DECIZIE nr. 40 din 7 februarie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Galeriile Dragomir" – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.929/1999 şi de Mihai Ghezea în Dosarul nr. 19.759/2000, dosare ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 373C/2001 şi nr. 403C/2001 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexarii cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexarii dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 403C/2001 la Dosarul nr. 373C/2001, care este primul înregistrat.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 9 octombrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.929/1999, şi Încheierea din 25 iunie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 19.759/2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Galeriile Dragomir" – S.A. din Bucureşti şi de Mihai Ghezea în doua litigii ce au ca obiect infracţiunile de insulta şi calomnie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 23 alin. (8) şi pe cele ale art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi la art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se mai arata ca "art. 205, 206 şi 207 – luate împreună – instituie o prezumţie de vinovăţie în sarcina inculpatului, prezumţie pe care nici nu i se îngăduie acestuia sa o rastoarne decât în situaţia în care poate proba un interes legitim, dar şi aprecierea legitimitatii interesului este lăsată la liberul arbitru al instanţei de judecată".Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţiile ridicate nu sunt întemeiate, întrucât prezumţia de nevinovatie "este o prezumţie relativă, în virtutea căreia invinuitul sau inculpatul nu trebuie să-şi dovedească nevinovatia, organelor judiciare revenindu-le obligaţia administrării probelor în procesul penal".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia ridicată este nefondata. În acest sens arata ca "dispoziţiile art. 205 şi art. 206 din Codul penal sancţionează, în mod justificat, acele exprimari care aduc atingere onoarei, reputaţiei sau vieţii particulare a persoanei, fără a aduce vreo ingradire libertăţii de gandire, de opinie sau vreo încălcare a prevederilor cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte". Declaraţia Universala a Drepturilor Omului prevede la art. 12 ca "Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea atingeri". Sancţionarea infracţiunilor de insulta şi de calomnie este conformă şi cu prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora demnitatea omului este inclusă printre valorile supreme garantate de Legea fundamentală. Cu privire la dispoziţiile art. 207 din Codul penal se arata ca acestea "nu realizează o prejudecare asupra cauzei şi nici nu instituie o prezumţie de vinovăţie, întrucât proba existenţei unor elemente care constituie temei al răspunderii penale, între care şi vinovăţia, trebuie facuta de cel care susţine acuzarea, inclusiv sub aspectul vinovatiei". Se invoca şi jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, exemplificand aceasta prin deciziile nr. 200/1999 şi nr. 134/2000.Guvernul considera ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat atât în Constituţie, cat şi în Codul de procedură penală, deoarece în cadrul procesului acest principiu acţionează, probele sunt administrate, dar la final instanţa are posibilitatea acordată de lege de a considera ca fapta în privinta căreia s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiune, deoarece interesul legitim care a stat la baza săvârşirii ei inlatura pericolul social al faptei. Proba verităţii este, în opinia Guvernului, o cauza care inlatura caracterul penal al faptei prin înlăturarea trasaturii esenţiale a pericolului social al acesteia. Având în vedere şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, din care se invoca deciziile nr. 231/2001 şi nr. 78/2001, Guvernul apreciază ca excepţiile ridicate nu sunt întemeiate.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele întocmite în cauze de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, cu următorul conţinut:– Art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate." […];– Art. 206: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă." […];– Art. 207: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."În susţinerea excepţiei autorii acesteia au invocat următoarele prevederi constituţionale şi reglementări internaţionale:– Art. 23 alin. (8) din Constituţie: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";– Art. 20 din Constituţie: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – Art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea generală a O.N.U. prin Rezoluţia 217 A(III) din 10 decembrie 1948: "Orice persoană acuzata de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces public în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.";– Art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994: „Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca autorii acesteia nu aduc critici concrete dispoziţiilor art. 205 şi 206 din Codul penal, referitoare la incriminarea infracţiunilor de insulta şi de calomnie. Ei susţin însă ca prin efectul prevederilor art. 207 din acelaşi cod autorul unor asemenea infracţiuni este sancţionat pe baza unei prezumţii de vinovăţie, nepermitandu-i-se dovedirea verităţii afirmaţiilor sau imputarilor făcute decât în cazul în care demonstreaza ca a făcut acele afirmaţii sau imputari pentru apărarea unui interes legitim, iar existenta sau inexistenta unui asemenea interes este lăsată la aprecierea arbitrară a instanţei judecătoreşti. Rezultă, în opinia autorilor excepţiei, ca neconstituţionalitatea textelor de lege criticate consta în condiţionarea admisibilităţii probei verităţii de existenta interesului legitim, care inlatura prezumţia de nevinovatie, prevăzută atât de art. 23 alin. (8) din Constituţie, cat şi de reglementările internaţionale invocate.Curtea constata ca a mai fost sesizată în numeroase cazuri cu excepţii de neconstituţionalitate având un obiect identic, iar în jurisprudenta sa constanta a statuat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, considerându-le în concordanta şi cu reglementările internaţionale. Astfel, de exemplu, în Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 8 februarie 2000, Curtea a reţinut ca "Insulta este o infracţiune contra demnităţii, iar în art. 1 alin. (3) din Constituţie demnitatea omului este inclusă printre valorile supreme garantate de Legea fundamentală", precum şi ca "Aceasta garantare a demnităţii omului, în sens restrâns, se realizează prin incriminarea şi sancţionarea penală a faptelor contra demnităţii, între care şi insulta". Aceste considerente se referă, evident, şi la infracţiunea de calomnie.În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal cu raportare la prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca textul de lege analizat "nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor sau imputarilor făcute, acestea constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim". Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut ca "Apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penală a afirmaţiilor sau imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui lt; lt;interes legitim gt; gt;". Aceasta cerinţa rezultă şi din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Acelaşi sens îl au şi prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform cărora "Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti", precum şi reglementarea cuprinsă la art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.Curtea constata că nu se invedereaza existenta unor elemente noi care ar putea determina reconsiderarea jurisprudenţei sale, astfel încât soluţiile din deciziile anterioare sunt valabile şi în cauza de faţa.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Galeriile Dragomir" – S.A. în Dosarul nr. 5.929/1999 şi de Mihai Ghezea în Dosarul nr. 19.759/2000, dosare ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 februarie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește