Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1.012 din 3 noiembrie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1, 304 şi 327 din Codul de procedură penală
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1, 304 şi 327 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Glogogeanu în Dosarul nr. 1.057/P/2004 al Tribunalului Dolj – Secţia penală.La apelul nominal răspunde partea Daniel Rizea, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Partea prezentă solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibilă, întrucât autorul acesteia nu a motivat-o, încălcând astfel dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea nr. 28 bis din 15 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.057/P/2004, Tribunalul Dolj – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1, 304 şi 327 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Pavel Glogogeanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului promovat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 50 din 9 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Filiaşi, sentinţă prin care s-a respins, în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, plângerea recurentului-petent şi s-a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul Daniel Rizea, pronunţată prin Rezoluţia nr. 64/P/2003 şi, ulterior, menţinută prin Rezoluţia Parchetului nr. 103/II/2/2003.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură penală referitoare la înregistrarea cu mijloace tehnice, în cursul şedinţei de judecată, a afirmaţiilor, întrebărilor şi susţinerilor celor prezenţi, precum şi dispoziţiile art. 327 din Codul de procedură penală privind ascultarea martorului, expertului sau interpretului sunt neconstituţionale, întrucât "în sala de judecată nu există aparatura de înregistrare prevăzută de art. 304". De asemenea, pentru aceleaşi motive, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală privind plângerea în faţa instanţei de judecată împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată sunt neconstituţionale.Tribunalul Dolj – Secţia penală arată, fără a indica textele din Constituţie presupus încălcate, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1, 304 şi 327 din Codul de procedură penală nu este fondată "nici în raport de prevederile Constituţiei şi nici în raport de dispoziţiile art. 6 pct. 1 şi art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, neexistând o restrângere a dreptului la un proces echitabil şi a libertăţii de exprimare".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu prevederile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă, deoarece susţinerile referitoare la neregularităţile privind mijloacele tehnice prevăzute de lege pentru înregistrarea afirmaţiilor, întrebărilor şi susţinerilor celor prezenţi la termenul de judecată privesc modul de aplicare a legii, aspect ce nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii.Avocatul Poporului arată că în cauză sunt incidente prevederile din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie făcute în formă scrisă şi motivate. Prin urmare, având în vedere aceste dispoziţii imperative ale Legii nr. 47/1992, republicată, consideră că numai Curtea Constituţională poate decide asupra cadrului constituţional în care urmează să fie examinată excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1, 304 şi 327 din Codul de procedură penală, referitoare la plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, la înregistrarea cu mijloace tehnice, în cursul şedinţei de judecată, a afirmaţiilor, întrebărilor şi susţinerilor celor prezenţi, precum şi la ascultarea martorului, expertului sau interpretului.În opinia autorului excepţiei, astfel cum a fost ridicată în faţa instanţei de judecată, textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât "în sala de judecată nu există aparatura de înregistrare prevăzută de art. 304". Autorul excepţiei nu precizează însă care dispoziţii sau principii din Constituţie sunt încălcate.Examinând susţinerile autorului excepţiei, Curtea constată că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sunt neconstituţionale numai prevederile de lege „[…] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei”. Totodată, în temeiul art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, sesizările adresate Curţii trebuie motivate, iar conform art. 146 lit. d) din Legea fundamentală şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării. Aşa fiind, neindicarea de către autorul excepţiei a textelor din Constituţie cărora le contravin dispoziţiile de lege criticate constituie un motiv de respingere, întrucât excepţia ridicată nu este, în sensul Legii fundamentale, o excepţie de neconstituţionalitate. Dacă instanţa de control constituţional s-ar socoti competentă să se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui părţii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate, exercitând astfel din oficiu acest control, ceea ce este inadmisibil. În acest sens este jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, din care menţionăm Decizia nr. 360 din 30 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 13 noiembrie 2003.Pe de altă parte, faptul că "în sala de judecată nu există aparatura de înregistrare prevăzută de art. 304" este o chestiune de aplicare a legii, de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu o problemă de contencios constituţional.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1, 304 şi 327 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Glogogeanu în Dosarul nr. 1.057/P/2004 al Tribunalului Dolj – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––