DECIZIE nr. 417 din 14 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 şi ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 şi ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Grigore Tomescu în Dosarul nr. 4.414/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.La apelul nominal a răspuns Ministerul Apărării Naţionale prin consilier juridic, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul părţii prezente solicită Curţii respingerea excepţiei, apreciind motivele invocate de autorul excepţiei ca fiind lipsite de temei juridic.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, susţinând că textele de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât art. 504 alin. 3 şi art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală instituie tocmai normele procesuale necesare exercitării dreptului la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 18 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.414/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 şi ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Grigore Tomescu într-un litigiu al cărui obiect îl constituie acţiunea în pretenţii pentru repararea pagubelor suferite de autorul excepţiei ca urmare a arestării preventive, nedrepte.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 alin. (1), referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin care se instituie un termen de prescripţie referitor la introducerea acţiunii pentru repararea pagubei, sunt neconstituţionale.Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a penală consideră că excepţia este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 504 alin. 3 şi, pe cale de consecinţă, cele ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21 şi art. 20 alin. (1) din Constituţie, republicată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu prevederile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate prin excepţia de neconstituţionalitate, deoarece prevederile art. 504 din Codul de procedură penală sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora legiuitorul stabileşte regulile privind procedura de judecată. Astfel, prevederile art. 504 alin. 3 nu îngrădesc liberul acces la justiţie, ci instituie tocmai normele procesuale necesare exercitării acestui drept, fără a realiza vreo discriminare întemeiată pe vreunul din criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie, republicată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, Guvernul arată că instituirea prin lege a unui termen de prescripţie este în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2).Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 504 alin. 3 şi ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală nu conţin dispoziţii contrare dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. 3 şi ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală faţă de dispoziţiile art. 20 din Constituţie, republicată, Avocatul Poporului menţionează că acestea nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 504 alin. 3 şi ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 504 alin. 3 (Cazuri care dau dreptul la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal): "Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)." ;– Art. 506 alin. 2 (Acţiunea pentru repararea pagubei): "Acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi din Constituţie:– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile." ; … – Art. 21 alin. (1): "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime." ;– Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." … De asemenea, autorul excepţiei susţine încălcarea prin textele de lege criticate şi a dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.Dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală reglementează cazurile care dau dreptul la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal. Aceste cazuri pot fi dovedite prin actele de procedură prevăzute în alin. 3 al art. 504, şi anume: prin ordonanţa procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).Curtea constată că aceste prevederi legale sunt o concretizare a principiului constituţional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constituţie, conform căruia "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii […]". Pe cale de consecinţă, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în condiţiile legii, motiv pentru care este constituţională reglementarea condiţiilor în care se face angajarea răspunderii statului pentru plata despăgubirilor cuvenite.De asemenea, Curtea constată că textele de lege menţionate nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiţie, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.Reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea libertăţii individuale nu este de natură a limita accesul liber la justiţie a acelor persoane care nu se regăsesc în unul dintre cazurile enumerate în art. 504 alin. 3, acestea având posibilitatea de a-şi valorifica dreptul în justiţie pe alte căi legale. Orice persoană interesată se poate adresa justiţiei, dar în condiţiile legii şi urmând procedura prevăzută de lege.Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2). De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii – 1985). Astfel, acest drept care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitări sau condiţionări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei sau alte norme cuprinse în Constituţia României, în pacte ori tratate internaţionale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate, prin măsuri ilegale de deţinere, de a porni acţiune în repararea pagubei, şi nici un termen limită în care acest drept poate fi exercitat. Art. 52 alin. (3) teza a doua din Constituţie, republicată, prin expresia "condiţiile legii", lasă la opţiunea legiuitorului stabilirea condiţiilor procedurale în care dreptul la reparaţii poate fi exercitat. Aceeaşi idee se regăseşte şi în dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori potrivit practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte". Termenul de 18 luni, prevăzut la art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune, rezonabil, care asigură condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale.Analizând critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, republicată, se constată că stabilirea cazurilor de reparare a pagubei (art. 504 din Codul de procedură penală), precum şi regulile de sesizare a instanţei de judecată (art. 506 din Codul de procedură penală) nu încalcă aceste dispoziţii constituţionale, deoarece art. 53 este aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 şi ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Grigore Tomescu în Dosarul nr. 4.414/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește