Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 191 din 23 august 1995
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Notă …
*) Definitivă prin nerecurare.Antonie Iorgovan – preşedinteIoan Muraru – judecătorMiklos Fazakas – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Radu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 17/1994 invocată de Cooperativa "Igiena" Cluj în Dosarul nr. 5.719/1994, aflat pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia civilă şi de contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 29 martie 1995, în prezenta părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, pronunţarea amânându-se pentru 5 aprilie 1995 şi apoi pentru 12 aprilie 1995.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin sentinta civilă nr. 6.415 din 9 iunie 1994, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acţiunea formulată de reclamanta Biserica Ortodoxa Română "Schimbarea la Faţa" împotriva piritei Cooperativa "Igiena" Cluj şi a dispus evacuarea acesteia din spaţiul locativ pe care îl ocupa cu destinaţia de atelier cosmetic.Împotriva acestei sentinţe pirita a formulat apel, invocind ca motiv neaplicarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 1 şi art. 4 din Legea nr. 17/1994, potrivit cărora contractele de locaţiune sunt prelungite de drept pe o perioadă de 5 ani de la apariţia legii, dispoziţii ce sunt aplicabile şi litigiilor având ca obiect evacuarea chiriaşilor pentru lipsa de titlu. La termenul de judecată din 19 octombrie 1994, în faţa Tribunalului Cluj, pirita a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 17/1994, susţinând ca acestea sunt "discriminatorii prin omisiune", deoarece, nemenţionând şi unităţile cooperatiste, ar defavoriza Cooperativa "Igiena" Cluj, putindu-se interpreta ca ar fi exceptată de la prevederile acestui text.Prin încheierea din aceeaşi dată, Tribunalul Cluj a sesizat Curtea Constituţională, exprimindu-şi opinia în sensul că excepţia este nefondata, aratind pe larg ca în aceasta privinta Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 30 din 6 aprilie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 18 aprilie 1994.În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere primit de la Guvern se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, reţinându-se ca, spre deosebire de legile anterioare, prin care s-a dispus prelungirea contractelor de închiriere numai pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, Legea nr. 17/1994 a reglementat prelungirea, de drept, şi pentru suprafeţele locative folosite de către aşezămintele social-culturale şi de învăţământ, de partide politice, sindicate şi alte organizaţii neguvernamentale.Se menţionează, totodată, ca aceasta enumerare este limitativa şi de stricta interpretare şi se referă numai la persoanele juridice care nu au scop lucrativ.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctul lor de vedere.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul prezentat de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale procurorului, prezentate în şedinţa publică din 29 martie 1994, şi vazind dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 17/1994, ale art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în cauza fiind vorba de o lege ulterioară adoptării Constituţiei.Art. 1 din Legea nr. 17/1994 prevede: "Contractele de închiriere, indiferent de proprietar, privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, supuse normarii şi închirierii conform Legii nr. 5/1973, precum şi cele folosite de către aşezăminte social-culturale şi de învăţământ, de partide politice, sindicate şi alte organizaţii neguvernamentale, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a acestei legi, se prelungesc de drept pe o perioadă de 5 ani, în aceleaşi condiţii".În motivarea excepţiei se susţine ca aceasta dispoziţie legală este neconstitutionala prin aceea ca în categoria persoanelor juridice enumerate de text nu sunt cuprinse şi organizaţiile cooperatiste. În sprijinul acestei afirmaţii se invoca o adresa a Comisiei senatoriale pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului, în care se precizează ca în discutiile din Senat s-a apreciat ca sintagma "organizaţii neguvernamentale" din art. 1 s-ar referi şi la organizaţiile cooperatiste.Totodată, pirita, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, nu face decît sa califice textul ca "discriminatoriu prin omisiune", fără a preciza în raport cu care text din Constituţie art. 1 din Legea nr. 17/1994 este neconstitutional.Motivele invocate de Cooperativa "Igiena" Cluj sunt neintemeiate.Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 17/1994, prin raportare la art. 41 şi art. 145 din Constituţie, prin Decizia nr. 30 din 6 aprilie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 18 aprilie 1994, Curtea Constituţională a decis ca aceste prevederi legale sunt constituţionale. Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Curtea a reţinut ca prelungirea termenului de validitate a contractelor de închiriere "nu atinge cu nimic dreptul de dispoziţie al proprietarului. Închirierea este în dreptul civil un simplu act de administrare, care nu afectează atributul dispoziţiei. Proprietarul îşi conserva intact dreptul sau de proprietate, beneficiază de toate drepturile ce decurg şi este ţinut de toate obligaţiile ce îi revin".În speta, se susţine ca art. 1 din Legea nr. 17/1994 este neconstitutional, deoarece printre persoanele juridice enumerate nu sunt cuprinse şi organizaţiile cooperatiste. Curtea Constituţională constata ca acesta nu este un motiv de natura a determina schimbarea practicii sale.Referitor la persoanele juridice la care face referire textul, Curtea Constituţională constata ca enumerarea din art. 1 este limitativa şi deci de stricta interpretare, ea cuprinzând numai persoane juridice care nu au scop lucrativ, ceea ce reliefeaza intenţia legiuitorului de a fixa sfera aplicării prelungirii de drept a contractelor de închiriere. Totodată, este de observat ca adresa comisiei senatoriale nu priveşte constituţionalitatea textului, ci o explicaţie, o interpretare, desigur, neobligatorie.Faţa de cele arătate, potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. A. c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiD E C I D E:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 17/1994, invocată de Cooperativa "Igiena" Cluj în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 5.719/1994 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă şi de contencios administrativ.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată azi, 12 aprilie 1995.PREŞEDINTE,prof.univ.dr. ANTONIE IORGOVANMagistrat-asistent,Gabriela Radu–––––––