DECIZIE nr. 403 din 7 octombrie 2004

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 5 ianuarie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 14 22/01/2004
ActulREFERIRE LAOUG 58 25/06/2003 ART. 1
ActulREFERIRE LAOUG 138 14/09/2000 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 24
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 317
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 322
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi ale art. 322 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Popa – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi ale art. 322 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "S.I.C. KLITEHNIMA" – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 5.665/2003 al Tribunalului Alba – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocat Radu Octavian, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, susţinând oral motivele expuse în notele scrise aflate la dosar. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte art. 317 din Codul de procedură civilă, deoarece textul de lege supus controlului de constituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Cu privire la art. 322 din Codul de procedură civilă solicită, de asemenea, respingerea excepţiei ca inadmisibilă, în temeiul art. 2. alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât Curtea Constituţională nu poate completa prevederile legale supuse controlului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.665/2003, Tribunalul Alba – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 317 şi ale art. 322 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "S.I.C. KLITEHNIMA" – S.R.L. din Timişoara în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 216/R/CA/2003, pronunţată de Tribunalul Alba, prin care s-a admis recursul declarat de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind accesul liber la justiţie, deoarece textele criticate prevăd expres şi limitativ motivele pentru care pot fi introduse contestaţia în anulare şi revizuirea, dintre motivele enumerate lipsind unele care determină nulitatea hotărârii judecătoreşti, de exemplu, lipsa semnăturii judecătorului pe minută sau lipsa menţiunii că sentinţa a fost pronunţată în şedinţă publică. Curtea Constituţională ar trebui, în opinia autorului excepţiei, să declare neconstituţionale textele criticate în măsura în care persoana interesată nu poate solicita revizuirea hotărârii a cărei nulitate o invocă şi pentru alte motive decât cele expres şi limitativ cuprinse în textul criticat.Tribunalul Alba – Secţia comercială şi de contencios administrativ opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece o completare a dispoziţiilor legale criticate în sensul dorit de autor este inadmisibilă datorită prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea unor motive, expres şi limitativ prevăzute de lege, în care o cale de atac extraordinară se poate exercita, precum şi limitarea admisibilităţii ei numai la anumite hotărâri judecătoreşti nu îngrădesc liberul acces la justiţie, prevederile criticate fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, referitoare la stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti, şi cu cele ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea prin textele legale criticate a hotărârilor irevocabile care pot fi atacate cu contestaţie în anulare şi a cazurilor în care se poate cere revizuirea hotărârilor nu încalcă accesul liber la justiţie în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale părţilor interesate. Curtea Constituţională a statuat că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.Referitor la critica privind omisiunea legiuitorului de a prevedea expres în textele legale criticate, ca motiv de revizuire sau de contestaţie în anulare, cazul nesemnării minutei de către toţi judecătorii care au participat la deliberare, aceasta reprezintă o problemă de legiferare şi nu de constituţionalitate. Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra acestui aspect, de exemplu prin Decizia nr. 14/2004, prin care a reţinut că instanţa de contencios constituţional nu poate da o altă formulare textelor de lege, pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate, nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, de a îndeplini rolul de legislator pozitiv, nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 317 şi ale art. 322 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 120, 123 şi 124 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000.Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 322 din Codul de procedură civilă a fost completat de art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, prin care s-a introdus pct. 9.Textele criticate au următorul cuprins:– Art. 317: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.";– Art. 322: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;3. dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă;4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii, sau cei puşi sub curatelă sau consiliu judiciar nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere;7. dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Curtea Supremă de Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă;8. dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate".Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:I. Cu privire la dispoziţiile art. 317 din Codul de procedură civilă, care reglementează motivele pentru care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, Curtea observă că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, obiectul acesteia constituindu-l o cerere de revizuire a unei decizii civile.În consecinţă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.II. Cu privire la dispoziţiile art. 322 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că şi aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:Textul de lege criticat reglementează cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.Autorul excepţiei solicită Curţii să declare neconstituţional textul criticat, în măsura în care persoana interesată nu poate solicita revizuirea hotărârii a cărei nulitate o invocă şi pentru alte motive decât cele expres şi limitativ cuprinse în art. 322 din Codul de procedură civilă.În temeiul art. 61 din Constituţie, "Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării", astfel încât modificarea, completarea ori abrogarea normelor juridice constituie atribuţii exclusive ale acestuia.Ca atare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi ale art. 322 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "S.I.C. KLITEHNIMA" – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 5.665/2003 al Tribunalului Alba – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x