DECIZIE nr. 413 din 14 aprilie 2010

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 şi pct. 27, teza referitoare la funcţiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, precum şi a legii în ansamblul ei



În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, la data de 4 martie 2010, parlamentari aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor au solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2.667 din 4 martie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 518A/2010.La sesizare a fost anexată lista cuprinzând semnăturile următorilor deputaţi: Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiţă Calimente, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitrică, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcă, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gheorghe-Mirel Taloş, Ioan Timiş, Adriana Diana Tuşa, Claudiu Ţaga, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga şi Mihai Alexandru Voicu, respectiv Viorel Hrebenciuc, Ileana Cristina Dumitrache, Andrei Dolineaschi, Nicolae-Ciprian Nica, Aurel Vlădoiu, Florin-Costin Pâslaru, Rodica Nassar, Dumitru Chiriţă, Aurelia Vasile, Doina Burcău, Luminiţa Iordache, Iuliu Nosa, Cornel Itu, Silvestru Mircea Lup, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Anghel Stanciu, Mugurel Surupăceanu, Liviu-Bogdan Ciucă, Radu Eugeniu Coclici, Lucreţia Roşca, Ion Dumitru, Ion Stan, Gheorghe Ana, Marian Neacşu, Dumitru Boabeş, Victor Cristea, Adrian Solomon, Nicolae Bănicioiu, Ioan Sorin Roman, Ciprian-Florin Luca, Mădălin-Ştefan Voicu, Constantin Mazilu, Mihai Cristian Apostolache, Laurenţiu Nistor, Cornel-Cristian Resmeriţă, Filip Georgescu, Ion Burnei, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, Mircea-Gheorghe Drăghici, Ion Călin, Maria Eugenia Barna, Dorel Covaci, Tudor Panţîru, Vasile Ghiorghe Gliga, Petre Petrescu, Iulian Claudiu Manda, Valeriu Ştefan Zgonea, Eugen Bejinariu, Ioan Cindrea şi Florin Iordache.În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstituţionalitatea extrinsecă, cât şi cea intrinsecă a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se constată că autorii obiecţiei susţin încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) din Constituţie, întrucât, cu ocazia adoptării legii supuse analizei Curţii Constituţionale, au fost încălcate mai multe dispoziţii ale Regulamentului Camerei Deputaţilor. Se arată că introducerea pe ordinea de zi a comisiei raportoare a proiectului de lege în data de 1 martie 2010 a fost făcută cu nerespectarea prevederilor art. 46 lit. a) din Regulament, că ordinea de zi aprobată a fost modificată la cererea domnului deputat Ioan Oltean şi adoptată în plen în lipsă de cvorum, contrar art. 89, 90 sau art. 142 alin. (3) din Regulament, şi că unor deputaţi nu li s-a acordat cuvântul în cadrul şedinţei de plen, contrar art. 149 alin. (2) din Regulament.Totodată, se apreciază că prin "modalitatea de sesizare şi adoptare a proiectului de lege" a fost încălcat art. 75 din Constituţie, text ce consacră "principiul de dezbatere şi legiferare a celor două camere". În acest sens, se arată că în Comisia însărcinată cu adoptarea raportului au fost aduse mai multe amendamente "asupra art. 58, 62 şi 64", amendamente care "modifică condiţii, categorii, termene ce au o înrâurire majoră asupra actului normativ". În consecinţă, se apreciază că forma adoptată de Camera Deputaţilor diferă "consistent" de forma adoptată de Senat, astfel încât sunt aplicabile considerentele de principiu stabilite în Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 de către Curtea Constituţională cu referire la principiul bicameralismului.II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că, potrivit "art. 92 alin. (1^1) şi (2) din PL-x 42/2009" şi "art. 111 al proiectului de lege", cei care ocupă posturi de natură contractuală vor fi numiţi în funcţii publice de execuţie dacă îndeplinesc cerinţele "art. 54 din lege", eludându-se astfel art. 56 şi 57 din Statutul funcţionarilor publici. Într-o formulare confuză, se apreciază că "directorii-coordonatori" numiţi în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, declarată ulterior neconstituţională, ocupă, în prezent, posturi de natură contractuală care ar putea fi transformate în funcţii publice. Se arată că aceste prevederi au drept efect încadrarea unor persoane numite exclusiv pe criterii politice în funcţii publice. În acest mod, se extinde şi modalitatea dobândirii calităţii de funcţionar public, ceea ce încalcă art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1)-(3) din Constituţie.Prin adoptarea acestei legi, "directorii-coordonatori" devin, în mod automat, funcţionari publici, calitate pe care o dobândesc altfel decât oricare alt cetăţean care îşi doreşte sau care vizează să ocupe funcţii publice. De asemenea, printr-o formulare confuză, se arată că art. 90 alin. (6) din lege este contrar art. 147 alin. (4) din Constituţie, acest text fiind declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009.În fine, se arată că legea cuprinde formulări neclare, ceea ce afectează "principiul securităţii raporturilor juridice", astfel cum acesta a fost formulat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brumărescu împotriva României, 2000.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 662 din 10 martie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât modificările aduse Legii nr. 188/1999 contravin art. 16 alin. (1) şi (3), precum şi art. 53 din Constituţie. În acest sens, se arată că modificarea continuă a regimului juridic aplicabil conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, precum şi schimbarea succesivă a denumirii unor funcţii afectează stabilitatea exercitării acestora, precum şi statutul juridic al funcţionarilor publici din serviciile publice deconcentrate, ceea ce încalcă dreptul de acces la o funcţie publică şi principiul stabilităţii ce ar trebui să guverneze exercitarea funcţiilor publice. Se mai susţine că legea criticată adânceşte inegalităţile de regim juridic dintre conducătorii serviciilor publice deconcentrate şi ceilalţi funcţionari publici, prin crearea unei noi categorii de funcţii publice, şi duce la imposibilitatea reintegrării persoanelor care au ocupat aceste funcţii publice.Înfiinţarea şi desfiinţarea succesivă a unor funcţii publice care presupun atribuţii identice nu este de natură să îndeplinească dezideratul accesului în condiţii de egalitate la funcţiile publice, motiv pentru care prevederile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) şi (3), precum şi art. 53 din Constituţie.Se mai arată că, în lipsa organizării vreunui concurs, persoanele încadrate în posturi de natură contractuală care implică exercitarea unor prerogative de putere publică şi care se transformă în funcţii publice urmează să ocupe noile funcţii publice în baza unui act administrativ de numire. Astfel, aceste persoane sunt favorizate, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, în raport cu alte persoane care doresc să ocupe o funcţie publică.În fine, se consideră că legea criticată încalcă exigenţele Convenţiei europene a drepturilor omului privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice, având formulări neclare, ceea ce lipseşte norma juridică de caracterul logic şi precis.Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/1.684/E.B. din 12 martie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele motive:I. Obiecţiile de neconstituţionalitate extrinsecă vizează deficienţe care ţin de modul de aplicare a dispoziţiilor regulamentelor Parlamentului, prin urmare Curtea Constituţională nu este competentă să analizeze aceste aspecte.II. 1. Cu privire la criticile de constituţionalitate intrinsecă ce privesc prevederile art. I pct. 21, se apreciază că acestea reglementează promovarea rapidă ca modalitate de exercitare, cu caracter temporar, a unei funcţii publice de conducere sau temporar vacante. O asemenea modalitate de ocupare a unei funcţii publice este în concordanţă cu prevederile art. 56 lit. e) din Legea nr. 188/1999, care prevede că ocuparea funcţiilor publice se face şi „prin alte modalităţi prevăzute expres de prezenta lege”, precum şi cu art. 16 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia accesul la funcţiile publice se face în condiţiile legii.Din punctul de vedere prezentat, se constată că cele expuse mai sus sunt valabile şi cu privire la prevederile art. I pct. 27 din lege.Celelalte aspecte invocate de autorii sesizării cu privire la aceste texte nu constituie veritabile probleme de constituţionalitate, ci de politică legislativă în domeniul funcţiei publice, domeniu în care legiuitorul are competenţă exclusivă de legiferare.2. Referitor la critica ce priveşte lipsa de precizie şi claritate a actului normativ, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Cauza Cantoni împotriva Franţei, 1996, în care instanţa europeană a admis că, "datorită caracterului de generalitate al legilor şi în scopul evitării unei rigidităţi excesive, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, rămânând în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea şi aplicarea unei norme legale".3. Critica ce priveşte art. I pct. 18 din lege este neîntemeiată, întrucât soluţia legislativă cuprinsă în acest articol nu a fost declarată anterior neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. În aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie.În finalul punctului de vedere comunicat se apreciază că obiecţiile invocate de autorii sesizării nu constituie aspecte ce ridică veritabile probleme de neconstituţionalitate, ci de politică legislativă.Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi celor ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitateObiectul controlului de constituţionalitate astfel cum rezultă din sesizarea formulată, îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici. Totuşi, din motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta vizează atât o critică de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la modul de adoptare a legii criticate, cât şi o critică de neconstituţionalitate intrinsecă ce priveşte, în special, prevederile legale ale art. I pct. 18, 22, 23 şi pct. 27 teza referitoare la funcţiile publice de conducere. Textele legale criticate punctual au următorul cuprins:– Art. I pct. 18: "18. La articolul 90, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:«(6) În cazul funcţionarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe funcţii publice de conducere de acelaşi nivel sau, după caz, de nivel inferior, ale căror condiţii de ocupare şi experienţă profesională necesară în vederea ocupării sunt similare cu cele ale funcţiei de pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) şi (5). Autorităţile sau instituţiile publice între care se realizează transferul sunt obligate să verifice îndeplinirea condiţiei de similaritate a condiţiilor de ocupare şi a experienţei profesionale.»";– Art. I pct. 22: "22. La articolul 92, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:«(1^1) În mod excepţional, la propunerea justificată a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii există funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de către funcţionari publici sau, după caz, de funcţionari publici cu statut special, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici în condiţiile în care, din motive obiective, funcţia publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate.»";– Art. I pct. 23: "23. La articolul 92, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:«(2) Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.………………………………………………………………..(4) Dacă funcţia publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, până la data încetării suspendării din funcţia publică, a detaşării titularului funcţiei publice, până la radierea de drept a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. c) sau, după caz, în situaţia în care funcţionarul public de conducere exercită cu caracter temporar o altă funcţie publică de conducere vacantă sau temporar vacantă ori din categoria înalţilor funcţionari publici, până la expirarea perioadei pentru care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar, în condiţiile legii.»"; … – Art. I pct. 27: "27. Articolul 111 se modifică şi va avea următorul cuprins:«Art. 111. – (1) Autorităţile şi instituţiile publice care au prevăzute în statele de funcţii posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuţii dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), au obligaţia de a stabili funcţii publice în condiţiile art. 107, în termen de 30 de zile de la data constatării existenţei acestor atribuţii.(2) Funcţiile publice vacante, funcţiile publice de conducere, precum şi funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, stabilite potrivit alin. (1), se ocupă în condiţiile prezentei legi. … (3) Persoanele încadrate în posturi de natură contractuală care au fost stabilite şi avizate ca funcţii publice vor fi numite în funcţii publice de execuţie dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 54 şi condiţiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei şi gradului profesional ale funcţiei publice. … (4) Drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcţii publice în condiţiile alin. (3) se stabilesc potrivit salarizării funcţiilor publice în care au fost numite.»" … Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea, ale art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului, ale art. 64 alin. (1) privind organizarea internă a Parlamentului şi ale art. 147 alin. (1), (2) şi (4) privind deciziile Curţii Constituţionale. Totodată, sunt considerate ca fiind încălcate art. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, precum şi cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brumărescu împotriva României, 2000.Înainte de a proceda la analiza obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnată de 101 deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor.Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecă, iar pe de altă parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă a legii supuse controlului.I. 1. Raportat la critica de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea art. 64 alin. (1) din Constituţie prin demararea unor proceduri parlamentare cu nerespectarea prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, se constată următoarele:Prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, cu prilejul exercitării unui control a priori de constituţionalitate, Curtea a statuat că nu este de competenţa sa „analizarea eventualelor încălcări ale Regulamentului şedinţelor comune. Curtea Constituţională nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. Analiza Curţii este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare”.Prin Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, pronunţată într-un control a posteriori de constituţionalitate, exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a statuat că, deşi legea a fost adoptată după o procedură parlamentară discutabilă, „nu este de competenţa instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ”.Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit, în acelaşi sens, că, „potrivit art. 146 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Camerelor Parlamentului, controlul exercitat de Curte fiind un control de conformitate cu dispoziţiile Legii fundamentale. Dacă, ignorând prevederile art. 146 lit. c) din Constituţie şi pe cele ale art. 27 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai că ar pronunţa soluţii fără temei constituţional, dar ar încălca astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Camerei Deputaţilor, reglementat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind căile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, după cum şi desfăşurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotărâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie să concorde cu normele şi principiile fundamentale.Ca atare, competenţa conferită Curţii Constituţionale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentală nu poate privi decât controlul conformităţii regulamentelor Parlamentului cu dispoziţiile Constituţiei, control declanşat la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; Curtea Constituţională nu este competentă a se pronunţa şi asupra modului de aplicare a regulamentelor, în sensul celor arătate a statuat Curtea Constituţională în deciziile sale nr. 44/1993, nr. 68/1993, nr. 22/1995 şi nr. 98/2005″.Prin urmare, se constată că, şi atunci când a analizat sesizări iniţiate în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie priveşte exclusiv controlul constituţionalităţii prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu şi controlul constituţionalităţii hotărârilor şi măsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate şi de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv pe căi şi prin proceduri parlamentare.2. Raportat la critica de constituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea principiului bicameralismului, se constată că aceasta este neîntemeiată.Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Curtea a stabilit criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului. Aceste criterii esenţiale cumulative sunt:a) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; … b) existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; … Din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Curtea constată că modificările operate de către Camera Deputaţilor faţă de forma legii adoptate de Senat nu sunt de natură a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic faţă de forma legii adoptată de Senat şi nici o configuraţie deosebită, semnificativ diferită faţă de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.În consecinţă, Curtea reţine că au fost respectate, sub aspectul modului de legiferare, dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1).II. 1. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 18 din lege, în raport cu art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, se constată că, de fapt, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010, nu a declarat ca fiind neconstituţională şi această soluţie legislativă, ce era cuprinsă, la vremea respectivă, în art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, întrucât, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea se pronunţă în limitele sesizării. În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie.2. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea intrinsecă a unor texte din legea criticată, autorii sesizării nu aduc argumente de natură să demonstreze neconstituţionalitatea acestora, susţinerile lor constituindu-se mai degrabă în ipoteze de aplicare a dispoziţiilor legale criticate. Cât priveşte însă situaţia legislativă existentă la momentul adoptării acestei legi, Curtea constată următoarele:– prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, a fost înfiinţată funcţia de director-coordonator al serviciilor publice deconcentrate, funcţie ce ţine de regimul contractual;– prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, pronunţată într-un control a priori de constituţionalitate, prevederile legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, deci şi ale ordonanţei de urgenţă, au fost declarate neconstituţionale;– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, a continuat optica Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, astfel încât, chiar şi ulterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, conducerea serviciilor publice deconcentrate a fost încredinţată aceloraşi directori-coordonatori;– prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, precitată Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, texte care se regăseau şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009.– Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 a suspendat până pe data de 27 februarie 2010 efectele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, astfel încât, în lipsa intervenţiei legiuitorului, începând cu data de 28 februarie 2010 aceasta din urmă şi-a încetat efectele, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie;– lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă etc);– potrivit jurisprudenţei sale, respectiv Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, în cazul constatării neconstituţionalităţii unor acte abrogatoare, "acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte".În aceste condiţii, începând cu data de 28 februarie 2010, funcţia de director-coordonator nu mai există, iar persoanele care ocupau aceste funcţii nu mai pot fi considerate ca fiind conducătorii serviciilor publice deconcentrate. În momentul de faţă, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009. Aşadar, Curtea constată că în funcţia publică de conducător al serviciilor publice deconcentrate nu poate fi numită nici măcar temporar, o persoană care anterior a fost director-coordonator; din moment ce acesta nu este funcţionar public sau funcţionar public cu statut special, practic, nu mai justifică nicio funcţie publică sau contractuală. Astfel, din moment ce critica de neconstituţionalitate porneşte de la o premisă greşită, Curtea nu poate reţine încălcarea, prin textele art. I pct. 22 şi pct. 23 din lege, a prevederilor constituţionale invocate.Mai mult, în sensul celor expuse mai sus sunt şi prevederile art. I pct. 27, care stabilesc competenţa autorităţilor şi instituţiilor publice ce au prevăzute în statele de funcţii posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuţii dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), de a stabili funcţii publice. Acest text nu poate avea însă aplicabilitate cu privire la directorii-coordonatori, din moment ce, din data de 28 februarie 2010, funcţiile de conducere ale serviciilor publice deconcentrate deja au revenit în regimul funcţiei publice. Prin urmare, nu mai există vreo funcţie de conducere contractuală a serviciilor publice deconcentrate care ar trebui transformată într-una publică, ea fiind deja funcţie publică ce poate fi ocupată numai de către un funcţionar public.Totodată, se constată că textul art. I pct. 27 teza criticată, şi anume cea referitoare la funcţiile publice de conducere (în cazul de speţă, din cadrul serviciilor publice deconcentrate), în raport cu critica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, este constituţional, din moment ce prevede că modalitatea de ocupare a funcţiilor publice aflate în ipoteza normei legale criticate se face "în condiţiile legii", şi anume prin recrutare, deci prin concurs.În fine, nu se pot reţine criticile ce vizează lipsa de claritate şi accesibilitate a legii, întrucât, cu privire la acest aspect, sunt întru totul aplicabile şi respectate considerentele evocate de Guvern din Cauza Cantoni împotriva Franţei, 1996, soluţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum şi considerentele de principiu referitoare la accesibilitatea şi previzibilitatea normei cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 729 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 12 iunie 2009.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constată că dispoziţiile art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 şi pct. 27, teza referitoare la funcţiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, precum şi legea în ansamblul ei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 14 aprilie 2010 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAp. Magistrat-asistent Benke Karoly,Marieta Safta,prim-magistrat-asistent delegat__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește