DECIZIE nr. 41 din 22 septembrie 2008

privind examinarea recursului în interesul legii, cu privire la calitatea procesuală pasivă a caselor de asigurări de sănătate, în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale care iau naştere în urma încheierii unui contract de muncă între personalul medical şi unitatea spitalicească în cadrul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea



Dosar nr. 17/2008Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la calitatea procesuală pasivă a caselor de asigurări de sănătate, în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale care iau naştere în urma încheierii unui contract de muncă între personalul medical şi unitatea spitalicească în cadrul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii şi a pus concluzii pentru admiterea acestuia, urmând a se stabili că, în litigiile dintre personalul medical şi unităţile sanitare, având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, casele de asigurări sociale de sănătate nu au calitate procesuală pasivă.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuală pasivă a caselor de asigurări de sănătate în litigiile dintre personalul medical şi unităţile sanitare, având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale.I. Astfel, unele instanţe au admis acţiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale, formulate de personalul medical, în contradictoriu cu unitatea angajatoare şi casa de asigurări de sănătate, apreciind că şi aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă în litigiul de muncă dedus judecăţii.În motivarea punctului de vedere menţionat s-a relevat că între unităţile sanitare, în calitate de furnizori de servicii medicale, şi casa de asigurări de sănătate s-au încheiat contracte-cadru, prin care s-au stabilit condiţiile de finanţare, fapt ce creează obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a plăti sumele de bani cuvenite cu titlu de drepturi salariale.II. Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că în litigiile dintre salariaţi şi unităţile sanitare angajatoare casele de asigurări de sănătate nu au calitate procesuală pasivă.În sprijinul acestui punct de vedere s-a învederat că printre atribuţiile caselor de asigurări de sănătate nu se regăseşte şi aceea privitoare la plata drepturilor salariale ale personalului medical din unităţile sanitare, neexistând raporturi de drept civil între acestea şi casele de asigurări de sănătate, care să dea naştere la drepturi în favoarea personalului medical, respectiv la obligaţii în sarcina caselor de asigurări de sănătate.S-a mai argumentat că între unitatea spitalicească şi casa de asigurări de sănătate există numai raporturi contractuale, născute prin încheierea contractului de furnizare de servicii medicale.Ca urmare, unitatea sanitară este cea care îşi organizează propria activitate, inclusiv în privinţa salarizării personalului, pe baza veniturilor proprii provenite din sumele încasate pentru serviciile medicale prestate şi, respectiv, pe baza cheltuielilor.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.Prestarea muncii şi salarizarea ei sunt obligaţiile principale ce rezultă pentru salariat şi, respectiv, pentru angajator din încheierea contractului individual de muncă sau din existenţa raportului de serviciu (în cazul funcţionarilor publici, persoanelor care deţin demnităţi publice etc.).Munca prestată se caracterizează şi prin faptul că are caracter patrimonial, putându-se evalua economic.Salariul reprezintă contraprestaţia angajatorului plătită pentru munca prestată de salariat în baza contractului individual de muncă (art. 154 din Codul muncii).Potrivit acestui concept, reglementările legale stabilesc principiul conform căruia pentru munca prestată fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului respectiv.Cu alte cuvinte, drepturile salariale se acordă în urma încheierii şi executării unui contract individual de muncă, adică a acelui contract în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă la prestarea, cu continuitate în timp, a unei munci în folosul şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, iar acesta este obligat la rândul său să îi plătească o remuneraţie, denumită salariu, şi să îi asigure condiţii adecvate de muncă (art. 10 din Codul muncii şi art. 69 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional).Ori de câte ori reglementările legale se referă generic la contractul individual de muncă sau la salariat (angajat) trebuie să se înţeleagă oricare dintre formele contractului individual de muncă reglementate de Codul muncii.Pluralitatea de subiecte este exclusă (activă sau pasivă), ceea ce presupune că nu pot exista în/şi prin acelaşi contract individual de muncă mai multe persoane care să aibă împreună calitatea de salariat şi, de regulă, nici mai multe persoane având laolaltă calitatea de angajator.Una dintre trăsăturile specifice ale contractului individual de muncă este aceea că angajatorul are competenţa exclusivă de a organiza activitatea prin stabilirea unei structuri organizatorice raţionale, de a repartiza toţi salariaţii pe locuri de muncă, cu precizarea atribuţiilor şi răspunderilor lor, precum şi de a exercita controlul asupra modului de executare a obligaţiilor de serviciu.Între personalul medical din unităţile sanitare şi casele de asigurări de sănătate nu sunt încheiate contracte cu trăsăturile specifice arătate mai sus, astfel că, în litigiile dintre personalul medical şi unităţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, casele de asigurări de sănătate nu pot avea calitate procesuală pasivă.Pe de altă parte, nici dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, act normativ reţinut de instanţe, nu conduc la concluzia existenţei calităţii procesuale pasive a caselor de asigurări sociale de sănătate în astfel de litigii.Potrivit art. 217 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile prezentei legi.Serviciile medicale sunt acele servicii nominalizate în pachetele de servicii, furnizate de către persoanele fizice şi juridice autorizate de Ministerul Sănătăţii [art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006].Pachetul de servicii de bază se acordă asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se suportă din fond, în condiţiile contractului-cadru [art. 210 alin. (1) lit. c)].Dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 95/2006 definesc şi noţiunile de pachet de servicii (pentru persoanele care se asigură facultativ) şi pachetul minimal de servicii (pentru persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat), ambele pachete acordându-se în condiţiile contractului-cadru.Contractul-cadru pentru pachetul de servicii de bază se elaborează de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe baza consultării colegiului medicilor, colegiului farmaciştilor, colegiului medicilor dentişti etc., precum şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical, se avizează de Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului [art. 217 alin. (2)].Acest contract reglementează, în principal, condiţiile acordării asistenţei medicale cu privire la pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate, lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale şi a altor servicii pentru asiguraţi, alocarea resurselor şi controlul costurilor sistemului de asigurări sociale de sănătate, tarifele utilizate în contractarea pachetului de servicii de bază, modul de decontare, internarea şi externarea bolnavilor, prescrierea şi eliberarea medicamentelor, coplata pentru unele servicii medicale etc. [art. 217 alin. (3)].Conform art. 246 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate sunt de natură civilă, reprezintă acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract. În situaţia în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte adiţionale.Totodată, potrivit art. 247 din acelaşi act normativ, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale încheie cu casele de asigurări de sănătate contracte pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru elaborate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare.Încheierea acestor contracte are drept scop reglementarea relaţiilor dintre casele de asigurări de sănătate şi furnizori, în vederea asigurării drepturilor pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, drepturi prevăzute în art. 217 şi 218 din Legea nr. 95/2006.În baza acestor contracte casele de asigurări de sănătate sunt obligate să deconteze furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor medicale contractate şi prestate asiguraţilor în condiţiile şi la termenele prevăzute în contractul-cadru, în caz contrar urmând să suporte penalităţile prevăzute în contract [art. 271 lit. h)].Prin art. 292 din Legea nr. 95/2006 sunt reglementate în mod expres şi limitativ obligaţiile caselor de asigurări de sănătate, text care nu face niciun fel de referire la plata drepturilor salariale ale personalului angajat în baza unor contracte individuale de muncă la furnizorii de servicii medicale.Pe de altă parte, potrivit art. 188 alin. (1) din acelaşi act normativ, spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii.Spitalele publice îşi organizează activitatea pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unităţii şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior.Elaborarea bugetului propriu se face pe baza evaluării veniturilor proprii din anul bugetar şi a repartizării cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului.De asemenea, spitalele publice au obligaţia de a asigură realizarea veniturilor şi de a fundamenta cheltuielile în raport cu acţiunile şi obiectivele din anul bugetar pe titluri, articole şi alineate, conform clasificaţiei bugetare [art. 188 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ].Prin urmare, în litigiile dintre salariaţi şi unităţile sanitare, care sunt conflicte de muncă, casa de asigurări de sănătate nu poate fi obligată la plata unor drepturi salariale ce iau naştere ca urmare a încheierii şi executării unui contract individual de muncă între personalul medical şi unitatea în care îşi desfăşoară activitatea, întrucât nu există niciun raport juridic între casa de asigurări de sănătate şi personalul unităţii sanitare care să creeze drepturi în favoarea acestuia şi obligaţii în sarcina casei de asigurări.O acţiune directă a personalului unităţilor sanitare pentru plata drepturilor salariale nu se poate introduce împotriva caselor de asigurări de sănătate întrucât Legea nr. 95/2006 care instituie obligaţia încheierii unor contracte civile între furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate nu reglementează o asemenea posibilitate, cum este cazul art. 1488 din Codul civil (în situaţia contractului de antrepriză când lucrătorii folosiţi de antreprenor pot acţiona direct pe beneficiarul construcţiei pentru plata sumelor ce li se cuvin în măsura în care n-au fost plătite antreprenorului) şi art. 1542 alineatul final din Codul civil (când mandantului i se recunoaşte o acţiune directă faţă de submandatar, deşi este terţ faţă de contractul prin care s-a produs substituirea).În litigiile dintre personalul medical şi unităţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, acţiunea introdusă împotriva casei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi considerată o acţiune oblică (indirectă sau subrogatorie) întrucât nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 974 din Codul civil, adică acţiunea să fie exercitată de creditor în locul debitorului său insolvabil.De altfel, acţiunile introduse de personalul medical al unităţilor sanitare împotriva caselor de asigurări de sănătate sunt litigii civile care nu sunt de competenţa instanţelor care soluţionează conflicte de muncă potrivit art. 284 din Codul muncii şi art. 2 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă.Întrucât politica managerială privind acordarea drepturilor salariale ale personalului medical angajat cu contract individual de muncă intră în competenţa exclusivă a conducerilor unităţilor sanitare, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, casele de asigurări de sănătate nu pot avea calitate procesuală pasivă în litigiile puse în discuţie de recursul în interesul legii, deoarece nu pot interveni în această activitate.Răspunderea caselor de asigurări de sănătate nu poate fi angajată decât în limita atribuţiilor şi pentru neexecutarea obligaţiilor menţionate în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă şi ale art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, Secţiile Unite urmează să admită recursul în interesul legii şi să decidă că, în litigiile dintre personalul medical şi unităţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, casele de asigurări de sănătate nu au calitate procesuală pasivă.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc că, în litigiile dintre personalul medical şi unităţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, casele de asigurări sociale de sănătate nu au calitate procesuală pasivă.Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2008.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește