DECIZIE nr. 411 din 16 mai 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiuca – procurorDaniela Ramona Maritiu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Stan Liviu Iulian în Dosarul nr. 26.607/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal răspund personal şi asistaţi de avocaţi autorul excepţiei şi partea Mioara Manuela Stan, lipsa fiind Primăria Sectorului 1 Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepţiei solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textul de lege criticat conduce la o discriminare între părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul şi cel căruia i s-a încredinţat copilul, acesta din urma având mai multe drepturi decât primul. Apare astfel şi o restrangere nejustificată a exercitării drepturilor părinteşti, deoarece părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul pierde toate drepturile părinteşti, cu excepţia dreptului de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.Avocatul părţii Mioara Manuela Stan solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arata ca în susţinerea criticii de neconstituţionalitate autorul acesteia ignora dispoziţia art. 42 din acelaşi act normativ, care reglementează obligaţia instanţei de judecată care pronunţa divorţul de a dispune şi cu privire la încredinţarea copiilor minori unuia dintre cei doi părinţi. Părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul, din cauze obiective, nu mai poate lua măsuri disciplinare faţă de copil, stabili locuinta acestuia sau de a dispune de bunurile minorului, o eventuala recunoaştere a exerciţiului acestor drepturi şi în favoarea acestui părinte putând duce la prejudicierea intereselor copilului.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând ca cei doi părinţi divortati se afla în situaţii diferite, drepturile exercitate de cei doi părinţi în timpul căsătoriei nemaiputand fi exercitate, din motive obiective, în acelaşi mod ca înainte de separarea acestora.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 27 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 26.607/299/2005, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Liviu Iulian Stan cu ocazia soluţionării unei cereri de desfacere a căsătoriei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile de lege criticate vin în contradictie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece legăturile copilului cu părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul sunt limitate, iar aceasta limitare apare ca o sancţiune a acelui părinte. Deşi până în momentul divorţului ambii părinţi au recunoscute de lege aceleaşi drepturi în privinta copiilor lor minori, după desfacerea căsătoriei acest fapt nu mai este valabil, cei doi părinţi având drepturi diferite în privinta copiilor. De asemenea, arata ca textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 53 din Legea fundamentală.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arata ca după încredinţarea copilului către unul dintre părinţi celălalt părinte continua a avea dreptul şi obligaţia creşterii copilului, însă nu mai are exerciţiul pazei şi supravegherii copilului, exerciţiul drepturilor de a lua măsuri disciplinare faţă de copil, de a stabili locuinta copilului şi de a dispune cu privire la bunurile copilului, determinat de împrejurarea ca măsura încredinţării presupune locuirea şi convieţuirea copilului cu celălalt părinte şi în mod obiectiv aceste drepturi nu pot fi exercitate de părintele care nu locuieşte cu copilul. Eventualitatea recunoaşterii exerciţiului tuturor acestor drepturi şi în favoarea celuilalt părinte divorţat, care are alt domiciliu decât al copilului, ar putea duce la imposibilitatea luării măsurilor ce se impun cu privire la copil, atunci când ele sunt necesare, iar întârzierea să fie vătămătoare pentru interesele acestuia din urma.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece în cazul părinţilor divortati sau separati exercitarea drepturilor părinteşti poate avea de suferit din cauza unor elemente obiective precum domiciliul diferit al părinţilor, distanta dintre părinţi sau situaţia unuia sau altuia dintre aceştia. Nu poate exista o egalitate între părinţii divortati, deoarece prioritar este interesul copilului, în sensul stabilirii unui domiciliu şi a unui mediu de viaţa stabil. Astfel, legiuitorul este nevoit sa intervină în aceasta situaţie obiectivă şi sa stabilească căruia din părinţi i se încredinţează copilul şi care dintre părinţi va exercita paza, supravegherea şi creşterea copilului. În mod corelativ, celălalt părinte va continua să-şi exercite drepturile asupra copilului, dar într-o măsura mai mica, determinata de distanta dintre părinţi, fără ca în acest mod să se aducă atingere prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie.Avocatul Poporului arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arata ca instituirea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat minorul, faţă de celălalt părinte, este justificată în mod obiectiv şi rezonabil de faptul ca cei doi părinţi se afla în situaţii juridice care nu sunt identice şi nici similare. De asemenea, arata că nu poate fi reţinută nici afirmatia potrivit căreia textul de lege criticat contravine prevederilor art. 53 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei, cu următorul conţinut: "Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională."În susţinerea neconstitutionalitatii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invoca încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 53 referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aplicarea dispoziţiilor de lege criticate este subsecventa pronunţării de către instanţa de judecată a divorţului între soţi. Desfacerea căsătoriei prin divorţ şi implicit separarea părinţilor unul de celălalt va duce evident la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, acestea realizandu-se pe viitor prin moduri specifice. Astfel, părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile părinteşti, iar părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, deci acesta îşi păstrează dreptul şi îndatorirea de a contribui efectiv la creşterea copilului.Părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează exerciţiul drepturilor părinteşti, chiar dacă acesta apare ca fiind diferit faţă de exerciţiul drepturilor părinteşti din timpul căsătoriei şi faţă de exerciţiul drepturilor părinteşti al părintelui căruia i s-a încredinţat copilul. Aceste diferentieri sunt determinate de separarea părinţilor şi de imposibilitatea obiectivă de menţinere şi după desfacerea căsătoriei a aceloraşi modalităţi de exerciţiu a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti. Astfel, se constată că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. De altfel, părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul poate solicita instanţei judecătoreşti, în cazul schimbării împrejurărilor, potrivit art. 44 din Codul familiei, modificarea măsurilor privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divortati şi copii. Astfel, el poate introduce acţiune în justiţie prin care să solicite încredinţarea copilului aflat la celălalt părinte, în situaţia în care s-au schimbat împrejurările care au fost avute în vedere la încredinţarea minorului.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea retine ca acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care exista o restrangere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrangere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.De altfel, Curtea s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea art. 43 alin. 3 din Codul familiei, statuand prin Decizia nr. 82 din 25 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 26 martie 2003, ca dreptul părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, de a avea legături personale cu acesta şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept da expresie unui interes legitim, este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului. Mai mult, reglementarea criticata instituie o modalitate prin care autorităţile publice îşi îndeplinesc obligaţiile de a respecta şi a ocroti viaţa intima, familială şi privată, constituind totodată o componenta a regimului special de protecţie şi asistenţa a copiilor şi tinerilor în realizarea drepturilor lor.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Liviu Iulian Stan în Dosarul nr. 26.607/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 mai 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Maritiu________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește