DECIZIE nr. 4 din 16 octombrie 2000

privind aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994.



Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994.Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.Prim-adjunctul procurorului general a susţinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că, după primirea plângerii formulate împotriva actului de constatare a contravenţiei şi de aplicare a amenzii, instanţa căreia îi revine competenţa sa o soluţioneze are obligaţia de a cita persoana care a făcut plângerea şi organul care a aplicat sancţiunea, precum şi orice altă persoană a carei ascultare o considera utila.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:În aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994, instanţele nu au un punct de vedere unitar referitor la persoanele care trebuie citate în vederea soluţionării plângerii formulate împotriva actului de constatare a contravenţiei şi de aplicare a amenzii.Astfel, unele instanţe au considerat ca agentul constatator şi organul care a aplicat sancţiunea nu se citeaza, ci doar se asculta dacă sunt prezenţi sau dacă instanţa considera necesar, iar ca urmare nici nu pot uza de căile de atac prevăzute de lege în cauzele având ca obiect contestarea proceselor-verbale de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor.Alte instanţe, dimpotriva, au apreciat ca în procesele având ca obiect plângeri împotriva actului de constatare a contravenţiei şi de aplicare a amenzii trebuie să se citeze nu numai persoana care a făcut plângerea, ci şi organul care a aplicat sancţiunea, cum este şi cel de constatare al Ministerului Finanţelor, ca parte în proces, precum şi orice altă persoană a carei ascultare este utila cauzei.Aceste din urma instanţe au procedat corect.Prin art. 31 alin. 1 din Legea nr. 32/1968, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994, se prevede că „împotriva actului de constatare a contravenţiei şi de aplicare a amenzii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia”, iar potrivit art. 37 din aceeaşi lege, „plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei competente, care citeaza pe cel care a făcut plângerea, organul care a aplicat sancţiunea, precum şi orice altă persoană în măsura să contribuie la rezolvarea justa a cauzei”.Or, dacă se are în vedere ca, în redactarea anterioară modificării aduse prin ordonanţa menţionată, în art. 37 din Legea nr. 32/1968 se prevedea ca „agentul constatator şi organul care a aplicat sancţiunea nu se citeaza”, este evident ca prin noul conţinut ce s-a dat textului de lege în discuţie s-a urmărit înlăturarea acestei interdicţii de citare şi s-a instituit obligativitatea citarii nu numai a persoanei care a făcut plângerea, ci şi a organului care a aplicat sancţiunea, cu menţinerea concomitenta a posibilităţii chemării oricărei alte persoane a carei ascultare instanţa o considera utila cauzei.Înlăturarea interdicţiei citarii agentului constatator al contravenţiei şi a organului care a aplicat sancţiunea, impusa de necesitatea promovării accesului liber la justiţie şi a exercitării neîngrădite a dreptului de apărare, asigura în acelaşi timp realizarea principiului contradictorialităţii, esenţial pentru desfăşurarea procesului în condiţii de egalitate pentru toate părţile din proces.Tot astfel asigurarea participării şi a agentului constatator, respectiv a organului care a aplicat sancţiunea contravenţională, asigura şi acestei părţi posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege, în condiţii de egalitate cu partea care a uzat de calea de atac a plângerii.În acelaşi timp principiul aflarii adevărului şi necesitatea prevenirii oricăror erori în cunoaşterea şi în justa apreciere a faptelor impun ca instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona plângerea sa uzeze de posibilitatea de a cita, în vederea ascultării, orice alte persoane în măsura să contribuie la justa rezolvare a cauzei.În consecinţa, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili ca, după primirea plângerii formulate împotriva actului de constatare a contravenţiei şi de aplicare a amenzii, instanţa căreia îi revine competenţa de a o soluţiona are obligaţia sa citeze persoana care a făcut plângerea şi organul care a aplicat sancţiunea, precum şi orice altă persoană a carei ascultare o considera utila cauzei.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.În aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 32/1968, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994, stabileşte ca, după primirea plângerii formulate împotriva actului de constatare a contravenţiei şi de aplicare a amenzii, instanţa căreia îi revine competenţa de a o soluţiona are obligaţia de a cita persoana care a făcut plângerea şi organul care a aplicat sancţiunea, precum şi orice altă persoană a carei ascultare o considera utila cauzei.Pronunţată în şedinţa publică la data de 16 octombrie 2000.PREŞEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE,PAUL FLOREAPrim-magistrat-asistent,Ioan Raileanu──────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește