DECIZIE nr. 413 din 26 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Aristotel Mihail Popa în Dosarul nr. 1.141/310/2008 al Judecătoriei Sinaia.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.141/310/2008, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Aristotel Mihail Popa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine neconstituţionalitatea textelor legale criticate "în măsura în care se interpretează că agentul constatator este îndreptăţit să aplice sancţiuni chiar şi atunci când subzistă una dintre cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei," acestea fiind constate doar de instanţa de judecată. Altfel spus, contravenientul este sancţionat şi în situaţia în care nu este răspunzător de încălcarea legii, revenindu-i însă sarcina injustă de a-şi dovedi nevinovăţia ulterior, în mod obligatoriu în cadrul unui proces. Chiar dacă, teoretic, în faţa magistratului acesta beneficiază de garanţiile unui proces echitabil, este încălcată în continuare prezumţia de nevinovăţie, aplicabilă, prin asimilare cu procedura penală, şi în domeniu contravenţional şi, în esenţa ei, chiar şi în materie civilă, aspect reţinut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile Anghel împotriva României, 2008, şi Erkner şi Hofauer, 1987. Caracterul inechitabil al procedurii instituite de art. 11 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 are aşadar două laturi principale, semnalate şi în doctrina de specialitate, şi anume: imposibilitatea agentului constatator de a verifica existenţa unor cauze justificative sau care exclud vinovăţia şi necesitatea declanşării unui proces, cu cheltuieli materiale şi de timp, în cadrul căruia, prin răsturnarea sarcinii probei şi a încălcării prezumţiei de nevinovăţie, contravenientul trebuie să îşi dovedească nevinovăţia. Aceeaşi procedură prezintă şi alte „neajunsuri”, legate de faptul că instanţa competentă este cea în a cărei rază a fost constatată fapta, precum şi citarea, în faţa aceleiaşi instanţe, a tuturor martorilor indicaţi în procesul-verbal sau a altor persoane în măsură să contribuie la rezolvarea cauzei.Judecătoria Sinaia apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. Problema stabilirii vinovăţiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancţiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil în cadrul căruia instanţa va constata existenţa cauzelor care înlătură caracterul contravenţional al faptei, după administrarea tuturor probelor necesare, utile şi concludente.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale. Faptul că sancţiunile contravenţionale se aplică de către poliţistul rutier reprezintă expresia competenţei atribuite de legiuitor, potrivit art. 1 alin. (3) şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, măsurile astfel dispuse fiind supuse controlului judecătoresc pe calea plângerii contravenţionale care, în temeiul art. 118 alin. (2) din acelaşi act normativ, suspendă executarea acestor măsuri, până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, precum şi prevederile art.109 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor au următorul conţinut:– Art. 11: "(1) Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită. (…)(5) Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de instanţa de judecată."; … – Art. 21 alin. (1): "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea."Prevederile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice au următoarea redactare:– Art. 109 alin. (1): "(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 23 alin. (11) din Constituţie, precum şi art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementări care consacră dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, atât în integralitatea sa, cât şi cu privire la texte distincte din conţinutul său.Astfel, în jurisprudenţa sa în materie, de exemplu Decizia nr. 349 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003, Curtea a conchis, pentru argumentele acolo arătate, că „Nu se poate reţine deci că se încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie, dat fiind că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesulverbal de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.” În ceea ce priveşte contestarea caracterului echitabil al procedurii contravenţionale, Curtea a mai reţinut, cu acelaşi prilej, că „şi această susţinere este nefondată, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, legea prevede posibilitatea atacării în justiţie a actului de constatare a contravenţiei şi deci examinarea cazului de către un judecător independent şi imparţial.”Tot astfel, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a arătat, în esenţă, că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 instituie, într-adevăr, anumite reguli speciale de procedură, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă, însă instanţa de judecată competentă să soluţioneze plângerea contravenţională verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat, prin administrarea tuturor probelor necesare, utile şi concludente, între care ascultarea reclamantului, a martorilor şi a organului constatator care a aplicat sancţiunea, pronunţând o hotărâre care este supusă recursului, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. Prin urmare, din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.Cele reţinute de instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa în materie, cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, se menţin şi în prezenta cauză.În plus, autorul excepţiei apreciază ca fiind contrar principiilor de drept invocate faptul că, potrivit art. 11 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de instanţa de judecată, nu şi de agentul constatator, fiind necesară introducerea unei acţiuni în justiţie pentru dovedirea nevinovăţiei contravenientului. Or, Curtea constată că acest text nu poate fi privit ca o nesocotire a dreptului la un proces echitabil sau a prezumţiei de nevinovăţie, ci, dimpotrivă, se constituie ca o garanţie a exercitării acestor drepturi şi principii, având în vedere că rolul esenţial al instanţei de judecată, caracterizată prin independenţă şi imparţialitate, este acela de aflare a adevărului, prin corecta interpretare şi aplicare a legii, şi, după caz, de stabilire a gradului de vinovăţie şi a sancţiunii corespunzătoare. Aşadar, constatarea existenţei cauzelor care înlătură caracterul contravenţional al faptei reprezintă o componentă a actului de înfăptuire a justiţiei care, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, se realizează prin instanţele judecătoreşti stabilite de lege, şi nu de organele administrative ale statului.Curtea mai constată că afirmaţiile autorului excepţiei referitoare la alte "neajunsuri" ale procedurii contravenţionale privind, de pildă, competenţa teritorială de judecată, care aparţine instanţei în a cărei rază a fost constatată fapta, şi în faţa căreia sunt citate atât părţile, cât şi martorii, nu sunt de natură să încalce prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Stabilirea competenţei teritoriale de judecată în funcţie de un anumit criteriu obiectiv reprezintă, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, atributul exclusiv al legiuitorului, şi nu poate avea consecinţe negative în planul respectării dreptului la un proces echitabil sau al prezumţiei de nevinovăţie.În sfârşit, cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, faţă de prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, în contextul argumentelor învederate mai sus.Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (5) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 109 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Aristotel Mihail Popa în Dosarul nr. 1.141/310/2008 al Judecătoriei Sinaia.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 martie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește