DECIZIE nr. 399 din 21 octombrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorDana Titian – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomita în dosarele nr. 436/2003 şi nr. 596/2003 ale Tribunalului Ialomita – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc toate părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată în dosarele nr. 286C/2003 şi nr. 287C/2003 are un conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexarii cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexarii dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 287C/2003 la Dosarul nr. 286C/2003, care este primul înregistrat.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin încheierile din 20 mai 2003 şi 29 mai 2003, pronunţate în dosarele nr. 436/2003 şi nr. 596/2003, Tribunalul Ialomita – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002. Excepţia a fost ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomita, intimata în doua cauze ale căror obiecte sunt recursurile formulate împotriva sentinţelor civile nr. 3.817 din 12 decembrie 2002 şi nr. 144 din 28 ianuarie 2003, pronunţate de Judecătoria Slobozia.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenta, ca prevederile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacra principiul neretroactivitatii legii, cu excepţia legii penale mai favorabile. Astfel, considera ca textul de lege criticat instituie un caz de retroactivitate a dispoziţiilor legale referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, deşi aceste dispoziţii nu sunt, potrivit sistemului de drept românesc, norme de drept penal. În acest sens este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 90/1999, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 12 alin. (1) din Legea nr. 32/1968. Potrivit acestor dispoziţii, „dacă printr-un nou act normativ fapta nu mai este socotită contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar sancţiunea aplicată şi neexecutata până la această dată nu se mai executa”. Acest text de lege, asa cum arata autorul excepţiei, a fost abrogat prin apariţia Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, dar soluţia sa legislativă a fost preluată de art. 12 alin. (1) din ordonanţa. În continuare, în sprijinul ideii ca normele ce reglementează răspunderea contravenţională nu sunt norme de drept penal, sunt invocate dispoziţiile Legii nr. 180/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care, în art. 1, precizează ca „Legea contravenţională apara valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală”, iar în art. 8 alin. (1) arata ca „amenda contravenţională are caracter administrativ”. De asemenea, arata ca art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civilă”, nu face trimitere la normele procedurale penale.Instanţa de judecată apreciază ca argumentele invocate de autorul excepţiei în sprijinul acesteia sunt întemeiate. În consecinţa, art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este considerat ca fiind contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Astfel, se arata ca, "deşi, potrivit art. 141 din Codul penal român, prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului ilicitul penal poate avea o sfera mai larga, în funcţie de anumite criterii cum ar fi: natura sau scopul dispoziţiei sanctionatorii ori natura şi gravitatea pedepsei". În acest sens sunt amintite spetele Lauko contra Slovaciei şi Nolkenbockhoff contra Germaniei, precum şi art. 20 alin. (1) din Constituţie, conform căruia "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte". Astfel, Guvernul considera ca, potrivit acestei interpretări, contravenţia poate fi asimilată infracţiunii şi, prin urmare, legile care reglementează răspunderea contravenţională pot retroactivă. În acelaşi sens retine şi ca, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituţie, "Parlamentul poate oricând sa adopte legi prin care fie sa nu mai sanctioneze anumite fapte considerate contravenţii, fie sa desfiinteze sancţiuni contravenţionale aflate în curs de executare, fie sa prevadă chiar neexecutarea acestora". De asemenea, este invocată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, în Decizia nr. 236/1999, a statuat ca, "de vreme ce Parlamentul poate, în virtutea prerogativelor sale, sa manifeste o clementa totală faţă de cei sancţionaţi cu închisoarea contravenţională, nu ar fi raţional să se considere ca legiuitorul nu ar putea sa ia o măsura, dispusă în mod expres, de înlocuire a unei sancţiuni mai grave cu una mai uşoară". Prin aceeaşi decizie s-a reţinut şi ca Parlamentul poate interveni, prin legile adoptate, pentru înlocuirea unei sancţiuni cu o alta sancţiune şi poate dispune sa beneficieze de aceste dispoziţii şi contravenienţii care nu au executat încă sancţiunea aplicată prin dispoziţiile legale anterioare, fără ca prin aceasta să se încalce principiul neretroactivitatii legii. În caz contrar, s-a arătat în decizia amintita, "s-ar putea pune în discuţie o ultraactivare a legii vechi şi deci o executare a unor sancţiuni contravenţionale care au fost desfiinţate complet sau care au fost înlocuite prin noua lege".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite în cauze de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002.Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare:– Art. 12 alin. (1): "Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ."În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege se invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:– Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."Examinând excepţia, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, Curtea, printr-o interpretare sistematica, atât prin prisma normelor constituţionale, cat şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte, a statuat, în Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, ca prevederile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale.Cu acel prilej, Curtea a observat ca textul de lege criticat, care reglementează răspunderea contravenţională, instituie o soluţie similară celei existente în dreptul penal cu privire la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile. Aceasta excepţie este consacrată atât în art. 15 alin. (2) din Constituţie, cat şi în art. 13 din Codul penal. Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (1), art. 15 alin. (2) trebuie interpretat însă în acord cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Convenţia, precum şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului nu împiedica statele sa stabilească sau sa menţină o distincţie între contravenţii şi infracţiuni, fapt pentru care mai multe state europene (de exemplu, Germania, Cehia şi Slovacia) au scos o serie de fapte de sub incidenţa legii penale şi le-au supus pe acestea unui regim administrativ. Legislaţia românească s-a înscris şi ea acestei tendinte. Cu toate acestea, asa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 197/2003, în cauza Ozturk împotriva Germaniei (1994), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca aceste fapte intra sub incidenţa art. 6 din convenţie. În acest sens s-au avut în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2. natura faptei; 3. natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauza. Soluţii asemănătoare au fost pronunţate şi în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (1997), Lauko împotriva Slovaciei şi Kadubec împotriva Slovaciei (1998).Examinând aceste criterii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esenţială fiind natura faptei şi a sancţiunii. Cu toate acestea, a fost apreciată ca pozitiva iniţiativa statelor de a incrimina infracţiuni mai puţin grave, pentru a se ocroti "interesul individului". Într-adevăr, în argumentarea poziţiei Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu aceasta chestiune, s-a invocat faptul ca sancţiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetăţenilor în vederea realizării scopului preventiv şi represiv al sancţiunii, aspect ce conferă faptei natura penală. În aceste condiţii, din perspectiva art. 6 din convenţie, distincţia dintre contravenţii şi infracţiuni nu este operanta, toate aceste fapte fiind considerate ca având caracter penal. Mai mult, potrivit acestei interpretări, reiese ca, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern, art. 6 garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil.Curtea Constituţională, ţinând cont de toate aceste argumente, dar şi de prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie, a statuat, prin decizia mai sus amintita, ca legislaţia contravenţională din România, asemănătoare celei germane, intra sub incidenţa prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel fiind, o eventuala sancţionare contravenţională a unei persoane pentru o faptă săvârşită în trecut, în condiţiile în care aceasta fapta nu mai constituie în prezent contravenţie, apare ca fiind nejustificată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomita în dosarele nr. 436/2003 şi nr. 596/2003 ale Tribunalului Ialomita – Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Doina Suliman––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește