curtea constată, de asemenea, că legea supusă controlului de constituţionalitate nu conţine nicio dispoziţie cu privire la data de la care urmează să între în vigoare şi la perioada de timp în care urmează să fie aplicată. În aceste condiţii, potrivit regulii generale prevăzute de art. 78 din Constituţie, legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial. În consecinţă, dispoziţiile legii examinate îşi vor produce efecte, în condiţiile prevăzute de Constituţie, imediat după intrarea sa în vigoare.Curtea Constituţională nu poate primi nici critica referitoare la retroactivitatea legii examinate, deoarece obiectul acesteia îl constituie procedura referendumului, iar normele de procedură, care sunt de imediată aplicare, nu produc efecte asupra unor situaţii juridice anterioare, ci numai asupra celor care se derulează după intrarea în vigoare a legii.În această ordine de idei, Curtea observă că modificarea iniţială a Legii nr. 3/2000 s-a adoptat de Parlament la începutul lunii februarie 2007, Curtea Constituţională fiind sesizată pentru controlul constituţionalităţii ei la 12 februarie 2007, când nu se înregistrase la Parlament propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Chiar şi forma actuală a legii de modificare a fost adoptată, la 21 martie 2007, înainte ca Parlamentul să fi hotărât suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, prin hotărârea din 20 aprilie 2007, când s-a cunoscut că va trebui organizat referendumul pentru demiterea Preşedintelui României.Curtea constată că, în sensul prevederilor art. 95 alin. (3) din Constituţie, referendumul organizat pentru demiterea Preşedintelui României reprezintă un act unic de manifestare a voinţei populare, care nu poate fi repetat în cadrul aceleiaşi proceduri, indiferent de rezultatul său.În condiţiile noii reglementări privitoare la demiterea Preşedintelui României, valabilitatea referendumului nu mai este condiţionată de participarea majorităţii persoanelor înscrise pe listele electorale.În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 şi al art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constată că Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 3 mai 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu*OPINIE CONCURENTĂFără a contesta temeinicia deciziei Curţii Constituţionale privind constatarea constituţionalităţii Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, dorim să ne exprimăm prin prezenta opinie concurentă părerea diferită cu privire la înţelesul şi efectele juridice ale noului text al art. 10 pe planul evaluării şi confirmării rezultatelor unui referendum organizat pentru demiterea Preşedintelui României. După părerea noastră din conţinutul textului de lege supus controlului de constituţionalitate nu rezultă că referendumul ar putea fi considerat ca fiind valabil fără nicio condiţie legată de numărul cetăţenilor cu drept de vot participanţi la acesta.În textul modificat al art. 10 din Legea nr. 3/2000 se face precizarea că „prin derogare de la art. 5 alin. (2)”. Considerăm că această precizare este inutilă şi ineficientă, întrucât, în realitate, noul text de lege nu conţine nicio derogare, art. 5 alin. (2) şi art. 10 reglementând chestiuni diferite. Art. 5 alin. (2) stabileşte condiţia de valabilitate a oricărui referendum, respectiv ca la acesta să participe „cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”.Noul text al art. 10 nu conţine nicio dispoziţie cu privire la condiţiile de valabilitate, în mod special, ale referendumului organizat pentru demiterea Preşedintelui României, ci vizează doar rezultatul referendumului, precizând că "demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum".Din coroborarea acestor reglementări legale rezultă că Preşedintele României poate fi declarat demis numai în urma unui referendum valabil în sensul dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi în cadrul căruia majoritatea voturilor valabil exprimate de participanţi sunt pentru aprobarea demiterii, în sensul art. 10.Aceleaşi condiţii de valabilitate şi aceeaşi majoritate de voturi sunt cerute şi pentru rezultatul favorabil al referendumului organizat pentru aprobarea legii de revizuire a Constituţiei ori pentru exprimarea voinţei poporului cu privire la probleme de interes naţional.Includerea în textul art. 10 a sintagmei "prin derogarea de la art. 5 alin. (2)", inutilă şi fără niciun efect juridic, nu face ca textul respectiv să fie contrar vreunei prevederi constituţionale. Posibilitatea demiterii Preşedintelui României prin votul majorităţii cetăţenilor participanţi la referendum, indiferent cât de infimă ar fi această participare, ar însemna o gravă nesocotire a voinţei cetăţenilor prin al căror vot a fost ales preşedintele.Considerăm utilă şi precizarea că, în sensul prevederilor art. 95 alin. (3) din Constituţie, referendumul organizat pentru demiterea Preşedintelui României reprezintă un act unic de manifestare a voinţei populare, care nu poate fi repetat în cadrul aceleiaşi proceduri, indiferent de rezultatul său.JUDECĂTORKOZSOKAR GABOR––––