DECIZIE nr. 394 din 16 octombrie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii presei nr. 3/1974



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorNicolae Popa – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorIoan Griga – procurorValer-Vasilie Bica – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii presei nr. 3/1974.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 24 septembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 2 octombrie 1997, apoi pentru data de 16 octombrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 5 mai 1997, pronunţată în Dosarul nr. 4.221/1995, Judecătoria Barlad, judeţul Vaslui, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii presei nr. 3/1974 de inculpatele Donciu Marcela şi Iuga Adina.Din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă ca, prin plângerea prealabilă înregistrată la 6 iunie 1995 la Judecătoria Barlad, judeţul Vaslui, Dumitru Ion şi Istrate Doinita Odeta au cerut punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatelor, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 205 şi 206 din Codul penal, respectiv insulta şi calomnie, cu referire la Legea nr. 3/1974, fapte săvârşite prin publicarea în ziarul „Evenimentul” din Iaşi a unor materiale insultatoare şi calomnioase la adresa persoanelor vătămate.În susţinerea excepţiei, inculpatele afirma ca dispoziţiile Legii presei nr. 3/1974, la care presupun ca se referă persoanele vătămate, sunt neconstituţionale, deoarece nu exista în prezent o lege care să stabilească delictele de presa, asa cum prevăd dispoziţiile art. 30 alin. (8) din Constituţie.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, asa cum cer prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Judecătoria Barlad arata, în încheierea de sesizare, ca Legea presei nr. 3/1974 nu a fost abrogată expres, dar ea a fost abrogată implicit prin dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie. Este adevărat ca, potrivit dispoziţiei art. 30 alin. (6) din Constituţie, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, însă tot Constituţia prevede, la alin. (8) al aceluiaşi articol, ca delictele de presa se stabilesc prin lege. Cum până în prezent nu a apărut o lege a presei care să stabilească aceste delicte, instanţa apreciază ca sancţionarea insultei şi calomniei cu pedepsele prevăzute în Codul penal contravine ordinii constituţionale, care stabileşte ca faptele săvârşite în presa sunt delicte.În consecinţa, instanţa considera ca Legea presei nr. 3/1974 este neconstitutionala.În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, s-au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului României.În punctul de vedere al Guvernului se arata ca, faţă de conţinutul normativ şi social-politic al Legii presei nr. 3/1974, acesta este contrar dispoziţiilor Constituţiei din decembrie 1991 şi, de aceea, considera ca această lege a fost abrogată în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie. Se precizează, totodată, ca, atunci când demnitatea persoanei este atinsa prin insulta şi calomnie, având în vedere ca demnitatea omului se înscrie ca o valoare suprema în statul de drept român, fiind ocrotită prin dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţie, dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal constituie garanţii pentru protecţia demnităţii fiinţei umane, inclusiv în situaţiile în care presa devine mijlocul de comunicare a unor asemenea fapte.De altfel, faptele care fac obiectul acţiunii penale se încadrează în art. 205 şi 206 din Codul penal, constituind infracţiunile de insulta şi calomnie săvârşite în modalitatea "prin presa", şi nu în vreuna dintre dispoziţiile Legii presei nr. 3/1974, excepţia de neconstituţionalitate rămânând astfel fără obiect.Se invoca, în sprijinul acestei opinii, şi dispoziţiile art. 279 alin. 3 din Codul de procedură penală, care se referă la infracţiunile prevăzute de "art. 205 şi art. 206 din Codul penal, săvârşite prin presa" sau prin orice mijloace de comunicare în masa, adică exact situaţia din dosarul în cauza.Se arata, în continuare, că nu poate fi reţinut punctul de vedere al instanţei, în sensul că sancţionarea insultei şi calomniei prin presa cu pedepsele prevăzute de Codul penal ar fi contrară Constituţiei, deoarece aceasta ar stabili ca faptele săvârşite în presa sunt delicte, adică "infracţiuni de mai mica gravitate". Cum legislaţia în vigoare nu cunoaşte clasificarea infracţiunilor în "crime, delicte şi contravenţii", art. 30 alin. (8) din Constituţie nu se referă la "delicte de presa" ca o categorie specială de infracţiuni. Dimpotriva, dat fiind ca art. 30 alin. (8) reglementează "răspunderea civilă pentru informaţia sau creaţia adusă la cunoştinţa publică", rezultă ca şi prin teza finala, potrivit căreia "delictele de presa se stabilesc prin lege", s-au avut în vedere delicte civile care antreneaza, în mod corespunzător, răspunderea civilă delictuala a editorului, realizatorului, autorului, organizatorului sau a proprietarului mijlocului de multiplicare, postului de radio sau televiziune.Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare şi actele dosarului, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, precum şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Deşi Legea presei nr. 3/1974 este anterioară Constituţiei din anul 1991, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, fiind vorba despre efecte pe care legea – în vigoare şi în prezent – le produce după adoptarea Constituţiei.Pe fond, invocarea, în Dosarul nr. 4.221/1995 al Judecătoriei Barlad, a excepţiei de neconstituţionalitate a Legii presei nr. 3/1974 este lipsită de temei, iar sesizarea Curţii Constituţionale cu aceasta excepţie s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiei art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Conform acestei dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecaţii, instanţa, din oficiu, sau una dintre părţi invoca neconstituţionalitatea unei prevederi dintr-o lege sau ordonanţa, de care depinde judecarea cauzei, excepţia ridicată se trimite Curţii Constituţionale spre a se pronunţa asupra neconstitutionalitatii acelei prevederi”. Excepţia nu poate fi deci ridicată, iar instanţa în faţa căreia s-a ridicat nu o poate trimite Curţii Constituţionale decât dacă se referă la neconstituţionalitatea unei dispoziţii, cuprinsă într-o lege sau într-o ordonanţa, de care depinde judecarea cauzei.În speta este vorba de o cauza penală. Instanţa de judecată, sesizată prin plângerea prealabilă a persoanelor vătămate Dumitru Ion şi Istrate Doinita Odeta, a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatelor Donciu Marcela şi Iuga Adina, pentru săvârşirea infracţiunilor de insulta şi calomnie prevăzute la art. 205 şi 206 din Codul penal, comise prin publicarea în ziarul "Evenimentul" din Iaşi a unor articole cu conţinut insultator şi calomnios privitor la persoanele vătămate. Conţinutul acestor infracţiuni este prevăzut în legea penală, calificarea lor juridică şi încadrarea, dacă faptele sunt reale, se fac în textele menţionate, şi anume, art. 205 şi 206 din Codul penal. Faptul ca insulta şi calomnia au fost comise prin presa nu are relevanta pentru existenta infracţiunilor sau pentru încadrarea lor juridică, ci reprezintă simple modalităţi de săvârşire a lor. Legea nu condiţioneaza existenta insultei sau a calomniei de un anumit mod sau de anumite mijloace de săvârşire, printre acestea putând fi şi presa sau orice mijloace de comunicare în masa. Este ceea ce rezultă şi din dispoziţia art. 279 alin. 3 din Codul de procedură penală, în care se arata ca introducerea plângerii prealabile se face direct la instanţa de judecată "şi în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193, art. 205 şi art. 206 din Codul penal, săvârşite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa".Singurele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei sunt deci cele din Codul penal şi din Codul de procedură penală.În ciuda acestei realitati, a fost pusă în discuţie Legea presei nr. 3/1974, cu toate ca aceasta nu are nici o legătură cu infracţiunile de insulta şi de calomnie care fac obiectul acţiunii penale. Apărătorul inculpatelor, care a formulat excepţia de neconstituţionalitate pornind de la faptul ca inculpatele au săvârşit infracţiunile de insulta şi de calomnie, de care au fost invinuite, prin presa, trage concluzia ca „Este evident ca părţile vătămate se referă la dispoziţiile Legii nr. 3/1974„, deşi persoanele vătămate nu s-au referit şi nu aveau de ce să se refere la alta lege decât la Codul penal. Aceasta artificiala invocare a Legii presei nr. 3/1974 a fost însuşită de instanţa, care vede în infracţiunile comise prin presa un gen aparte de infracţiuni, iar nu ceea ce sunt acestea într-adevăr, adică infracţiuni contra presei, cum este cazul în speta, prevăzute în legea penală care trebuie aplicată şi nu eludata sub pretextul ca insulta sau calomnia nu ar fi pedepsite atunci când sunt comise prin presa.Deşi invocarea Legii presei nr. 3/1974 şi a constituţionalităţii acesteia sunt lipsite de temei, trebuie observat ca asupra constituţionalităţii unor dispoziţii din această lege Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 8 din 31 ianuarie 1996, definitivă prin Decizia nr. 55 din 14 mai 1996, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 iunie 1996, statuand ca acele dispoziţii sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 8 din 31 ianuarie 1996, Curtea Constituţional a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor privitoare la dreptul la replica din art. 74 alin. 2 şi art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974, faţă de un material publicat de un organ de presa. Cu acest prilej, Curtea Constituţională a statuat ca „dreptul la replica are valoarea unui drept constituţional corelativ celui la libera exprimare a opiniilor, indiferent în ce forma ar fi exercitat. El poate fi considerat, de altfel, în strânsă legătură chiar cu prevederile art. 330 alin. (8) din Constituţie, care reglementează răspunderea civilă pentru informaţiile aduse la cunoştinţa publică”. Or, acest drept constituţional îşi găseşte reglementarea tocmai prin legea presei şi, de aceea, „în principiu, reglementarea, din Legea presei nr. 3/1974, a dreptului la replica, chiar în stadiul actual al legislaţiei, răspunde exigenţelor de ordin constituţional cuprinse în Constituţie”.Concluzia ce se impune, faţă de cele sus-menţionate, este ca Legea presei nr. 3/1974 nu poate fi considerată în totalitatea ei ca neconstitutionala, chiar dacă marea majoritate a dispoziţiilor sale sunt, prin conţinutul lor social-politic, contrare Constituţiei din anul 1991 şi au fost abrogate prin dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie.Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii presei nr. 3/1974, invocată de Donciu Marcela şi Iuga Adina în Dosarul nr. 4.221/1995 al Judecătoriei Barlad, judeţul Vaslui.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 16 octombrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Valer-Vasilie Bica –––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește