DECIZIE nr. 403 din 16 mai 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 2.005/P/2005 al Tribunalului Dolj – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea nr. 149 din 19 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2005/P/2005, Tribunalul Dolj – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Victor Mihai Stoica în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că "prin caracterul vag, de excesivă generalitate al reglementării, prin folosirea ambiguă a unor termeni sau expresii cu semnificaţie şi conotaţii deosebit de cuprinzătoare în ordinea etică şi juridică (adevăr, minciună, folos material injust, pagubă, inducere în eroare), textele de lege criticate aduc atingere liberei iniţiative, întrucât creează posibilitatea ca "orice neadevăr proferat în cursul unei negocieri contractuale" să poată fi incriminat ca infracţiune. Totodată, se arată că incriminarea generală şi vagă, prin textul de lege criticat, a "inducerii în eroare" ca element infracţional determină ca orice neînţelegere de către un partener economic a unor elemente contractuale să fie considerată ca având "dimensiune penală", "cu consecinţe grav inhibante pentru mediul economic modern". Pentru aceste motive se apreciază că textele de lege criticate încalcă şi dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu îndeplinesc cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate ce trebuie să caracterizeze orice normă de incriminare.Tribunalul Dolj – Secţia penală apreciază că "prin lege se pot aduce îngrădiri ale exerciţiului drepturilor patrimoniale pentru apărarea intereselor economice generale şi a drepturilor altor persoane, ceea ce nu echivalează cu anihilarea completă a dreptului, care se poate exercita în limitele legii, iar incidenţa prevederilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal la situaţia de fapt reţinută în prezenta cauză, în raport de probele administrate, priveşte rezolvarea în fond a cauzei penale".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului, referindu-se şi la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, potrivit cărora: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate."În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă prevederile Legii fundamentale cuprinse în art. 45 privind libertatea economică şi în art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 1, 7, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la: obligaţia de a respecta drepturile omului, legalitatea pedepsei, interzicerea abuzului de drept şi limitarea folosirii restrângerii drepturilor, cu raportare la art. 20 din Legea fundamentală.Examinând excepţia invocată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.Curtea reţine că înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate, care reglementează această infracţiune, nu numai că nu aduc atingere libertăţii economice, ci, dimpotrivă, asigură exercitarea liberei iniţiative în condiţiile legii, scopul acestora fiind acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale.Întrucât textul art. 215 din Codul penal oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înţeleagă care sunt faptele incriminate de legiuitor, nu poate fi reţinută nici critica formulată în raport cu dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la legalitatea incriminării. Prezenţa în cuprinsul normelor penale criticate a unor noţiuni precum: "eroare", "fapte mincinoase" etc., cu privire la care autorul excepţiei susţine că sunt prea "vagi" şi "de excesivă generalitate", nu determină o lipsă de previzibilitate a normei juridice, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, în toate variantele acesteia, fiind clar circumstanţiat de legiuitor. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mai multe cauze, printre care Hertel împotriva Elveţiei, 1998, şi Reckveny contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. S-a arătat că certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoţită câteodată de o rigiditate excesivă, or dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. De asemenea, în cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Curtea de la Strasbourg a reţinut că există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale căror interpretare şi aplicare depind de practică.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei, a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat. Pentru aceleaşi considerente, nu poate fi primită nici critica de neconstituţionalitate formulată faţă de art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la limitarea folosirii restrângerii drepturilor, cu raportare la art. 20 din Legea fundamentală.În ceea ce priveşte invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 1 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la obligaţia de a respecta drepturile omului şi interzicerea abuzului de drept, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.Pentru cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 2.005/P/2005 al Tribunalului Dolj – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 mai 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește