DECIZIE Nr. 40 din 4 mai 1994

Vasile Gionea – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorAntonie Iorgovan – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentPe rol soluţionarea recursului formulat de Asociaţia de locatari Parcul Tineretului nr. 2 Sibiu, împotriva Deciziei nr. 6 din 26 ianuarie 1994 a Curţii Constituţionale. La apelul nominal au lipsit părţile. Magistratul-asistent referă ca procedura de citare este egal îndeplinită, iar recurentul a solicitat judecarea în lipsa, la pronunţarea deciziei urmînd a fi avute în vedere concluziile scrise depuse. Recursul fiind în stare de judecată, preşedintele completului de judecată acorda cuvintul procurorului. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului deoarece decizia atacată nu este criticata pe fond, din hotărârea respectiva rezultind posibilitatea atacarii în justiţie a soluţiei Ministerului Finanţelor, pronunţată în temeiul art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 32/1991, ceea ce corespunde celor solicitate de reclamanta. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd decizia atacată, motivul de recurs invocat, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile Legii nr. 32/1991, precum şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Prin Decizia nr. 6 din 26 ianuarie 1994, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate vizind art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, invocată de Asociaţia de locatari Parcul Tineretului nr. 2 Sibiu, în Dosarul nr. 1676/1993 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu. Pentru a pronunţa aceasta soluţie, s-a reţinut prin dispozitiv ca, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 34/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993, s-a constatat abrogată, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, excepţie prevăzută în art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la art. 3 din aceeaşi lege şi accesul la justiţie este astfel asigurat în ipotezele avute în vedere de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 32/1991. Împotriva acestei decizii, deşi şi-a exprimat acordul cu soluţia adoptată, reclamanta a declarat totuşi recurs, susţinând ca se impunea să se constate prin dispozitiv ca prevederea din art. 15 al Legii nr. 32/1991, potrivit căreia „soluţia data de Ministerul Finanţelor este definitivă”, este neconstitutionala şi, totodată, să se menţioneze ca aceasta „poate fi atacată prin contenciosul administrativ”. Recursul nu este întemeiat. Prin Decizia nr. 34/1993 a Curţii Constituţionale, în temeiul căreia s-a pronunţat hotărârea atacată cu recursul de faţa, s-a statuat ca prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 32/1991 au numai semnificatia instituirii unei proceduri administrative de jurisdicţie, iar împotriva soluţiei Ministerului Finanţelor cei interesaţi se pot adresa justiţiei, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 29/1991 care impiedicau acest acces fiind abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie. Prin considerentele Deciziei nr. 34/1993, s-a mai reţinut ca sensul caracterului definitiv al hotărârii Ministerului Finanţelor este acela ca în cadrul relaţiilor ierarhice nu mai exista o alta cale de atac (recursul administrativ la organul ierarhic superior), ceea ce nu echivaleaza cu interzicerea accesului la justiţie. În aceasta cauza, pentru o informare cît mai completa asupra modului în care se aplică în practica aceasta decizie, s-au cerut relaţii Ministerului Finanţelor care, prin adresa nr. 10.107 din 28 februarie 1994, a comunicat ca soluţia adoptată prin Decizia nr. 34/1993 a Curţii Constituţionale a devenit operationala, întrucît în cadrul ministerului funcţionează o structura specializată de jurisdicţie administrativă – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor – , iar deciziile pronunţate sunt atacate cu recurs la organele judecătoreşti competente. În aceasta situaţie, se constată că motivul de recurs invocat nu poate fi primit întrucît nu prezintă interes pentru parte şi nu corespunde unei cerinţe reale, având un caracter pur formal. De altfel, formularea propusă de recurent, dacă af fi însuşită, ea ar avea semnificatia modificării textului de lege, ceea ce excede competentei Curţii Constituţionale. Într-adevăr, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/1992, "Legea nu atribuie Curţii Constituţionale competenţa de a da o alta formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate". Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul formulat de Asociaţia de locatari Parcul Tineretului nr. 2 Sibiu, împotriva Deciziei nr. 6 din 26 ianuarie 1994 a Curţii Constituţionale. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 mai 1994. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Constantin Burada––––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește