DECIZIE Nr. 4 din 11 ianuarie 1994

în legătură cu constituţionalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantarii unor credite externe



Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 30 decembrie 1993, de către 59 deputaţi, respectiv domnii Stelian Tanase, Calin Emil Anastasiu, doamna Paula-Maria Ivanescu, domnii Alexandru Sassu, Victor Bostinaru, Constantin Gheorghe Avramescu, Dinu Patriciu, doamna Rada Istrate, domnii Adrian Severin, Razvan Dobrescu, Constantin Arhire, Emil Boros, Constantin Berechet, Corneliu-Constantin Ruse, Florian Bercea, Emil Cojocaru, Liviu Neculai Marcu, Mihai Chiriac, Dumitru Calance, Gheorghe Tarna, Viorel Lixandroiu, Nicolae Alexandru, Ion Gurau, Ioan Victor Pica, Valentin Vasilescu, Octavian Bot, Ion Diaconescu, Ion Hui, Mihail Nica, Ion Dinu, Ion Berciu, Mircea Ciumara, George Iulian Stancov, Ferenc Asztalos, Ion Cornita, Valentin Argesanu, Mircea Ioan Popa, Gheorghe Cristea, Ion Bold, Cornel Sturza Popovici, Istvan Antal, Gabriel Ţepelea, Viorel Pavel, Mihail Bucur, Tudor Gavril Dunca, Arpad-Francisc Marton, Benedek Nagy, Constantin Ionescu, Vasile Lupu, Mircea-Mihai Munteanu, Ştefan Sinko, Gheorghe Comanescu, Costel Paunescu, Barbu Pitigoi, Vasile Mandroviceanu, Constantin-Romeo Dragomir, Gheorghe Gorun, Dan Florin Trepcea şi Laurentiu Priceputu, asupra neconstitutionalitatii Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantarii unor credite externe. În sesizare, grupul de deputaţi susţine, în esenta, ca legea în discuţie a fost adoptată ca urmare a votului exprimat asupra raportului de mediere privind concilierea divergentelor dintre Camere, fără întrunirea cvorumului legal, care este de 171 deputaţi, întrucît la vot au participat numai 159 deputaţi care au votat "pentru", unul care s-a abtinut şi unul care a votat "contra". Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenţa să soluţioneze sesizarea, care s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 s-au solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctele lor de vedere în legătură cu sesizarea primită. În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca, întrucît înainte de vot au fost prezenţi 278 deputaţi din numărul total de 341, asa cum a rezultat din apelul nominal efectuat, cvorumul, care este de minimum 171, era întrunit. De asemenea, se precizează ca, deoarece cvorumul "desemnează numărul necesar de membri prezenţi pentru ca o adunare să poată funcţiona legal", el este diferit de majoritatea necesară pentru adoptarea unei legi şi ca refuzul unor deputaţi de a participa la vot, deşi prezenţi în sala, constituie o încălcare a "mandatului reprezentativ înscris în art. 66 din Constituţie, în virtutea căruia în exercitarea mandatului, deputaţii sunt în serviciul poporului". În consecinţa, se considera ca legea a fost adoptată cu respectarea Constituţiei, iar sesizarea privind neconstituţionalitatea acesteia nu are suport juridic. În punctul de vedere al Guvernului se considera ca, în temeiul prevederilor art. 64 şi ale art. 74 din Constituţie, precum şi ale art. 98 alin. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, "pentru întrunirea cvorumului este suficienta prezenta majorităţii membrilor Camerei Deputaţilor ". Cvorumul, deci, nu se referă la "numărul deputaţilor care şi-au exprimat votul", fiind "o condiţie prealabilă a derulării legale a votului". Se apreciază, în acest sens, ca un cvorum minim de prezenta constituie exclusiv o garanţie constituţională a prezentei unei majorităţi reprezentative în momentul votării. Aceasta condiţie fiind întrunită, întrucît la apelul nominal efectuat înaintea votării au răspuns 278 deputaţi, obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se considera, totodată, ca neparticiparea la vot "poate fi apreciată ca un abuz de drept, chiar o formă de boicot parlamentar". Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere sesizarea grupului de deputaţi, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, precum şi prevederile art. 64 şi art. 74 alin. (2) din Constituţie, retine următoarele: În sesizare se susţine ca, participind la vot numai 161 deputaţi, cvorumul legal, care este de 171 deputaţi, nu ar fi fost întrunit, întrucît cvorumul este constituit numai din numărul deputaţilor care au participat efectiv la vot. Referitor la aceasta obiectie este de menţionat ca, de principiu, cvorumul constituie o condiţie prealabilă, care trebuie întrunită imediat înaintea votării în scopul asigurării unei prezente semnificative a parlamentarilor la adoptarea legii. În acest sens, art. 64 din Constituţie prevede că legile se adoptă "în prezenta majorităţii membrilor". Deci cvorumul reprezintă condiţia pentru întrunirea legală a Camerelor Parlamentului în şedinţa sau, altfel spus, pentru ca o camera să poată lucra. De aceea neintrunirea cvorumului are drept consecinţa amînarea şedinţei. Deci cvorumul şi votul nu pot fi confundate, cel dintii precedindu-l pe cel de-al doilea. Asa fiind, constituţionalitatea condiţiei de cvorum şi a rezultatului votului se apreciază în momente deosebite ale procedurii legislative parlamentare : cvorumul înaintea votării, iar votul, pentru motive cum ar fi contestarea corectitudinii numararii, neintrunirea majorităţii etc., după ce el a avut loc, ca moment distinct şi definitiv al adoptării legii. Potrivit art. 64 din Constituţie, faţă de numărul total al deputaţilor de 341, rezultă ca cvorumul legal este de 171 deputaţi. Pe cale de consecinţa, ţinând seama de prevederile art. 74 alin. (2) din Constituţie, pentru adoptarea unei legi ordinare – cum este legea de faţa – majoritatea necesară este de 86 voturi. În speta, preşedintele Camerei Deputaţilor a procedat la verificarea cvorumului prin apel nominal înaintea votării, rezultind o prezenta de 278 parlamentari, asa cum se arata, de altfel, chiar în sesizare. Rezultă ca cvorumul era întrunit. În sesizare se susţine ca noţiunea constituţională "prezenta majorităţii parlamentarilor" ar avea înţelesul ca reprezintă numărul parlamentarilor care au participat la vot şi nu numărul parlamentarilor efectiv prezenţi. În acest fel, se confunda cvorumul legal de şedinţa, care este o condiţie de prezenta imediata înaintea votării, cu votul însuşi, care are o alta semnificaţie şi anume a exprimarii atitudinii necesare pentru formarea majorităţii în vederea adoptării sau respingerii actului. Asa cum s-a arătat, o asemenea confuzie este inadmisibila şi ea ar avea drept consecinţa ca o anumită categorie de legi – cele ordinare – să fie, practic, desfiintata, deoarece pentru a se asigura adoptarea lor ar trebui ca în toate cazurile majoritatea să fie absolută, ca pentru legile organice, nu doar relativă, după cum prevede art. 74 alin. (2) din Constituţie, spre a se evita astfel riscul ca, prin nonparticipare la vot, minoritatea ce se opune legii sa împiedice adoptarea ei. În acest sens, în cazul legii în discuţie, rezultă ca 119 deputaţi, care reprezentau un vot contra, o abţinere şi restul de nonparticipanti, sa blocheze adoptarea legii pentru care a votat majoritatea de 159 deputaţi din 278 citi au fost prezenţi. Potrivit art. 74 alin. (2) din Constituţie, asa cum s-a arătat, pentru adoptarea legii, în condiţiile întrunirii cvorumului de 171 deputaţi, ar fi fost suficienta o majoritate de 86 voturi. Nonparticiparea la vot poate fi analizata doar în condiţiile în care cvorumul este întrunit şi, deci Camerele Parlamentului pot trece, în mod constituţional şi regulamentar, la votarea oricărui act. În raport cu obligaţiile care revin reprezentanţilor poporului care i-a ales în Parlament, prevăzute de art. 66 alin. (1) din Constituţie, datoria parlamentarilor este de a-şi exprima poziţia în problema supusă aprobării fără echivoc, prin vot "pentru", "contra" sau "abţinere". Aceasta reprezintă o exigenta a vieţii parlamentare, un aspect al răspunderii parlamentarilor faţă de alegatori. Nu înseamnă însă ca, în exerciţiul liber al mandatului, parlamentarul nu poate adopta şi o alta poziţie, necuprinsă în regulament, prin abţinerea de la exprimarea unei optiuni, cu toate ca este prezent în momentul votării. Dar acest mod de a concepe îndeplinirea obligaţiilor de reprezentant al poporului nu poate avea nici un efect asupra validităţii votului Camerei Deputaţilor şi, cu atât mai mult, asupra constituţionalităţii lui. Având în vedere considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE :1. Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantarii unor credite externe a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 64 şi ale art. 74 alin. (2) din Constituţie. 2. Prezenta decizie se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 11 ianuarie 1994 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,CONSTANTIN BURADA–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește