DECIZIE nr. 403 din 24 martie 2009

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 25/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 22 aprilie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 104 20/01/2009
ActulREFERIRE LAOUG 75 11/06/2008
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 75 11/06/2008 ART. 1
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 75 11/06/2008 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE 247 12/07/2007
ActulREFERIRE LALEGE 45 06/03/2007
ActulREFERIRE LAOG 8 24/01/2007
ActulREFERIRE LAOUG 27 29/03/2006
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 21.447/3/2008.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.523D-2.534D/2008, nr. 2.536D-2.540D/2008, nr. 2.745D-2.775D/2008, nr. 2.779D/2008, nr. 2.781D-2.789D/2008 şi nr. 99D-111D/2009, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate identice cu cea ridicată în Dosarul nr. 2.522D/2008.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.523D-2.534D/2008, nr. 2.536D-2.540D/2008, nr. 2.745D-2.775D/2008, nr. 2.779D/2008, nr. 2.781D-2.789D/2008 şi nr. 99D-111D/2009 la Dosarul nr. 2.522D/2008.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.523D-2.534D/2008, nr. 2.536D-2.540D/2008, nr. 2.745D-2.775D/2008, nr. 2.779D/2008, nr. 2.781D-2.789D/2008 şi nr. 99D-111D/2009 la Dosarul nr. 2.522D/2008, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierile din 25 noiembrie 2008, 3 decembrie 2008 şi 9 decembrie 2008, pronunţate în Dosarele nr. 21.447/3/2008, nr. 12.413/3/2008, nr. 4.272/2/2008, nr. 7.306/3/2008, nr. 46.031/3/2007, nr. 8.014/3/2008, nr. 15.774/3/2008, nr. 15.017/3/2008, nr. 23.042/3/2008, nr. 4.480/2/2008, nr. 21.725/3/2008, nr. 7.359/3/2008, nr. 12.540/3/2008, nr. 13.984/3/2008, nr. 4.741/3/2008, nr. 3.753/2/2008, nr. 16.427/3/2008, nr. 4.270/2/2008, respectiv nr. 1.053/59/2008, nr. 4.123/30/2008, nr. 9.024.1/30/2007, nr. 2.867.1/30/2008, nr. 838/59/2008, nr. 839/59/2008, nr. 912/59/2008, nr. 1.006/59/2008, nr. 1.031/59/2008, nr. 1.032/59/2008, nr. 1.072/59/2008, nr. 1.500/115/2008, nr. 1.501/115/2008, nr. 2.306/30/2008, nr. 2.367/30/2008, nr. 2.368/30/2008, nr. 3.157/108/2007, nr. 4.234.1/30/2007, nr. 3.369/108/2008, nr. 3.752/30/2008, nr. 4.534/30/2008, nr. 7.096.3/30/2007, nr. 8.534.1/30/2007, nr. 7.302.1/30/2007, nr. 9.245.1/30/2007, nr. 4.704.1/108/2007, nr. 8.550.1/30/2007, nr. 824.1/59/2008, nr. 3.356/30/2008, nr. 2.164/30/2008, nr. 3.366/30/2008, nr. 5.644.1/30/2007, nr. 4.905/30/2008, nr. 717/59/2008, nr. 5.886.2/30/2007, nr. 811/59/2008, nr. 810/59/2008, nr. 800/59/2008, nr. 789/59/2008, nr. 718/59/2008, nr. 1.749/108/2008, nr. 5.283/2/2008, nr. 5.118/2/2008, nr. 5.174/2/2008, nr. 5.812/2/2008, nr. 5.092/2/2008, nr. 531/87/2008, nr. 5.792/2/2008, nr. 5.593/2/2008, nr. 1.487/87/2008, nr. 5.558/2/2008, nr. 4.647/2/2008, nr. 5.253/2/2008 şi nr. 5.689/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, excepţie ridicată din oficiu în cauze având ca obiect drepturi băneşti ale personalului din sistemul justiţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, în privinţa celor două articole criticate, a fost adoptată cu încălcarea exigenţelor constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie. Guvernul, pentru a demonstra urgenţa reglementării, a invocat dezideratul unificării practicii judiciare, administrarea şi alocarea unitară a fondurilor în domeniul justiţiei, obiectivul înlăturării diferenţierilor cu privire la acordarea drepturilor salariale stabilite în favoarea personalului din justiţie, însă toate acestea nu sunt de natură a justifica situaţia extraordinară ce urma a fi reglementată. Utilitatea reglementării nu echivalează automat cu îndeplinirea cerinţelor art. 115 alin. (4) din Constituţie şi, în niciun caz, nu are ca finalitate înlăturarea unui pericol existent sau iminent.Totodată, se susţine că niciunul dintre obiectivele urmărite prin ordonanţa de urgenţă criticată nu poate fi atins prin schimbarea de competenţă, şi anume prin judecarea în primă instanţă şi recurs a litigiilor de muncă ce privesc drepturile salariale ale personalului din justiţie de către curtea de apel, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Exemplificativ, se arată că recursul în interesul legii, şi nu ordonanţa de urgenţă, este singurul instrument procedural prin care se asigură unificarea practicii judiciare.Se mai apreciază că textele legale criticate încalcă şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi, din moment ce personalului din domeniul justiţiei îi este conferit un tratament procedural diferit, discriminatoriu, în raport cu celelalte categorii socioprofesionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă.Avocatul Poporului apreciază, în dosarele nr. 2.522D-2.534D/2008 şi nr. 2.536D-2.540D/2008, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale. În celelalte dosare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 104 din 20 ianuarie 2009, se consideră că excepţia de neconstituţionalitate formulată a devenit inadmisibilă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008, având următorul cuprins:"Art. I – (1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Art. II. – (1) Dispoziţiile art. I se aplică şi proceselor în curs de judecată, având ca obiect soluţionarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiţiei, începute sub legea anterioară.(2) Cauzele prevăzute la alin. (1) aflate în curs de judecată în fond la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi trimise de îndată spre soluţionare curţilor de apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.(3) Recursurile împotriva hotărârilor pronunţate cu privire la cererile prevăzute la alin. (1) aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit de îndată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac."În susţinerea neconstituţionalităţii textelor legale criticate se invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 115 alin. (4) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei.Cu acel prilej, Curtea Constituţională a statuat că elementele cuprinse în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă criticate nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanţei de urgenţă, în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza întâi din Constituţie. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, reglementând modificarea competenţei de soluţionare a litigiilor având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei, înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează regimul unei instituţii fundamentale a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al cărei statut constituţional este prevăzut de prevederile art. 126 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică”. Mai mult, dispoziţiile legale deduse controlului nu satisfac nici exigenţele art. 21 alin. (3) din Constituţie în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activităţii instanţei supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiţie. În consecinţă, textele legale criticate încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.Având în vedere cele de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, excepţie ridicate din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarele acestora nr. 21.447/3/2008, nr. 12.413/3/2008, nr. 4.272/2/2008, nr. 7.306/3/2008, nr. 46.031/3/2007, nr. 8.014/3/2008, nr. 15.774/3/2008, nr. 15.017/3/2008, nr. 23.042/3/2008, nr. 4.480/2/2008, nr. 21.725/3/2008, nr. 7.359/3/2008, nr. 12.540/3/2008, nr. 13.984/3/2008, nr. 4.741/3/2008, nr. 3.753/2/2008, nr. 16.427/3/2008, nr. 4.270/2/2008, nr. 5.283/2/2008, nr. 5.118/2/2008, nr. 5.174/2/2008, nr. 5.812/2/2008, nr. 5.092/2/2008, nr. 531/87/2008, nr. 5.792/2/2008, nr. 5.593/2/2008, nr. 1.487/87/2008, nr. 5.558/2/2008, nr. 4.647/2/2008, nr. 5.253/2/2008, nr. 5.689/2/2008, respectiv nr. 1.053/59/2008, nr. 4.123/30/2008, nr. 9.024.1/30/2007, nr. 2.867.1/30/2008, nr. 838/59/2008, nr. 839/59/2008, nr. 912/59/2008, nr. 1.006/59/2008, nr. 1.031/59/2008, nr. 1.032/59/2008, nr. 1.072/59/2008, nr. 1.500/115/2008, nr. 1.501/115/2008, nr. 2.306/30/2008, nr. 2.367/30/2008, nr. 2.368/30/2008, nr. 3.157/108/2007, nr. 4.234.1/30/2007, nr. 3.369/108/2008, nr. 3.752/30/2008, nr. 4.534/30/2008, nr. 7.096.3/30/2007, nr. 8.534.1/30/2007, nr. 7.302.1/30/2007, nr. 9.245.1/30/2007, nr. 4.704.1/108/2007, nr. 8.550.1/30/2007, nr. 824.1/59/2008, nr. 3.356/30/2008, nr. 2.164/30/2008, nr. 3.366/30/2008, nr. 5.644.1/30/2007, nr. 4.905/30/2008, nr. 717/59/2008, nr. 5.886.2/30/2007, nr. 811/59/2008, nr. 810/59/2008, nr. 800/59/2008, nr. 789/59/2008, nr. 718/59/2008 şi nr. 1.749/108/2008.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 martie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x