DECIZIE Nr. 40 din 11 aprilie 1996

privind neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991



Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 10 aprilie 1996, de 27 de senatori, şi anume: Gabor Menyhert Hajdu, Denes Sereş, Karoly Ferenc Szabo, Lajos Magyari, Tiberiu Ştefan Incze, Zoltan Hosszu, Gabor Kozsokar, Şerban Sandulescu, Vasile Vetisanu, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Ion Manea, Andrei Potcoava, Ioan Paul Popescu, Ioan Lup, Mihail Buracu, Maria Matilda Tetu, Dumitru Calueanu, Florin Buruiana, Tanase Tavala, Iosif Csapo, Ion Coja, Andrei Tugulea, Dumitru Mugurel Ceraceanu, Vasile Strimbu, Gheorghe Raboaca, Gheorghe Frunda şi Marko Bela, în legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 1 pct. 112 al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/1991, precum şi a prevederilor alin. 3 al art. 54 al Legii nr. 69/1991, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 65 al aceleiaşi legi.În sesizare se considera ca prevederile art. 1 pct. 112 al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/1991, referitoare la instituirea Prefecturii, sunt neconstituţionale, pentru următoarele motive:– crearea unei noi instituţii, Prefectura, este contrară art. 122 din Constituţie, ce a avut în vedere numai instituţia "prefectului, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, cu atributia de a conduce serviciile publice descentralizate", ale ministerelor şi celorlalte organe centrale; de asemenea, se arata ca prin dispoziţia criticata, Prefectura "ar dobîndi acelaşi rang cu cel al consiliului judeţean", ceea ce este contrar statutului legal al consiliului judeţean;– precizarea ca Palatul administrativ în care îşi au sediul prefectura şi consiliul judeţean constituie "proprietate publică de interes naţional" este contrară art. 135 din Constituţie, potrivit căruia proprietatea este publică sau privată, iar proprietatea publică poate să apartina numai statului sau unităţilor administrativ-teritoriale; se considera, de aceea, ca scopul urmărit a fost "trecerea Palatului administrativ judeţean în puterea Guvernului, reprezentat de prefect", ceea ce este contrar "principiului constituţional al autonomiei locale, consacrat prin art. 119", precum şi prevederilor art. 120 alin. (1) şi art. 121 din Constituţie;– încălcarea prevederilor art. 135 alin. (3) şi alin. (4) din Constituţie, din cuprinsul cărora rezultă ca "natura sau destinaţia bunurilor constituie criteriul pentru determinarea apartenentei la stat sau la unităţile administrativ-teritoriale a bunurilor proprietate publică", ceea ce este contrar trecerii palatului judeţean în proprietatea publică a statului, administrată de Guvern.De asemenea, prin sesizare se considera ca prevederile alin. 3 al art. 54, astfel cum a fost modificate prin art. 1 pct. 65 din legea modificatoare, constituie "o restrictie vadit neconstitutionala".În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 s-au cerut punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca obiecţia de neconstituţionalitate este nefondata, deoarece, cu referire la art. 1 pct. 112 din lege, scopul urmărit a fost de a se defini "sediul, în care prefectul, subprefectul şi aparatul propriu îşi desfăşoară activitatea", iar menţiunea "consiliul judeţean şi aparatul propriu al acestuia îşi au sediul în Palatul administrativ" nu are sensul de a situa la acelaşi nivel prefectura şi consiliul judeţean, ci numai de a se preciza "ca acestea pot salaslui, dacă este cazul, sub acelaşi acoperamint, în Palatul administrativ".În ce priveşte expresia "proprietate publică de interes naţional" se arata ca aceasta nu constituie "un atentat la principiul autonomiei locale", cum susţin autorii sesizării, ci numai consacrarea proprietăţii publice a statului asupra clădirii Palatului administrativ, ceea ce este conform prevederilor art. 135 din Constituţie, care permite legiuitorului "sa stabilească bunurile proprietate publică apartinatoare statului sau unităţilor administrativ-teritoriale". În legătură cu critica adusă art. 1 pct. 65 din lege, se invedereaza compatibilitatea acestor prevederi cu "dispoziţiile art. 13 din Constituţie, potrivit cărora, în România, limba oficială este limba română", în mod curent prin limba oficială înţelegindu-se "limba folosită în raporturile dintre autorităţile publice şi cetăţeni", astfel încât insotirea cererii făcute în limba maternă de traducerea în limba română nu poate fi considerată ca fiind neconstitutionala.În punctul de vedere al preşedintelui Senatului se considera ca "sesizarea este neîntemeiată", întrucît "instituirea prefecturii ca instituţie nu este contrară Constituţiei", fiind tradiţionala în administraţia românească, uzitata şi în alte state şi folosită în limbajul curent de către populaţie; prefectura reprezintă "unitatea serviciilor şi a întregului aparat propriu al acestei instituţii", terminologie folosită şi pentru Preşedinţia României; în acelaşi sens, se considera ca "instituirea unei instituţii nu este problema de ordin constituţional, ci de dezvoltare a principiilor Constituţiei, prin lege organică, condiţie îndeplinită". În ce priveşte regimul juridic al sediilor prefecturilor, se considera ca acesta este constituţional, ţinând seama de valoarea arhitectonica a clădirilor respective, de necesitatea de a fi conservate şi de a nu putea fi concesionate sau închiriate unor agenţi economici, partide politice etc., ca în prezent, cu scopul de a se prezerva astfel "autoritatea şi prestigiul administraţiei publice judeţene". Se considera, totodată, nejustificată concluzia referitoare la egalizarea nivelurilor la care se afla prefectura şi consiliul judeţean. În ce priveşte critica legată de obligaţia traducerii în limba română a cererilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, scrise în limba maternă, se precizează ca aceasta sustinere este neconstitutionala, fiind contrară prevederilor art. 13, potrivit cărora limba oficială este limba română, şi urmărind "ca, indirect, să se instituie în administraţie a doua limba oficială şi chiar atitea limbi oficiale cîte minorităţi etnice exista".În punctul de vedere al Guvernului se arata ca textele legale ce fac obiectul sesizării sunt constituţionale. În acest sens, se considera ca folosirea la art. 1 pct. 112 din lege a "notiunii de prefectura nu are o semnificaţie instituţională, întrucît, prin lege, nu i se stabilesc competente şi nici nu i se atribuie personalitate juridică", ceea ce corespunde traditiei din perioada interbelica pentru definirea locului în care "aparatul propriu al prefectului" îşi desfăşoară activitatea, "terminologie intrata deja în uzul public". O situaţie asemănătoare este şi în cazul Presedentiei "care defineste, potrivit Legii nr. 1/1990, aparatul de lucru al Preşedintelui României". De aceea faptul ca "Prefectura are, de regula, acelaşi sediu cu consiliul judeţean nu poate insemna, în nici un caz, punerea semnului egalităţii între acestea". De asemenea, se precizează ca noţiunea de prefectura este folosită şi în alte tari europene (Franţa, Italia etc.)".În legătură cu critica facuta în sesizare, referitoare la noţiunea de proprietate publică de interes naţional, în sensul că astfel s-ar fi creat "o noua forma de proprietate", se arata ca aceasta terminologie nu este contrară art. 135 alin. (3) din Constituţie, distincţia dintre proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale putind fi concretizata prin lege. Încadrarea palatelor administrative "în categoria bunurilor publice de interes naţional se justifica prin importanţa arhitectonica (unele dintre acestea fiind introduse în patrimoniul cultural-naţional) şi destinaţie, neconstituind o stirbire a autonomiei locale", ci, dimpotriva, o garanţie pentru buna funcţionare a consiliilor locale, ţinând seama "ca în unele cazuri în palatele administrative s-au acordat spaţii, în mod cu totul nejustificat, unor firme şi instituţii particulare, în condiţiile în care unele servicii descentralizate nu aveau birourile strict necesare".În ce priveşte critica adusă prevederilor art. 54 alin. 3 din Legea nr. 69/1991, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 65 din lege, în sensul că cererile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, formulate în limba maternă, trebuie însoţite şi de traducerea în limba română, se arata ca susţinerea din sesizare "nu are nici o justificare", ţinând seama de prevederile art. 13 din Constituţie, potrivit cărora limba oficială este limba română, şi ca "Prevederea legală contestată este, în realitate, instituită în favoarea minorităţilor naţionale, întrucît permite autorităţilor publice locale sa cunoască imediat şi concret conţinutul solicitărilor şi să le soluţioneze cu operativitate maxima".Curtea constata ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie, ale art. 12, art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este competenţa să se pronunţe asupra constituţionalităţii alin. 3 al art. 54 din Legea nr. 69/1991, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 65 din legea de modificare şi completare a acestei legi, precum şi a constituţionalităţii prevederilor art. 1 pct. 112 al legii modificatoare.Faţa de cele arătate,CURTEA,ţinând seama de sesizarea grupului de senatori, de punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi al Guvernului, de raportul judecătorului-raportor, precum şi de prevederile din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/1991, ce fac obiectul sesizării, raportate la dispoziţiile Constituţiei, retine următoarele:În motivarea obiectiei de neconstituţionalitate privind prevederile alin. 3 al art. 54 din Legea nr. 69/1991, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 65 al legii ce face obiectul sesizării, se arata ca obligaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care formulează o cerere în limba maternă, de a o însoţi de o traducere în limba română, ar reprezenta "o restrictie vadit neconstitutionala".Posibilitatea acestor cetăţeni de a formula cereri în limba maternă este considerată, în sesizare, ca fiind în concordanta cu dreptul la identitate, consacrat prin art. 6 alin. (1) din Constituţie. Atasarea la cerere a unei traduceri în limba română nu este, însă, contrară acestui drept, dimpotriva previne o posibila discriminare, în defavoarea cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, a căror cerere formulată în faţa unei autorităţi ce nu cunoaşte limba lor maternă ar fi inevitabil soluţionată într-un termen mai lung şi în condiţii dezavantajoase faţă de ceilalţi cetăţeni. Accesul egal al cetăţenilor, fără nici o discriminare, la toate autorităţile publice, este un principiu constituţional consacrat de art. 16 alin (1). În sesizare nu se menţionează motivele de ordin constituţional pentru care soluţia legală criticata este considerată ca "vadit neconstitutionala". Rezultatul, însă, din analiza prevederii respective, ca aceasta soluţie este în concordanta cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa autorităţii publice şi cu prevederile art. 13 din Constituţie, potrivit cărora limba oficială este limba română. Obligaţia traducerii cererii în limba română asigura autorităţilor publice posibilitatea rezolvarii petitiilor ce le sunt adresate potrivit art. 47 din Constituţie şi corespunde imperativelor art. 48 alin. (1) din Constituţie, întrucît nesoluţionarea în termen legal a unei cereri constituie o vătămare adusă persoanei într-un drept al său de către o autoritate publică.Prin art. 1 pct. 112 din legea modificatoare s-au introdus doua alineate la art. 105 din Legea nr. 69/1991, în care se prevăd următoarele: "Prefectul, subprefectul şi aparatul propriu îşi desfăşoară activitatea în prefectura. Prefectura şi, după caz, consiliul judeţean şi aparatul propriu al acestuia îşi au sediul în Palatul administrativ, proprietate publică de interes naţional, care este situat în municipiul reşedinţa de judeţ.Persoanele din aparatul propriu al prefecturii şi, respectiv, al consiliului judeţean, se supun reglementărilor din statutul funcţionarilor publici".În sesizare se arata ca prin aceasta prevedere este institutionalizata prefectura, ceea ce ar fi contrar art. 122 din Constituţie, ce are în vedere numai prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local. Motivul invocat este nefondat. Potrivit prevederii legale sus-menţionate, prefectura nu se substituie prefectului, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, ceea ce ar fi neconstitutional. Aceasta prevedere asigura numai consacrarea unei structuri administrative fără de care prefectul nu şi-ar putea aduce la îndeplinire prerogativele ce îi revin potrivit Constituţiei şi legii. De altfel, nici o dispoziţie constituţională nu interzice posibilitatea infiintarii unei autorităţi autonome. De asemenea, nu rezultă din nici o dispoziţie a legii criticate ca prin înfiinţarea prefecturii aceasta ar dobîndi un rang egal cu cel al consiliului judeţean. Motivul invocat în sesizare este acela ca amindoua aceste instituţii – prefectura şi consiliul judeţean – ocupa aceeaşi clădire, ceea ce nu poate, însă, în nici un fel, justifica concluzia ca ar avea un rang egal, cît timp rolul, atribuţiile şi competentele lor legale sunt diferite şi specifice.În sesizare se mai susţine ca precizarea, în sensul că "Palatul administrativ este proprietate publică de interes naţional", ar fi neconstitutionala, deoarece o asemenea caracterizare pentru proprietatea publică nu se regaseste în prevederile art. 135 din Constituţie, potrivit cărora proprietatea este publică sau privată, iar proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Nici acest motiv de neconstituţionalitate nu este întemeiat. Caracterizarea proprietăţii publice, cu referire la un anumit bun, ca fiind de interes naţional, nu schimba natura acestei proprietăţi şi nici nu modifica caracteristicile sale constituţionale, astfel încât nu poate fi contrară prevederilor constituţionale invocate în sesizare. Aceasta caracterizare este concordanta însă cu prevederile art. 72 din Legea nr. 69/1991 – astfel cum a fost modificată prin legea ce face obiectul sesizării – care, referindu-se la domeniul public, arata ca acesta poate fi de interes local, judeţean ori de interes naţional.În orice caz, nu se poate nega legiuitorului competenţa de a caracteriza un anumit bun proprietate publică ca fiind de interes naţional, cum este în cazul de faţa, cît timp astfel nu-i modifica regimul sau constituţional.Se mai susţine, în sesizare, ca precizarea caracterului "naţional" al proprietăţii publice asupra Palatului administrativ ar fi contrară autonomiei locale, consacrată prin art. 119, art. 120 şi art. 121 din Constituţie. Principiul autonomiei locale, inclusiv în ceea ce priveşte consiliul judeţean, se reflecta în modul de constituire, prin alegere, a autorităţilor locale, în atribuţiile, competentele şi răspunderile lor faţă de cetăţeni şi de stat, în administrarea, cu respectarea legii, a treburilor publice pe plan local.Se mai susţine în sesizare ca aceasta caracterizare a proprietăţii publice asupra Palatului administrativ, ca fiind de interes naţional, nu concorda cu prevederile art. 72 din Legea nr. 69/1991 privind împărţirea domeniului public în domeniu de interes local, judeţean sau naţional, în funcţie de criteriul "naturii sau destinaţiei bunurilor", care corespunde prevederilor art. 135 alin. (3) şi alin. (4) din Constituţie. Aceste doua criterii – natura sau destinaţia bunurilor – sunt într-adevăr consacrate de art. 72 din Legea nr. 69/1991, dar aceasta nu împiedica cu nimic ca legiuitorul să se abata de la propria sa reglementare. De asemenea, cele doua criterii menţionate nu sunt contrare Constituţiei, ceea ce, însă, nu înseamnă – asa cum se susţine în sesizare – ca ar fi impuse de prevederile art. 135 alin. (3) şi alin. (4), care privesc exclusiv pe titularul proprietăţii publice şi bunurile ce fac obiectul sau, nu şi criteriile de departajare a bunurilor între proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale.Faţa de cele arătate, în temeiul art. 6 alin. (1), art. 13, art. 16, alin. (1), art. 47, art. 48 alin. (1), art. 119, art. 120, art. 121, art. 122, art. 135 alin. (3) şi (4) şi art. 144 lit. a) din Constituţie,CURTEA, În numele legiiDECIDE:Constata ca prevederile art. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, punctul 65, referitor la alin. 3 al art. 54 din Legea nr. 69/1991, şi punctul 112 sunt constituţionale.Decizia se comunică Preşedintelui României.Deliberarea a avut loc la data de 11 aprilie 1996 şi la ea au participat Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Valer-Vasilie Bica–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește