DECIZIE nr. 402 din 7 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Monu şi Ioan Simoiu în Dosarul nr. 5.005/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată pentru art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, deoarece dreptul la apărare prevăzut de Legea fundamentală nu se confundă cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie. Acest din urmă drept nu este un drept cu statut constituţional, ci un mijloc de exercitare a dreptului la apărare, reglementat de legiuitorul organic în limitele competenţei sale.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă, deoarece, la data sesizării instanţei de contencios constituţional, textul legal criticat era modificat prin Legea nr. 281/2003 şi, respectiv, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, în sensul că durata arestării preventive în cursul urmăririi penale poate fi dispusă pe o perioadă de maximum 180 de zile, fiind eliminată perioada de maximum 1 an. Prin urmare, soluţia legislativă anterioară nu a mai fost preluată în noul text, prevederile legale criticate nemaifiind în vigoare.În sfârşit, şi excepţia privitoare la dispoziţiile art. 348 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, deoarece prevederile legale criticate trebuie analizate în corelaţie cu art. 17 din acelaşi cod la care face trimitere textul atacat. Or, prin Decizia nr. 80 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 14 iulie 1999, Curtea a constatat că art. 17 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală este neconstituţional. De altfel, la data sesizării Curţii Constituţionale, art. 17 a fost modificat, în sensul că a fost eliminată posibilitatea exercitării acţiunii civile din oficiu pentru persoanele vătămate care fac parte din categoria celor la care se referă art. 145 din Codul penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.005/2003, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală.Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală a fost ridicată de inculpatul Ioan Monu, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală a fost ridicată de inculpatul Ioan Simoiu în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei decizii penale pronunţate de Tribunalul Hunedoara.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, autorul acesteia susţine că se face o diferenţiere de tratament nejustificată între acuzatul aflat în faza de urmărire penală şi acuzatul aflat în faza de judecată, sub aspectul garanţiilor privind dreptul la apărare pe tot parcursul procesului penal. Dreptul la asistenţă judiciară gratuită, atunci când interesele justiţiei o cer, nu constituie o alternativă la dreptul de a se apăra singur, ci un drept independent cu privire la care se aplică norme obiective. Dacă o cauză ridică probleme juridice care necesită un anumit nivel de cunoştinţe profesionale, statul nu trebuie să îl lase pe cel acuzat să răspundă singur acestora.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală a susţinut că acestea încalcă prevederile art. 24 din Constituţie, precum şi pe cele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitoare la dreptul oricărei persoane arestate sau deţinute de a fi judecată într-un termen rezonabil. De asemenea, excepţia ar trebui admisă, întrucât, în opinia sa, judecătorul care a dispus iniţial măsura arestării preventive n-ar mai trebui să hotărască ulterior asupra prelungirilor acesteia sau să judece cauza pe fond. O atare posibilitate este de natură să îi încalce dreptul la un proces echitabil, prin restrângerea exerciţiului anumitor drepturi sau libertăţi care excedează situaţiilor expres prevăzute de Constituţie, şi totodată presupune existenţa unei premise de imparţialitate a judecătorului în cauză.Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, potrivit art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece nu încalcă dispoziţiile art. 24 din Constituţie. Astfel, atât Legea fundamentală, cât şi Codul de procedură penală consacră regula potrivit căreia părţile au dreptul la asistenţă juridică, drept de care persoana îndreptăţită se poate prevala sau nu. Prin urmare, este un drept al persoanei, iar nu o obligaţie a organelor judiciare de a asigura asistenţă juridică. Există însă şi situaţii în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, considerându-se că apărarea este o instituţie de interes social, care funcţionează atât în interesul învinuitului sau inculpatului, cât şi în interesul bunei desfăşurări a procesului penal. Or, tocmai aceste situaţii sunt prevăzute la art. 171 alin. 2 atât pentru faza de urmărire penală, cât şi pentru faza de judecată, iar în art. 171 alin. 3, numai pentru faza de judecată. Regula este că asistenţa juridică este facultativă, iar cazurile în care este obligatorie sunt prevăzute explicit de lege. În aceste condiţii susţinerea că limitarea asistenţei juridice obligatorii în faza de judecată, în anumite situaţii determinate, încalcă dreptul la apărare este neîntemeiată, câtă vreme regula consacrată constituţional este aceea a asistenţei juridice facultative. Excepţiile de la această regulă sunt lăsate la aprecierea legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, care prevede că procedura de judecată este stabilită de lege.Şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, întrucât instituirea unor limite diferite ale duratei măsurii arestării preventive, în raport cu fazele procesului penal, nu reprezintă o încălcare a principiului prezumţiei de nevinovăţie, ci, dimpotrivă, acestea sunt stabilite pentru îndeplinirea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală, şi anume asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.De asemenea, Guvernul mai arată că, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns prin lege numai dacă se impune pentru desfăşurarea instrucţiei penale.Excepţia de neconstituţionalitate a art. 348 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât problema impunerii plăţii taxelor vamale de către inculpat, deşi partea vătămată – Vama Deva – nu s-a constituit parte civilă, este o problemă de interpretare şi de aplicare a legii, atribuţie care excedează competenţei Curţii Constituţionale şi care urmează a fi îndeplinită numai de către instanţa de judecată.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece alin.1 al aceluiaşi articol prevede că învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul procesului penal, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă acest drept, drept de care însă el se poate folosi sau nu, asistenţa de către apărător având caracter facultativ. Asistenţa juridică obligatorie reprezintă o excepţie de la acest caracter facultativ şi a fost instituită de legiuitor pentru cazurile speciale prevăzute de alin. 2 şi 3 ale art. 171 din Codul de procedură penală. Dreptul la asistenţă juridică nu presupune în mod automat dreptul la asistenţă juridică obligatorie, iar restrângerea acesteia din urmă numai la faza judecăţii nu poate fi considerată ca o restrângere a dreptului la apărare, atâta timp cât acest drept poate fi folosit în toată plenitudinea sa în faza judecăţii.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului apreciază că aceasta este inadmisibilă, întrucât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003 textul criticat, în forma invocată de autor, a fost modificat fără a se păstra soluţia legislativă din redactarea anterioară.Instituirea prin art. 348 din Codul de procedură penală a obligaţiei instanţei de judecată de a se pronunţa asupra reparării pagubei în cazurile prevăzute de art. 17 din acelaşi cod nu contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 3, art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:– Art. 171 alin. 3: "În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.";– Art. 159 alin. 13: "Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.";– Art. 348: "Instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă asupra reparării pagubei materiale şi a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii."Inculpatul Ioan Simoiu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată la data de 6 martie 2004, dată la care textele de lege menţionate aveau conţinutul mai sus arătat, stabilit prin Legea nr. 281/2003 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003.Cu toate acestea, criticând dispoziţiile art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei s-a referit la textul în forma anterioară modificării operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, care avea următorul conţinut:"Instanţa poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a arestării preventive este de 2 ani."De asemenea, autorul excepţiei a citat art. 348 din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 281/2003 – lege care a modificat textul contestat – care avea următorul conţinut:"Instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă asupra reparării pagubei în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24, precum şi pe cele ale art. 6 pct. 1 teza întâi şi pct. 3 lit. b) şi c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar prevederile art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din acelaşi cod încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 23 alin. (5), (8) şi (11), art. 21 alin. (3), art. 53 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (2), precum şi ale art. 6 pct. 2 şi ale art. 5 pct. 3 teza întâi din aceeaşi convenţie europeană.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţia este inadmisibilă deoarece, în esenţă, autorul excepţiei cere completarea textului criticat, în sensul că acesta să prevadă obligativitatea asistenţei juridice şi în cazul inculpatului aflat în curs de urmărire penală, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. În acest sens, Curtea are în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.Excepţia este inadmisibilă şi în ceea ce priveşte critica având ca obiect art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, deoarece autorul are în vedere un text de lege care, aşa cum s-a arătat mai sus, la data ridicării excepţiei era modificat, în sensul că arestarea preventivă nu poate depăşi în cursul urmăririi penale 180 de zile, astfel cum impune Constituţia României prin art. 23 alin. (5). Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare la data judecării cauzei.Tot astfel este inadmisibilă excepţia având ca obiect art. 348, cu trimitere la art. 17 din Codul de procedură penală, deoarece, de asemenea, autorul s-a referit la un text de lege care nu mai este în vigoare în forma avută în vedere de acesta.Art. 17 din Codul de procedură penală, la care făcea trimitere art. 348 din acelaşi cod, prevedea anterior modificării aduse prin Legea nr. 281/2003 exercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazul în care partea vătămată era o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal.Or, prin legea amintită, textul a fost modificat în sensul că acţiunea civilă se exercită din oficiu numai în cazul în care partea vătămată este o persoană lipsită de capacitate juridică sau cu capacitate juridică restrânsă, dispoziţie care nu contravine Constituţiei şi actelor normative internaţionale invocate în susţinerea excepţiei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Monu şi Ioan Simoiu în Dosarul nr. 5.005/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru________________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește