DECIZIE nr. 395 din 5 octombrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Popa – procurorCristina Toma – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 7.206/C/2003 al Judecătoriei Galaţi.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosarul cauzei de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin care solicită asistenţă judiciară gratuită, deoarece nu realizează venituri.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii autorului excepţiei, pe care o consideră inadmisibilă.Curtea, deliberând, respinge cererea autorului excepţiei, prin care acesta solicită asistenţă judiciară gratuită, întrucât soluţionarea acestei cereri este de competenţa instanţei de judecată.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate chiar de către autorul excepţiei. Întrucât nu se invocă elemente noi de natură a justifica schimbarea jurisprudenţei Curţii, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 7.206/C/2003, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că drepturile şi principiile prevăzute în Constituţia României, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu sunt garantate în situaţia în care, împotriva încheierii prin care se respinge cererea de asistenţă judiciară, justiţiabilul nu se poate apăra în nici un mod, deoarece nu poate exercita nici o cale de atac. Susţine că "prevederile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchiziţionale, deoarece încheierea prin care se respinge cererea de asistenţă judiciară nu poate fi atacată nici măcar odată cu fondul". Apreciază că "se încalcă dreptul la apărare, dreptul accesului liber la justiţie, dreptul la două grade de jurisdicţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, principiul universalităţii şi principiul statului de drept".Judecătoria Galaţi apreciază că dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece "încheierea are acelaşi regim, indiferent de partea care a formulat cererea". Arată că nu se încalcă nici principiul liberului acces la justiţie, întrucât cererea de asistenţă judiciară este formulată chiar pe parcursul unei judecăţi la care partea a avut acces, iar încheierea privind cererea de asistenţă nu soluţionează fondul cauzei. Apreciază că dispoziţiile art. 74-81 din Codul de procedură civilă precizează condiţiile şi împrejurările de aplicare a prevederilor art. 24 din Constituţie, necesare pentru ca partea să nu-şi exercite în mod abuziv drepturile constituţionale. În concluzie, instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere arată că procedura reglementată de art. 78 din Codul de procedură civilă este o procedură necontencioasă, întrucât nu presupune dezbateri contradictorii, fiind în acelaşi timp o procedură simplă, operativă, de care pot beneficia toate părţile interesate, în faţa oricărei instanţe judecătoreşti. Arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât, atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut în mod constant că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând un tratament juridic similar. Apreciază că instituirea unor reguli speciale privind căile de atac nu contravine principiului liberului acces la justiţie, întrucât, potrivit art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a reitera cererea de asistenţă judiciară în faţa aceleiaşi instanţe, în măsura în care au intervenit elemente noi de natură a impune şi justifica admiterea unei asemenea cereri. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia Plenului nr. 1 din 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Consideră că legiuitorul nu a conferit autoritate de lucru judecat unei încheieri prin care se constată o anumită situaţie de fapt – lipsa de posibilităţi materiale -, oferind astfel solicitantului posibilitatea de a reitera cererea, probând apariţia, existenţa sau persistenţa stării de nevoie. Lipsa posibilităţii atacării unei asemenea încheieri cu o cale de atac este impusă de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului care, în mod contrar, ar putea fi prelungit printr-un abuz de drept procesual. Constată că nu se pot reţine neconcordanţe faţă de textele şi principiile constituţionale, în raport de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu creează discriminări sau privilegii şi nu face nici o diferenţiere între părţile aflate în proces şi care folosesc procedura asistenţei judiciare, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât încheierile premergătoare pot fi atacate cu apel şi recurs o dată cu fondul, iar căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti se exercită în condiţiile legii, opţiunea legiuitorului fiind impusă de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii. Arată că încheierea prin care instanţa dispune cu privire la cererea de asistenţă juridică nu are autoritate de lucru judecat, deoarece, în conformitate cu art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, solicitantul are posibilitatea de a reitera această cerere, probând apariţia, existenţa sau persistenţa stării de nevoie. Această procedură anihilează riscul apariţiei situaţiilor în care respingerea cererii de asistenţă judiciară sau revenirea asupra încuviinţării acesteia să determine o încălcare a dreptului la apărare, chiar dacă încheierea prin care s-a dispus o asemenea măsură nu este supusă nici unei căi de atac. În concluzie, consideră că dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Încheierea cu privire la cererea de asistenţă sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei căi de atac."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 53, 124 şi 126 din Constituţie, privind statul român, unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, dreptul internaţional şi dreptul intern, universalitatea, egalitatea în drepturi, tratatele internaţionale privind drepturile omului, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, înfăptuirea justiţiei şi instanţele judecătoreşti.De asemenea, autorul excepţiei susţine că se încalcă şi prevederile art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi interzicerea discriminării, precum şi dispoziţiile art. 1, 2, 6, 7, 8, 10 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, referitoare la libertate, egalitatea în drepturi, fraternitate, nediscriminare, recunoaşterea personalităţii juridice, dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor juridice naţionale, audierea de către un tribunal independent şi imparţial, precum şi la nedesfiinţarea unor drepturi sau libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 264 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003, şi prin Decizia nr. 258 din 17 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 14 iulie 2004. Cu acele prilejuri Curtea a soluţionat două excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege sus-menţionate, raportate la prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, 15, 16, 20, 21 şi 24, excepţii ridicate de acelaşi autor în două dosare ale aceleiaşi instanţe, Judecătoria Galaţi. Curtea a reţinut în considerentele Deciziei nr. 264/2003 că asistenţa judiciară – care cuprinde apărarea şi asistarea gratuită printr-un avocat delegat de colegiul avocaţilor – se asigură în cazul persoanelor care se găsesc în imposibilitate vădită de a face faţă cheltuielilor unei judecăţi, fără a primejdui propria întreţinere sau a familiilor lor.Pentru ca acordarea de asistenţă judiciară să nu provoace un dezechilibru între părţile aflate în litigiu, precum şi pentru prevenirea abuzului de drept, legea condiţionează admiterea cererii părţii care solicită asistenţa judiciară de prezentarea dovezilor scrise cu privire la veniturile şi sarcinile acesteia. Totodată se prevăd posibilitatea ca partea potrivnică să înfăţişeze dovezi cu privire la starea adevărată a celui căruia i s-a încuviinţat cererea, precum şi dreptul instanţei de a reveni asupra asistenţei încuviinţate şi de a dispune condamnarea părţii la o amendă egală cu sumele de plată cărora a fost scutită.În raport cu mobilul şi cu conţinutul acestei reglementări, nu se poate reţine că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care s-a încuviinţat cererea de asistenţă sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate constituie o încălcare a dreptului la apărare, a accesului la justiţie ori a celorlalte drepturi constituţionale invocate de autorul excepţiei.Curtea a constatat, în sensul arătat, că prin încheierea privind acordarea de asistenţă nu se soluţionează însuşi fondul procesului – eventuala eroare de judecată, inclusiv eroarea generată de nerespectarea dreptului la apărare, putând fi remediată pe căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii prin care se va soluţiona cauza -, iar pe de altă parte, potrivit art. 75 alin. 3 din Codul de procedură civilă, asistenţa judiciară poate fi încuviinţată oricând în cursul judecăţii, deci şi în situaţia în care o cerere având acelaşi obiect a fost respinsă anterior, precum şi în situaţia în care instanţa a revenit asupra asistenţei încuviinţate.Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că dispoziţiile legale criticate dau expresie exigenţei soluţionării cu celeritate a procesului şi evitării abuzului de drept procesual, Curtea a statuat că nu sunt încălcate prevederile art. 24 din Constituţie.De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate, conform cărora încheierea prin care s-a soluţionat cererea de asistenţă judiciară nu poate fi atacată cu nici o cale de atac, nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât regimul juridic diferit este determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, în jurisprudenţa sa, în concordanţă cu practica jurisdicţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând acelaşi tratament juridic, situaţiile diferite făcând necesar un tratament juridic diferit.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că, în înţelesul art. 21 alin. (2) din Constituţie, nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social, dar, în virtutea prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.În consecinţă, Curtea a constatat că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.Întrucât nu există elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii în această materie, considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1, 11, 15, 53, 124 şi 126 din Constituţie, ale art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1, 2, 6, 7, 8, 10 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Curtea reţine că acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea acestei excepţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 7.206/C/2003 al Judecătoriei Galaţi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Toma––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește